De ce ne simtim singuri ?

 

Ne simtim singuri din diverse motive. Uneori oricati amici am avea mereu vine un moment in care toti sunt ocupati cu…viata. Nimeni n-are timp de nimic, sau pur si simplu te trezesti ca nu mai esti pe lista de prioritati a unor persoane, fie ca ai facut sau nu ceva ca sa ,,pierzi” acest avantaj.  Pe de alta parte singuratatea porneste de cele mai multe ori de la factori interni decat externi. Mai exact de la lipsa identificarii cu mediul sau cu oamenii din jurul nostru.

Singuratate sau insingurare?

Plecand de la aceasta premisa, daca ar fi sa fim sinceri cu noi insine, am recunoaste ca de cele mai multe ori suferim mai mult de insingurare decat de singuratate. Sunt lucruri total diferite. Ne insinguram tocmai atunci cand nu gasim intelegere si companie de calitate printre apropiatii nostri. Astfel, singuratatea este un produs al insingurarii asumate din lipsa unor relatii sociale de calitate si a unor experiente pe masura asteptarilor noastre.

Daca ar fi sa ne adancim si mai mult in problema, putem adauga ca singuratatea este de asemenea o consecinta a dezamagirilor survenite in urma unor asteptari neimplinitite, fapt la care se adauga indemnul mai nou vehiculat, de a nu avea asteptari. Atunci cand nu ai asteptari, nu treci prin dezamagiri insa se pierde din vedere ca atunci cand nu mai ai asteptari de fapt, esti mort din punct de vedere emotional. Cand nu ai asteptari, ai pierdut capacitatea de a visa, de a spera, de a crede in mai bine.

Cartile spun ca…

cei care nu-l au pe Dumnezeu se simt de obicei singuri, sau cel putin, mai singuri decat cei ce sunt mai apropiati de cele sfinte. Nu contrazic, dar mentionez ca in mod cert sunt mult prea putini (si fericiti) cei care in mod autentic, il simt aproape pe Dumnezeu si reusesc sa nu simta singuratatea.

Despre singuratate s-a vorbit si se va vorbi la infinit. Ea poate fi un bun sfetnic cand e administrata in doze adecvate sau  un cumplit dusman cand depasim doza recomandata. De fapt supradozele dauneaza in orice context.

O supradoza de fericire, te face sa pierzi contactul cu realitatea. O supradoza de nebunie, te face sa crezi ca fericirea e permanenta. O supradoza de singuratate, te face sa crezi ca nu exista o companie acceptabila. O supradoza de companie, te poate sufoca atat de tare, incat uiti ca singuratatea ucide.

Se mai spune ca cine invata sa fie prieten cu el insusi nu va fi niciodata singur, dar pana si in prietenie ai nevoie de nou.

Cu trecerea timpului invatam sa traim cu noi insine. Ne umplem singuratatea cu carti, cu plimbari, cu filme, cu iesiri in oras. Ne umplem goluri cu jobul, cu familia, cu prietenii, cu vise, cu emotii, cu demersuri reale catre dorinte implinite, cu discutii spontane pe facebook, cu sute de conversatii ,,deep” cu fel si fel de straini de noi, dar tovarasi poate de acelasi drum. Ne umplem singuratatea cu tot ce ne place si ce nu ne place, uneori. Dar cand toate astea trec, intelegem cat de mult tanjim dupa acel cineva, cu care ne-a fost dat sa impartim drumul vietii.