Sibila – povestea unei zane

Sibila

Au  fost odata ca niciodata, intr-o padure fermecata, zeci de vietuitoare si vrabiute vorbitoare. Toate aceste spun c-au fost intr-un timp mult mai nobil, intr-o lume fara de pacat, intr-o tara cu gand nevinovat.
Intr-o dimineata senina Ciripel si Ciripina, doua vrabiute dragute, vesele si indraznete, comunicau de zor.
– Ciripel, tu ai auzit? intreba Ciripina….
– Ce sa aud Ciripina? Ce s-a intamplat?
– Cum ce s-a intamplat Ciripel ? S-a dat veste in tot tinutul !! La castel s-a nascut o printesa.
– 0 printesa Ciripina ? Vorbesti serios?
– Da Ciripel.. . . stateam pe o Creanga langa Dorothy, ciocanitoarea, ea mi-a spus, mi-a aratat-o pe fereastra.
– Ce frumos, spuse Ciripel. .. .Cum arata ? continua el.
– Sa stii Ciripel, e asa dragalasa.. .e roscata si are niste ochi albastrii…
– Dar Ciripina, stii ce inseamna nasterea ei nu?
– Nu Ciripel, cum sa stiu?
– Gandeste-te, spuse Ciripel….
– Hm. ..sa vedem. ..ca se va casatori cu un print?
– Nu…
– Ca isi va pierde pantoful??
– Hm…Nu!
– Ca se va intepa intr-un fus, la 18 ani??
– Nu. . .nu are legatura cu majoratul, mai incearca.
– Firar. .. .ca v-a trebui sa pupe o broasca??
– Nu Ciripina, gresesti povestea. . .cum sa nu stii?
– Ma dau batuta Ciripel, chiar nu stiu, spune-mi….
– Inseamna ca v-a salva lumea!
– Cum asa Ciripel, cine ti-a spus?
– Tatal meu. A fost doctor de vrabii cum stii, dar ii placea sa tina o arhiva a timpului, ca un fel de istorie a locului.
– Ce frumos, Ciripel.. .mai spune-mi.
– Vei afla curand. Zicand acestea isi lua zborul…

***
Au trecut 20 de ani de la nasterea printesei ce avea sa devina Sibila timpurilor ei.

Era o fata frumoasa. Chipul sau parea de o inocenta angelica, tenul era suav, privirea-i blanda se rasfrangea iesind din ochii sai mari, la contactul cu realitatea.
Multi printi o peteau, in asa masura incat familia regala se oprise asupra unuia cu care insistau sa o casatoreasca.
Nu se supara, nu se nelinistea pentru ca Ayiunyi stia ca totul va fi bine.    Astfel in noaptea dinaintea zilei de cununie, Ayiunyi a avut un vis care ii arata intocmai ce are de facut. Primul sau vis premonitoriu, din ceea ce urma sa devina viata ei.
Matinal, a doua zi, inainte de a rasarii soarele, Ayiunyi a parasit castelul, pentru a nu se mai intoarce vreodata. Familia regala s-a vazut neputincioasa in fata plecarii ei.  Nici cu toata armata pe care o stapaneau nu au reusit sa o gaseasca, deoarece padurea si-a protejat mereu copii, iar sibilele erau intr-un fel inrudite cu natura.
Printul in cauza si-a gasit in timp alta consoarta. . .iar Ayiunyi.. . .Ayiunyi a mers pe jos kilometri fara sa dea semne de oboseala, sete sau foame. Pe masura ce mergea calitati si abilitati neobisnuite i se aratau.
A ajuns la un rau, a carei apa nu putea fi bauta, iar animalele stateau insetate pe marginea sa. A incercat apa cu degetul intr-un chip nevinovat si apa s-a facut limpede si a potolit setea animalelor.
S-a mirat, vazand cele intamplate.
– Tu esti noua sibila ? grai un iepuras.
Ayiunyi a zambit, n-a inteles prea bine ce a zis iepurasul, dar i se parea imposibil si comic. A plecat mai departe si a ajuns doua ore mai tarziu la o casa saracacioasa care adapostea un om trist, fiindca nu putea merge. Din nou, in inocenta si bunatatea ei se apleaca asupra sa:
– Cu ce va pot ajuta ? l-a intrebat punandu-i mana pe genunchi.
– Cu nimic fata mea, spuse omul.  Insa dupa plecarea sa acesta si-a recapatat mobilitatea, putand sa se descurce de unul singur.
– E noua sibila, isi spuse omul in sinea lui.

Mergand mai departe a intalnit un copil care si-ar fi ratat intreaga viata pentru ca nu avea incredere in el. L-a luat alaturi de ea invatandu-l si deschizandu-i ochii cu privire la aspectul sau si la talentele pe care si le desconsidera singur. Au petrecut cateva zile impreuna, dar pentru copil au fost vitale. Dupa aceste zile copilul a ramas intr-un sat pe care l-au aflat mergand prin padure. Cei de acolo nu aveau olar, iar olaritul era unul din talentele sale, astfel a ramas om de nadejde in sat.

La finalul acestor zile, continuandu-si drumul prin padure, a gasit o comoara, dar a trecut pe langa ea nepasatoare. Cateva ore mai tarziu a intalnit o familie careia i-a ars casa. Ayiunyi le-a explicat cum sa ajunga la comoara iar ei au fost bucurosi ca acum aveau resursele necesare pentru a-si construi un nou adapost. Apoi a intalnit un om suparat ca el nu stia sa faca bine nimanui si i-a explicat si l-a invatat ca orice lucru facut in interesul altcuiva e un lucru bun.  Ca poate ajuta un om sarman dandu-i sa manance, ca poate ajuta un om suparat cu o vorba buna, un sfat, ca poate ajuta un animal oferindu-i adapost, ca poate face orice ar fi de folos altuia si e un lucru bun.
Atunci omul a promis ca v-a incerca si e important acest lucru pentru ca pe atunci promisiunile insemnau ceva.
Dupa aceasta intalnire din urma Ayiunyi a mers mai departe pana in ziua urmatoare cand a ajuns in fata unei pesteri, la poalele unui munte.  A intrat si a gasit o incapere umil amenajata unde intr-un tarziu o batrana a intampinat-o cu bun venit.
– Tu trebuie sa fi Ayiunyi.. . .i se adresa femeia cu drag.
– Da doamna, raspunse fata.
– Da-mi si mie sa mananc, mi-e tare foame, ii spuse batrana.
– Ayiunyi se gandi putin, nu avea nimic de mancare la ea, dar a iesit din pestera   si a cules fructe din pomul pe care il vazuse la intrare. S-a intors la batrana si i  le-a dat.
Batrana a primit fructele si i-a zambit.
– Stii cine sunt eu ? a intrebat-o.
– Nu doamna…
– Ayiunyi eu ti-am trimis visul acela.
– Dv?
– Da Ayiunyi.. .Vezi tu, nu e usor sa fi sibila, dar tu ai harul necesar si sufletul de care are nevoie orice Sibila, ca sa fie ceea ce este.
– Ma simt onorata doamna.
Batrana i-a zambit.
In urmatoarele trei luni Ayiunyi, a devenit tot ceea ce a trebuit sa fie prin cele invatate in acest timp de la batrana aceea. Sibila cea batrana a murit dupa aceste trei luni insa cu putin inainte sa moara i-a spus fetei:
– Ayiunyi. ..viata ta nu e ceea ce vezi dinainte, ci ceea ce faci ca sa poti sa vezi.  Tu ai facut deja aceste lucruri in drumul tau catre mine, acum iti incredintez tie rolul meu de Sibila a padurii cu toata siguranta ca va fi pe maini bune.
Ayiunyi a preluat cu succes rolul vechei Sibile. Nu s-a mai intors niciodata la familia ei,  iar vestea despre intelepciunea sa a circulat in tot tinutul, iar singurii care mai stiau acum despre cine era vorba, erau bineinteles Ciripel si Ciripina care nici ei nu au idee cum de inca mai traiesc.
Noua Sibila, si-a trait viata facand bine animalelor si naturii, dar a ajutat si multi sarmani si nobili deopotriva care veneau la ea pentru sfatuire.

Un secol mai tarziu, cu putin inainte ca Ayiunyi sa implineasca suta de ani, o tanara implinea cei 20 de ani pe care Sibila de acum ii avea cand a plecat de acasa.

~  Fin ~