Comuniunea dintre oameni si animale

Daca scrisul e terapie atunci am si eu ocazia sa testez ideea asta pe ceva atat de real si concret cum e disparitia unei fiinte. O fiinta care te-a umplut de caldura si dragoste si care ti-a bucurat adolescenta si/sau maturitatea dupa caz, cu giumbuslucurile ei si ti-a intregit tabloul de familie prin simpla sa prezenta.

Daca e ceva ce invatam negresit de la animale, acest lucru e cum am mai zis, cat de mult inseamna simpla prezenta a unei fiinte, mai presus de cuvinte si ceea ce noi numim ratiune.

In astfel de momente incepi sa te intrebi ca un copil daca animalele ajung undeva dupa moarte, ce se intampla cu ele, au oare un loc rezervat in rai ca rasplata pentru toata bucuria pe care ti-au oferit-o deseori fara ca macar sa meriti?! Si-ajungi la concluzia trista ca nu, atat ortodoxia cat si alte religii fac diferente clare intre sufletul animalului si cel al omului si specifica faptul ca animalul are o viata limitata strict la cea pamanteasca pe cand omul vine la pachet cu alte privilegii sau dezavantaje ale sufletului care se rezuma la teoriile despre rai si iad.

Pe de alta parte, in mitologia asiatica daca nu gresesc exista o legenda care spune ca daca omul a avut un animalut care a murit, acesta sta la fiecare vama dupa moartea omului si spune daca acesta s-a purtat bine sau rau cu el, permitandu-i sau nu accesul in rai in functie de aceste lucruri.

Mi-a zis cineva odata ca ”animalele nu au suflet” si cred, fara suparare ca asta e una din cele mai inalte forme de ignoranta. Daca un animal sau un om nu ar avea suflet, ar fi doar o bucata de lemn fara suflare si posibilitatea de a se misca. Trupul in sine este gazda unui spirit/duh si indraznesc sa impart aici lucrurile in 3 categorii:

  • spiritele rele
  • spiritele/sufletele animalelor
  • spiritul/sufletul omului

Despre prima categorie stim ca se explica prin diversele cazuri de posedari, posedare insemnand chiar a ocupa/ a locui un spatiu (trup in acest caz) strain.

Despre ultima categorie stim ca omul a fost creat prin insuflarea de duh, deci corpurile noastre sunt functionale si vii pentru ca avem duh viu de la Dumnezeu, fapt pentru care se si face diferenta dintre materie si spirit.

Despre categoria de mijloc stim insa foarte putine lucruri. Ceea ce stim si intelegem acum este ca au ceea ce numim suflet chiar daca nu suntem siguri ca este etern si mai au cateva calitati foarte importante: instincte, empatie, personalitate, emotii, inteligenta. Sunt practic la fel ca si noi unice si irepetibile in esenta chiar daca dupa rasa imbraca de multe ori acelasi trup.

Chiar din latina vedem ca etimologia cuvantului animal se explica astfel: ”Din animal < animalis. Din anima („suflet„), astfel animalele au suflet prin insasi definitia lor.

In alta ordine de idei, de la inceputul timpului omul a fost in pace si comuniune cu animalele si scrierile sfinte vorbesc despre intoarcerea la aceasta comuniune la un moment dat. In zilele noastre chiar daca lucrurile s-au schimbat,  comuniunea om-animal inca exista chiar daca la scara mai mica si pot aminti aici dresorii de caini/cai si alte animale, legaturile stranse dintre caini si stapanii lor cand isi asteapta stapanii in locuri cunoscute fara sa stie ca respectivul a murit, sau cand regasesc singuri drumul spre casa (caii fac la fel), mai putem vorbi si despre celebrele videoclipuri in care un tip imbratiseaza  leul si se joaca cu el chiar daca vorbim de un leu crescut in captivitate. Gandeste-te ca sunt persoane de care nici nu indraznesti sa te apropii daca nu vezi ca zambesc, imagineaza-ti sa te joci cu un leu, totul tine deci de legatura stransa dintre fiinte, dintre oameni in general si dintre oameni si animalele de care se ocupa.

In completarea acestei idei despre legatura stransa dintre om si animal tin sa adaug si eu din propria mea experienta lucruri care momentan gandindu-ma la ele, ma dor.

        –  cand am venit acasa de Craciun, mi-a trecut un gand fulgerator prin minte: oare o voi mai gasi aici cand ma intorc? desi nu stiam inca de boala ei.

        –  in seara in care s-a stins ( desi nu stiam inca) am adormit plangand, iar a doua zi m-am trezit cautand poze prin telefonul pe care abia il schimbasem si ma intrebam cum de nu am poze cu ea si am inceput sa le salvez de pe Facebook, Abia in dupa amiaza acelei zile am aflat ca nu mai este 🙁

       – mai bine de o saptamana nu mai mieunase, slabita si bolnavioara cum era in acea seara cand mama a curatat-o pentru ultima oara a inceput sa miaune  intr-una ca si cum ar fi vrut sa-i spuna multe si cateva ore mai tarziu, cand a mers sa o verifice, nu mai era 🙁

In 14 ani, sunt exemple cu duiumul, fiecare iubitor de animale intelege ce inseamna ca un animalut sa fie aproape de sufletul nostru. Am inceput sa scriu articolul asta in 14 martie, dar aleg sa-l public acum, la o luna distanta cand Jo a mea odihneste intr-o gradina, sub un pui de prun plantat peste ea care deja a inflorit.