Graba catre maine

Articol publicat pe site-ul ortodoxiatinerilor.ro, de catre administratorul site-ului- Claudiu – http://ortodoxiatinerilor.ro/tinerii-in-societate/viata-cu-si-fara-dumnezeu/18157-graba-catre-maine.html
Miercuri, 24 August 2011 13:56

De asemenea multumesc cititorilor http://ortodoxiatinerilor.ro  pentru gandurile lor bune !

Iata articolul…

Am în mine tot ce am nevoie să fiu fericită. Datorită Lui Dumnezeu am sănătate, am inspiraţie, am raţiune, am sentimente şi am învăţăminte trase din experienţe de viaţă. Am toate astea şi totuşi nefericirea pare să se instaleze în mine lent, dar se aşează greoi şi pare să se stabilească în fiinţa mea fără gând de plecare. Oare de ce…îmi trece un gând fugar în minte.Dumnezeu are o răbdare infinită cu mine iar eu nu pot avea răbdare cu planurile Lui ?!
Îmi doresc prea multe, prea repede, ca şi cum aş ştii sau aş simţii că timpul mi se scurge printre degete, ca şi cum stau într-un loc iar mulţimea din jurul meu circula cu viteza luminii către un nu ştiu ce al vieţii lor, iar mie nu mi se mai arătă nimic pozitiv înainte, nimic care să dea o evoluţie vieţii mele.
Graba către mâine, graba către ceva mai bun care se poate nici să nu apară, sau să apară iar eu în orbirea mea să nu văd că e un lucru bun. Mă uit în oglindă şi nu-mi place ce văd, ce am devenit. Uneori îmi pare că persoana boemă, visătoare, pozitivă care se afla în lăuntrul meu, se stinge pe zice trece lăsând un alt gen de om la suprafaţă, genul pe care l-am dispreţuit mereu şi l-am negat vehement, ca acum să văd cu tristeţe că poate exista şi în mine.
Şi toate astea din teama de viitor, teama că plec din acest mediu de viaţă pământesc fără să realizez ce doresc, ce visez cel mai mult: să trăiesc din propriile mele sentimente, deci să trăiesc din ce scriu.
Mă doare şi mă apasă ciudat de insistent felul în care mama se consuma pentru datoriile ei care de fapt sunt ale noastre, cum vine obosită de la un loc de muncă ce nu da roadele necesare unei vieţi decente şi cere prea mult efort şi timp.
Doare să o văd cum mai şi înjura din frustrarea ei faţă de viaţă, pentru că viaţa pare că întotdeauna să îi fure pionii şi să o închidă cu şah mat, şi o văd cum fuge mereu de un adevăr oricum inevitabil, ca şi cum ascunzând o parte a realităţii, i-ar diminua gravitatea în ansamblul ei. Cum o macină orgoliul şi îi încleştează durerea în corp din pricina faptului că nu şi-a acceptat viaţa, dar şi pentru că şi-a acceptat-o prea mult iar acum ştie că nu mai poate schimba nimic.
Ea ştie asta, dar nu e conştientă că tot ce ştie e fals, dar oare câtă voinţa îţi trebuie să schimbi felul în care gândeşti despre viaţa la vârsta a 3-a.
Astfel în graba noastră către mâine ne consumăm în feluri diferite pentru forme diferite a nevoii de bani. Care nu aduc niciodată fericirea, nici echilibrul personal, căci aceea o găseşti în Cel de Sus, ci doar hrănirea propriului ego.