Niciodata maine, nu vei mai fi cel de azi.

Te minti singur. A mai trecut o zi. Marti te intalneste un cunoscut pe strada. Ce te-ai schimbat. Ii era dor de tine, nu te-a vazut de mult. Ii pari altfel. A trecut. Va fi curand dimineata si nesomnul te duce in fata oglinzii ca sa-ti arate cat de obosit esti chinuidu-te sa dormi. Nu esti sigur ca-ti place ce vezi. Amintiri iti vin de-a valma si incepi sa compari cine-ai fost cu cine esti. Nu, nu…acum esti altfel, mai matur, mai sigur pe tine. Esti un om mai bun, ai o varsta si lucrurile de-acum vor trebui sa se aseze, sa nu mai gresesti. Nu. Nu vei mai gresi. Dorinta somnului, ca si cum ar fi un bun comercial, te-a dus in pat din nou. A doua zi…esti acelasi. Schimbarea e o adiere de vant, mereu la fel, singura diferenta e directia. Esti acelasi copil plin de inocenta, doar ca ai ales sa o inchizi undeva in tine pentru totdeauna, ca sa nu ti se mai reflecte in privire. Esti acelasi adolescent plin de cosuri, doar ca nu se mai vad, le tii in interior si le transformi in rani de fiecare data cand cineva iti greseste. Acelasi tanar, care greseste intr-una, doar ca ai invatat sa-i faci pe altii sa creada ca-s ei de vina. Esti ca lutul care orice-ar face e tot maro, el isi schimba doar forma sa in mainile olarului, aici timpul. Totusi,  niciodata maine, nu vei mai fi cel de azi pentru ca fiecare zi e o amprenta a timpului pe fata ta, genul de amprenta pe care n-o simti, n-o vezi, decat cu trecerea anilor, niciodata maine, nu vei mai fi cel de azi, pentru ca te-au invatat altii care au invatat de la altii, cum sa uiti de tine.