Despre teama si efectele ei

edit10Imi amintesc si acum si probabil nu voi uita toata viata mea seara in care am ajuns pentru prima data in Palermo. Era o seara linistita de februarie, nu-mi amintesc daca era frig, dar era destul de senin, doar vantul batea usor si noaptea care se asternuse peste peisajul istoric lasa sa se vada doar o schita a impunatoarelor cladiri.

Inca de la inceput eram putin speriata de noul pe care mi-l asumasem, dar si de faptul ca simteam ca nu ma pot baza pe cei cu care vorbisem. Nu stiam unde o sa merg, cu cine exact si ce-o sa fac, dar aveam o doza mare de entuziasm si nu mai conta nimic decat ca eram acolo.

Stiam ca Erasmus inseamna inainte de toate multe party-uri, la care speram si eu sa merg macar de curiozitate, dar trebuie sa spun chiar si cu riscul de a ma repeta ca inca din primele saptamani am inceput sa aud zvonuri. Mi se spunea sa nu-mi scot portofelul  din geanta pe strada, sa fac tot posibilul sa nu umblu singura, mai ales la anumite ore, apoi am inceput sa aud despre cum i se furau la altii telefoanele din mana, sau cum dadeau buzna in magazin ca sa fure si treptat am inceput sa observ si eu fete ciudate pe strada dupa o anumita ora pana cand mi s-a intamplat si mie ce am povesti recent, anume ca am fost urmarita de un individ care-mi fila telefonul.

Asa ca..de teama:

1. Timp de 3 luni n-am iesit decat in cateva excursii: Si asta pentru ca, neavand curaj sa ies nu mergeam nici macar la evenimentele care incepeau la 20:00 pentru ca nu aveam cu cine merge si cu cine ma intoarce. N-am fost suficient de curajoasa incat sa ies macar odata. Pentru ca uneori e suficient sa incerci odata sa deschizi singur o usa ca apoi se vor deschide si altele de la sine.

2. Amanam orice intentie de a iesi: In fiecare weekend si de fiecare data cand vedeam evenimente postate imi spuneam ca azi merg si eu si de fiecare data terminam cu  ,,lasa, merg data viitoare”. Si asa au trecut saptamanile si m-am trezit acum la sfarsitul lui mai ca lucrurile incep cat de cat sa se mai lege.

3. Nu faceam decat sa ma plang: Ceea ce e total gresit si neplacut din pacate pentru altii. Cand o persoana spune des acelasi lucru inseamna ca exista o problema care cere rezolvare, dar din pacate sunt prea putini cei care vad asta sau si daca vad nu-i intereseaza, fapt pentru care desconsidera pe cei care cad in viciul asta ca sa spun asa.

4. Ma agatam mereu de altii ca sa am cu cine merge sau cu cine ma intoarce in putinele dati in care mai mergeam pe undeva. Si recunosc ca inca mai fac asta cateodata, dar e putin impropriu spus ca ma agat. Ma bucur de faptul ca am persoane care stau in aceeasi directie si ca totusi tin cont de mine cat de cat.

E ciudat cum mi s-a inoculat o teama ca asta. Niciodata nu mi-am imaginat ca-mi va fi teama sa ies singura din casa la ora 19, 20 sau 21. Si acasa mi-era putin teama uneori, dar eram acasa. Cunosteam orasul chiar daca uneori ma pierdeam pana si-n Timisoara.

Cert e ca fac tot posibilul sa trec peste etapa asta. Daca nu-mi tes singura fericirea, nimeni n-o face, chiar daca vorbim de o fericire efemera fara substanta reala. De vreo saptamana am inceput sa mai ies, am mai cunoscut oameni, si am mai tinut legatura cu cei pe care ii stiam deja cat de cat. Mai sunt doua luni din Erasmus-ul meu, doua luni in care vreau sa fac tot posibilul sa-mi creez amintiri de purtat cu dor in suflet, atat cat pot si desigur cat imi mai permite bugetul si echilibrez balanta si cu examenele pentru care am de invatat. O sa spuneti ca in Erasmus nu se prea invata. Se si invata, minim macar, dar se si invata.

Prin urmare, a devenit deja un cliseu faptul ca nu trebuie sa lasi teama sa stea in calea viselor tale, dar e adevarat, n-am crezut pana acum ca teama iti poate creea atatea bariere si atatea blocaje mai mult interioare decat exterioare. Lucrez la asta si sper sa reusesc sa ies din carapace.