Multumirea de sine…( continuare la seria cugetari )

Multumirea de sine…

O porunca dintre cele 10 ne vorbeste despre faptul ca nu trebuie sa dorim sau sa poftim la ceea ce este al apropelui nostru.
Nu stiu cati dintre noi reusim vreodata sa respectam aceasta porunca, cel putin in ceea ce-i priveste pe cei mai mici decat noi, dar aceasta porunca nu se refera doar la lucruri materiale.
Din pacate am crescut intr-o lume in care se pune intotdeauna accentul pe frumusetea exterioara mai mult decat pe cea interioara, fapt ce duce cateodata la relatii interumane deficitare sau alteori destramate cand ne dam seama dupa prea mult timp ce fel de om era o anumita persoana pe care o consideram un prieten deosebit.
Multumirea de sine reprezinta acceptarea propriei persoane cu defecte si calitati. Aceasta multumire de sine, consider ca are doua sub categorii. Prima ar fi multumirea de sine prin a accepta cine suntem si cum suntem. Spre exemplu nu trebuie sa ne para rau ca noi suntem bruneti si altii roscati sau ca unii au ochii verzi sau albastrii si noi nu pentru ca Dumnezeu ne-a lasat sa fimi frumosi asa cum suntem. A doua subcategorie este aceea ca trebuie sa constientizam ce calitate umana avem, adica daca suntem prea ranchiunosi, invidiosi, daca ne suparam din orice sau ne consideram superiori, in cazul asta trebuie sa reflectam asupra acestor insusiri si sa le schimbam pe cat posibil in altele pozitive chiar daca asta ar insemna o lupta indelungata cu propriul nostru eu.
Prin multumirea de sine se intelege si faptul ca daca nu putem urca din punct de vedere social prin metode curate sa nu apelam la alte metode mai putin cinstite cum ar fi santajul, furtul, sau intrigile.
Adevarul e ca prin multumirea de sine, un om poate ajunge sa cunoasca acea fericire lumeasca mai aparte, de care am inceput sa vorbesc putin si data trecuta. Cele mai importante lucruri pentru un om este sa aiba un acoperis deasupra capului, imbracaminte decenta, un pat in care sa doarma si o portie calda de mancare. Daca stim sa pretuim aceste lucruri, vom stii sa pretuim si faptul ca in fiecare zi parintii sau copii nostrii ne vorbesc, vom stii sa apreciem culorile lumii, albastru, verde si maro…adica apa, cer, iarba, pamant, ca sa nu mai vorbesc de varietatea de culori a florilor. Atunci vom stii sa pretuim si prietenii si viata insasi. Cine reuseste sa se bucure si sa fie multumit de toate acestea, acela se poate considera un om fericit.
Prin urmare a fi multumit cu sine, nu e decat un monolog interior prin care faci pace cu tine insuti, acceptand ceea ce esti si nu cautand ceea ce ai putea fi sau ceea ce consideri ca ar insemna mai mult si mai bine.