Cum să ai idei când n-ai idei ?

Dacă vrei să-ți provoci creativitatea există și aici câteva metode.

Prima variantă ar fi aceea că îți poți induce anumite stări. Știu, sună ciudat și e mai greu, dar merită. Ca să faci asta ai nevoie de câteva lumânări…glumesc:)). Pentru asta ai nevoie de puțin timp pentru tine, de introspecție și de puterea dacă pot să spun așa, de a te transpune în anumite situații imaginare sau pe care le-ai trăit deja și te-au afectat într-un mod sau altul. Ca să înțelegi mai bine acest lucru recomand filmul Truman Capote, despre viata autorului cu același nume și modul în care își intră în stare.

Dacă ai început un text și nu mai știi cum să-l continui, poți sa alegi o melodie care crezi că se potrivește cu conținutul – la mine functionează.

 O ultimă variantă pentru astăzi este că atunci când vrei să începi să scrii, să așterni pe foaie primul gând care-ți vine în minte când citești următoarele: O minge albastră; În acel moment am devenit trist/ă; Cafea.