Sensul vietii ( din seria de cugetari )

Pana rezolv cu ce trebuie postat la sectiunea inregistrari, daca tot e duminica va las cu o tema de meditatie, din pacate nu e cu tema Adormirii Maicii Domnului dar sper sa va lasa un gust placut, daca pot sa spun si astfel.

Sensul vietii…

Am sa incep cu un cliseu. Cu totii am auzit nu odata faptul ca tineretea trece repede si nu doar ea ci viata insasi se spune ca e scurta. Cand oamenii se simt presati de timp au tendinta sa condenseze propriile activitati cu gandul de a face cat mai multe lucruri care le plac intr-un timp cat mai scurt. Astfel isi spun mereu ca trebuie sa traiasca fiecare clipa ca si cum ar fi ultima. Gandirea e buna, practica sa insa, lasa foarte mult de dorit deoarece atunci cand traim clipa e bine sa facem ceea ce trebuie nu doar ceea ce ne place iar cea mai mare realizare mai ales pentru un om care se considera a fi crestin este sa ajunga sa ii placa sa faca ceea ce trebuie.
Bine, ma veti intreba, dar ce trebuie sa fac ? Va voi raspunde astfel incat sa intelegem ca toti putem traii clipa facand ceea ce trebuie si chiar ajungand sa ne placa ceea ce facem. Si anume pentru ca un gest face mai mult ca o mie de cuvinte, un act de voluntariat spre binele cuiva mai dezavantajat decat noi prin zambetul adus pe buzele celuilalt poate face mai mult ca atatea alte gesturi extreme si spun alte pentru ca intr-un fel si acest lucru este un fapt extrem prin motivul ca am facut un suflet de om sa zambeasca sau sa lacrimeze de bucurie cand poate ca in secunda anterioara expresia chipului sau degaja tristete si deznadejde. In calitate de crestini trebuie sa invatam sa fim multumiti prin multumirea si bucuria pe care o aducem altora.
Daca toate cele mentionate adineauri dau un anumit sens crestinesc vietii, suntem mult mai multi cei care inca ne aflam la figurat vorbind pe campul de lupta, in ceea ce priveste viata. Mai ales in ziua de astazi in special cei tineri traim cu impresia ca sensul vietii noastre este undeva departe de tot ce inseamna casa, familie, prieteni si propria tara. Uneori renuntam chiar, la toate acestea pentru a urma o persoana despre care credem ca ne va fi alaturi toata viata, iar pentru ca multi dintre noi nu mai stim sa luptam pentru iubire, lucrurile se destrama si ne vedem singuri, departe de casa, trecand printr-o maturizare fortata. Ne regasim plini de manie si se naste in noi dorinta de a nu mai asculta de nimeni, facem lucruri in ciuda sau pentru a demonstra altora ca putem si ce putem noi face, transformand aceste lucruri intr-un nou sens al vietii noastre. Daca ni s-a intamplat sau ni se va intampla sa trecem prin ceva asemanator cel mai bine ar fi sa nu uitam de unde am plecat, cine sunt cei care ne vor binele, dar mai preusus de toate sa ne oprim putin in loc din goana catre maine pentru a reflecta asupra acestor intrebari si pentru a ne ruga lui Dumnezeu sa ne lumineze pentru ca numai asa vom putea gasi un raspuns corect si pentru ca numai prin El putem afla adevarata cale a vietii noastre.
Inchei prin a va sfatuii despre faptul ca Dumneze este ,, calea, adevarul si viata’’ iar acest fapt sa nu ramana doar vorbe care trec pe langa urechea si sufletul nostru ci sa patrunda prin filtrul intelegerii noastre ca sa nu dam vietii un sens efemer ivit din sentimente provocate de tristete.