De ce întâlnim anumite persoane?

Mi-a scris de curând o cititoare şi îi mulţumesc că a ridicat aceasta problemă cu care ne confruntam toti într-un fel sau altul de-a lungul vieţii. Problema cu care se confrunta era: de ce în viaţă întâlnim anumite persoane? Avem probleme, oameni vin şi trec, intră şi iasă prin şi din viaţa noastră. Dar ce ne rămâne după ce ei pleacă?

Mie îmi place să cred următorul lucru. Că oamenii din viaţa noastra sunt:

  • fie o binecuvântare
  • fie o lecţie
  • fie amândoua

În altă ordine de idei chiar dacă ideea asta e deja hiper vehiculată şi pare că doar repet ce spun alţii, unul din multele adevăruri marunte ale vieţii, care alcătuiesc un adevăr universal la care noi nu avem acces, este că ”atragem ceea ce suntem”.

Şi-ai să spui ”păi, da, dar eu nu-s un om rău”. Aşa e, nu eşti şi nici cei pe care-i întâlneşti nu sunt oameni răi, dar ceva din tine a fost la momentul respectiv al întâlnirii voastre, pe aceeaşi frecvenţă cu ceva din el/ea. Diferenţa a facut-o nivelul de conştientizare pe care fiecare din voi l-a dezvoltat până atunci.

Poate nu-ţi vine să crezi, dar majoritatea oamenilor nici nu-şi dau seama când fac un rau.

Iar cei care-şi dau seama că-l fac, consideră că e autoaparare. Asta le spune orgoliul şi asta ne spune tuturor.

18422_496260270410358_1689781222_n1

                                  ”Cum să-mi faca mie cineva una ca asta? Na lasă că vezi tu…”

Asta spune orgoliul. Direct sau indirect ăsta e mesajul pe care subconştientul ni-l transmite.

Dar articolul de azi nu e despre orgoliu, ci despre oameni şi despre ce înseamnă ei pentru noi.

Dumnezeu sau Universul…cum îi spun unii, lucrează prin oameni şi tot ce întâmpinăm în viaţă are rolul de a ne pregătii pentru ”etapa urmatoare” prin urmare:

  • Unii oameni sunt o binecuvântare pentru că vin să ne ajute şi să ne sprijine în demersurile noastre, ne arată ca viaţa e frumoasă şi că putem realiza tot ce ne propunem.
  • Alţii sunt o lecţie pentru că noi am avut nevoie de lecţia aia dacă ştim să o vedem şi să înţelegem ce am învăţat noi despre noi înşine prin intermediul a ceea ce acea persoană ne-a făcut sau nu prin interferenţa avută. Ce trebuie să mai fac sau ce nu trebuie să mai fac faţă de alţii de acum înainte? sau ce nevoie/ gol din sinele meu a reuşit să umple/creeze şi de ce exista acel gol/nevoie. Ce trebuie să repar în mine ca să nu se repete situaţia?
  • Unii oameni sunt amândoua îndrăznesc să spun: şi binecuvantare şi lecţie. Ni le arată pe amândouă şi binele di noi şi din viaţă, dar şi faptul că încă nu e totul perfect şi că mai sunt lucruri la care trebuie să lucrăm.

Mai trebuie avut în vedere şi că nu e totul doar despre noi, mai e şi despre ele, poate că acea persoană a trebuit să ne cunoască pe noi, ca să înţeleagă lucruri despre sine şi că poate să şi rănească şi că nu-i bine să o facă, chiar dacă n-o va recunoaşte vreodată de faţă cu noi. Mai e şi despre persoanele a căror nivel a atins deja o anumita limită de suficienţă pentru ei, şi asta-i tot ce pot, nu le putem cere mai mult, dar avem datoria să ne distanţăm, să ne pară rău de ei în sinea noastră şi să avem grija ca faţă de astfel de persoane să nu oferim mai mult decât primim fie pe plan afectiv fie pe plan material.

Chiar daca motivele variază, nimic nu-i întâmplator.

Sper din suflet că am reuşit să răspund la întrebare.

Pentru orice neclarităţi,

întrebări sau feedback, aştept

comentariile voastre atât pe blog cât şi pe facebook 🙂