Amalgam ;)

E o stare ciudata de plictiseala.  Genul ala de stare in care ai vrea sa scrii, simti inspiratia, dar nu stii ce sa pui pe foaie, iar daca stii, atunci intervine un fenomen interesant care iti blocheaza imaginatia cand vrei sa asterni ideile, aruncandu-le in litere dezordonate si haotice pe spatiul alb de lucru.

Da..e inca una din acele incercari zadarnice, totusi, acest paragraf  suna mult mai bine decat ultimile 10  zgarieturi cu care am jignit hartia in ultima vreme. Am rupt foaia din caietul cu ale sale coperti cartonate, mov, l-am inchis si l-am aruncat in sertarul de jos.

M-am repezit sa deschid fereastra, turturii inca atarnau de stresinile caselor, domnea un ger curat, sanatos, care iti purifica organismul cand il inspirai, te imbia chiar sa-l inspiri adanc.

Viata mea de pana in acea zi a fost la fel ca pentru toti, o lupta cu mediul, o lupta aproape interminabila pentru acel ,, mai bine’’ pe care nu-l apreciem niciodata cu adevarat atunci cand apare.  Ce e viata pana la urma…ceva atat de relativ si totusi atat de la fel din N puncte de vedere si totusi…

*

Nu citesc mult si constant, citesc putin si aleator, pe net, fragmente din carti, poezii gasite, vorbe si alte valori sau nimicuri. Nu e prima data cand imi citesc mailurile nici ultima cand cercetez pe internet tot felul de situatii care bat din fantasticul de candva catre realul de astazi. Fie ca e vorba de specii disparute si reinventate in diverse categorii umane de azi, fie ca vorbim despre crime stranii sau inteligente intrate in istoria neagra a lumii ca sa-i  spun asa, fie ca e vorba despre mult mediatizatul si inevitabilul sfarsit al acestei ere sau al civilizatiei noastre, indiferent cand va fi acesta.

Am citit nu odata despre fel si fel de intamplari ale acelui final, dar niciodata nu mi-au schimbat imaginea despre viata cum s-a intamplat dupa o ultima astfel de ,,lectura’’. Asa am ajuns sa fac diferenta dintre a citi, a intelege si a constientiza ceea ce citesti, vezi, faci sau auzi. Cand citesti pur si simplu ceva, e un act superficial, cand intelegi inseamna ca ai mai auzit despre ceea ce citesti si ca din cuvintele grave care se folosesc deduci ca e ceva important, serios, poate chiar periculos.

A constientiza in schimb, inseamna a trece prin filtrul propriului eu ceea ce citesti. Inseamna ca simti, ca intelegi si ca iti asumi aceste doua etape, dar si riscul de a detine informatii pe care altii nu le inteleg.

* *

Mereu am fost mai mult sau mai putin intr-o lume a mea. O lume usor utopica, eram la fel ca o figurina in mijlocul unui bol de sticla ce apartinea fara sa vrea unui copil razgaiat si rautacios care-l scapa. Acest copil – lumea din jur – a tot dat cu bolul meu de pamant pana cand de la varsta de 16 ani a inceput sa se crape cate putin si cu cat se crapa mai tare cu atat mai mult a dat cu el de pamant pana s-a facut pulbere si-am inceput sa ma trezesc sa vad raul din jur…si e trist, ca deja ma inspaimanta tot ce vad si inca nu m-am trezit destul.

Eram si sunt de neinteles pentru altii, pentru cei din exterior. Putin au fost cei care au reusit sa patrunda in sufletul meu, sa afle acel motiv care ma face sa par de neinteles pentru restul lumii.

,,Eu tu si restul lumii…”

Nu stia de altii care sa vada totul cum vede ea.  S-a trezit intr-o zi banala, iar cand s-a dus sa doarma totul se schimbase, nimic nu mai era banal pentru ca nimic nu mai era ce parea a fi pana in acel moment.

Cum poti sa traiesti ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat cand, oricat de fantastic ar parea, luat la propriu acest ,, dintr-o clipa in alta’’ – realizezi ca nimic pe lume nu are sens. Ca tot ce vezi in jurul tau e un miraj…si-ti vine sa te urci pe cel mai inalt munte, sa strigi cat patru plamani la un loc, ca lumea doarme in papuci, ca tot ce pare modern e nociv si nu pentru ca asa spune stiinta ci pentru ca asa spune Biblia.

Cu ce indrazneala sa mai aduca Biblia in fata unei societati care pare sa fi uitat de mult de ea. Cu ce cuvinte sa explice pe intelesul tuturor ca tot ceea ce numim viata nu e altceva decat o lupta inutila care nu duce la nimic palpabil, sau mai degraba la nimic care sa hraneasca sufletul. Pentru ca la ce casa si la ce hrana daca esti sec in interior, daca nu iubesti pe cel de langa tine, daca nu arati iubire de Dumnezeu. Credinta inseamna fapte, nu sunt in masura sa spun asta, dar stiu ca ceea ce spun e adevarat.

Toata lupta din aceasta viata ar trebui sa fie cea cu sinele nostru, dar cine sa inteleaga asta cand toti sunt orgoliosi si increzatori in realizarile lor lumesti. Si pe cine sa intrebi cand nimeni nu vede ca tine. Si e infricosator cand privesti in jur si te simti atat de abstract de restul lumii, si ii vezi in goana lor dupa bani si dupa timp, ca el trece si ca nu apuca sa termine…ce ? Un om de litere zicea ca nu timpul trece ci noi trecem prin timp…dar cati trecem cu folos, intreb eu ? Oamenii se grabesc mereu sa termine ceva, dar niciodata nu incep si niciodata nu termina lucrarea mantuirii lor. Tot ceea ce termina ei…e la fel ca ei, insipid si trecator.

–         Ea, a descoperit nu la mult timp dupa ce isi daduse seama cum stau lucrurile defapt, ca mai era cineva care simtea la fel cu  mult inaintea ei. Stia intr-un fel ca ar fi fost singura care sa o inteleaga si totusi s-a simtit mai linistita cand a vazut ca ii confirma prin experiente ce simte ea, ca in sfarsit poate spune cuiva ce simte – cuiva care simte la fel.

Acum nu mai e doar ea – acum sunt ele. Acum are cel putin consolarea ca nu e nebuna, ca nu a luat-o razna, ca daca a luat-o, atunci nu e singura.

Candva prietena ei, n-a vrut sa povesteasca totul unui preot, atunci nu intelegea de ce, acum da, dar a vrut sa riste – totusi e preot – s-a gandit, ar trebui sa poate oferi un raspuns. Dar nu…raspunsul sau a fost la fel cu al unui batran ales intamplator de pe strada, nici mai mult nici mai putin. Ba chiar, o ducea cu vorba de la subiect de parca era tacanita si nu stia ce zice, si se mira cand fata se intorcea la subiect incercand sa afle totusi un raspuns. Vazand ca lucrurile stau intr-un mod trist, n-avea sens sa mai insiste, raspunsul nu e pe pamant, raspunsul e la Dumnezeu.

Suntem eu, tu si restul lumii…restul lumii da…oare mai sunt ca noi, oare e un val picat de pe ochi sau alte doua mai groase puse de cel rau, ca sa ne induca in eroare…oare de ce griji, de ce lacrimi..oare macar ele sunt cu rost ?!?