Ce se află dincolo de ”bine” – Incursiuni în suflet.

Online-ul e un loc ciudat. În timp ce restul lumii se bucură de el fără restricții și limite autoimpuse, regula asta nu functionează bine pentru cei mai traditionaliști. Sigur că depinde mult de om, de loc, de scop, de joc…dar în esență, în viața reală când cunoști pe cineva, nu apare direct dorința sau nu se dezvaluie în sufletul nostru intenția unei relații de orice fel. Lucrurile vin de le sine având nevoie de ceva mai mult timp de acomodare ca să poți să percepi, să înțelegi, să ți se contureze o imagine mai clară în minte cu privire la omul cu care ”te-ai conectat”.

În online lucrurile se schimbă. Oamenii sunt mai direcți, indiferent că vor o aventură, că vor să le treacă timpul altfel, sau ”să încerce”…nu stiu exact ce, că nu am înțeles niciodată treaba cu încercările în relații și odată cu directitudinea lor, îți formezi și tu din start o idee despre scopul și direcția conversațiilor care uneori se încheie la fel de spontan cum încep. Iar când se încheie…realizezi încă odată că nu ești un simplu robot și că sunt mecanisme ale sinelui tău care au nevoie de o cu totul altă hrană a carei lipsă sau precaritate pot îmbolnăvii grav acele mecanisme.

– Ce faci?

Mă întreabă…

-Pe aici – îi răspund –  numa ce am venit de la lucru. Ne cunoaștem?

( a se citi că a mai trecut o zi de singuratate)

-Nu, dar mulțumesc de accept.

-Cu ce motiv îmi scrii?

(ia uite, altu…mă gandesc)

-Ți-am găsit profilul și mi-ai părut draguță.

(E clar)

-Mulțumesc, dar nu caut.

( a se citi că încă mai am standarde și mai sper la o situație care să înceapă și să decurgă firesc)

-Înțeleg…zice. ( a se citi ”oricum o să continui să încerc)

-Câteva conversații de politețe mai târziu –

-Ce zici că faci?

-Bine, pe aici (am obosit -mă gândesc)

-Tu?

-La lucru, mă plictisesc…zice.

– Aiurea…( a se citi – aiurea că sunt eu aia căreia îi scrii să-ți umple golul mental, dat de faptul că nu stii sau nu vrei să-ti umpli timpul, aiurea că mă complac și eu, că doar deh e fain, e liniștitor și îți umple sufletul de o anumită caldură, să știi că este ”cineva” care îți scrie un bună dimineața, care te întreabă ce faci, unul căruia pare că-i pasă, chiar dacă știu că nu e așa, chiar dacă știu că nu e nici contextul potrivit, nici omul potrivit și chiar dacă știu că foarte curând tu o să te plictisești să-mi scrii des și eu o să mă plictisesc să-ți răspund sporadic…toate astea le știu, sufletul meu le cunoaște, dar vulnerabilitatea mea îmi ia puterea de a  le împiedica.

-Da…

(Nici nu-ți dai seama pentru ce m-ai aprobat – mă gândesc)

[…]

-Ma pun să dorm, noapte bună.

-Deja ți-e somn?

-Da, a fost o zi lungă. ( A se citi că – a fost o zi cu o bogată activitate interioară – o zi în care aș fi vrut ca cineva să-mi asculte cu drag lamentarile de cât cred că îmi e de greu și să mă încurajeze, o zi în care simt că am obosit sufletește să mai sper și să mai lupt singură cu morile de vant, încercând să accept că puterile mele fizice și umane sunt prea limitate față de câte aș vrea să fac și că mă simt prea în urmă, față de unde aș vrea să fiu – a fost încă o zi lungă în urma căreia simt că am obosit încă odată  fără ca munca mea să dea vreun rezultat vizibil și nu vreau decât să dorm, sperând naiv că până mâine o să mă odihnesc suficient ca să o iau de la capăt singură.)

-Ok, noapte bună 🙂

-Mulțumesc!

(asta sper și eu în fiecare seară)

N.A.

Textul pe care tocmai l-ați citit este alcătuit pe baza unor experiențe acumulate în timp și e scris cu scopul de a reactualiza importanța conștientizării efectelor pe care le avem unii asupra altora în anumite perioade din viața noastră. Fapt pentru care doresc tuturor, puterea de a distinge între persoanele a căror apropiere ne face bine și cele a caror apropiere ne-ar putea vulnerabiliza sufletește în defavoarea noastră.

Aveți grijă de voi 🙂

Cu drag,

Ralu’