Structură și exercițiu II

Dacă ieri am vorbit despre structură, v-am păstrat ceva și pentru azi.

Să nu râdeți de graficul meu, dar asta se întâmplă când tehnologia dă cu virgulă :D. L-am făcut în ideea că v-ar putea ajuta pe aceia dintre voi care gândesc matematic.

După cum observați apar câteva elemente pe care le știm deja din clasele primare: cele 5 părți – introducerea/ expozițiunea, intriga, desfășurarea acțiunii, punctul culminant și deznodământul. Dar ce are a face asta cu textul în 3 acte ? Dacă Aristotel a fost mai modest, Horace a spus ca nicio piesă nu ar trebui să fie mai scurtă de 5 acte și Freytag a fost cel care le-a dezvoltat.

Mai concret, orice text are acele 3 acte – început, cuprins și încheiere – iar cele 5 momente sunt incluse în cele 3 mari părți contribuind la dezvoltarea textului.

Untitleddd

În speranța că ați reușit să vă faceți o idee de ansamblu despre cum trebuie gândit un text vă propun să scrieți în 50 de cuvinte – de ce vă doriți/vă place să scrieți apoi așterneți pe foaie 10 teme/ idei de text formate din cel puțin 10 cuvinte. Acestea pot forma o imagine amuzantă, o întâmplare adevărată, o poveste etc.

Dacă nu ai nici măcar o idee sau nu ai avut vreo idee până acum cel mai bun lucru pe care-l poți face este să faci o plimbare. Privește lumea, dar fă-o altfel, încearcă să privești cu ochii sufletului. Ce-ți atrage atenția ? Ai observat o întâmplare care te-a trimis cu gândul la ceva din trecut? Sau acea întamplare ți-a stârnit imaginația, te-a făcut să dezvolți în sinea ta o cu totul altă întâmplare pornind de la ce ai văzut sau ce ai auzit? Amintește-ți cum a decurs ziua, ți s-a întâmplat ceva deosebit sau altcuiva?

După ce faci această plimbare poti să-ți iei un scurt răgaz, cât să-ți faci un ceai, timp în care ideile tale se așează, apoi cauți o piesă care te inspiră sau care se potrivește stării tale și după preferințe iei foi si un pix sau te așezi la laptop, eu una prefer prima variantă 🙂

La cât mai multă inspirație !