In vizita la Centrul de Plasament in Sistem Familial de la Peciu Nou

Weekend-ul care tocmai ne-a parasit l-am petrecut intr-un mod cu totul deosebit. Desi a fost vorba doar de ziua de Duminica, imi vine lejer sa spun ‘’weekend’’ pentru ca am simtit ca experienta pe care am avut-o acolo mi-a umplut weekend-ul complet.

In mod normal cand mi s-a spus ca mergem la un centru de copii, avand deja experienta de la Centrul de Primiri Urgente din Timisoara, unde fac voluntariat in fiecare saptamana din martie incoace, ma gandeam ca va fi ceva similar.

Prevedeam deja aerul acela sobru si gri de institutie de stat unde copii sunt tristi si doritori de afectiune sub imperiul unor reguli stricte date de ingrijitori veniti la datorie si atat.

Am avut insa o mare surpriza.

Abia am intrat in casa  si una din fetite m-a luat de mana, mi-a spus ca ma iubeste si m-a dus sa-mi arate casa.

  • 35533264_1907440145954462_2507298506067148800_n
  • 35515688_1739129692835903_1803673062143426560_n
  • 35834407_1739129669502572_1287404391002800128_n
  • 35728739_1907443589287451_7008577077276311552_n
  • 35649123_1739129549502584_6650604652804964352_n
  • 35552050_1739129662835906_6750537430702489600_n
  • 35519856_1907445652620578_6030057568741621760_n
  • 35543442_1907445775953899_6617261563260698624_n

    

Am descoperit nu o institutie, nici o casa, ci un camin. Un loc in care desi intri prima data, te simti deja ca acasa datorita unei sufragerii mari, dotata cu jocuri si activitati specifice copiilor. Apoi din sufragerie, gasesti usor drumul spre dreapta care duce la camera fetelor si  spre stanga ce duce la camera baietilor. In mod discret, era amenajata si o saluta de vizie, iar la bucatarie era o lista cu indatoririle fiecaruia pe zile.

Plusul cel mai mare era insa curtea. Enorm de mare, cu gradina si propria lor sera.

Toti copii au fost foarte sociabili si afectuosi, ca orice alti copii sau poate mai mult. Dar nu erau nici pe departe copii tristi pe care mi i-am imaginat. Erau copii cu povesti grele in spate, iar oamenii care ii ingrijeau le erau acum: mami si tati.

Sprijiniti de Caritas Germania, doi fosti dascali, au reusit sa ofere unui sir de generatii de copii defavorizati, o familie, un viitor si un start bun in viata. Mi se umezesc ochii cand scriu lucrurile astea. Am facut activitati cu copii si am stat la povesti dupa ce am mers cu ei la biserica ortodoxa din sat, de dimineata.

Ne-au spus multe si bune si rele despre povestea copiilor lor si a celor care mari fiind, inca se intorc ‘’acasa’’ in vizita. Pentru ei acolo e ‘’acasa’’, locul in care au crescut, au primit o educatie si sansa la studiu si la un loc de munca. Acolo au primit de fapt sansa la viata atunci cand soarta parea sa fie impotriva lor.

Ne-au povestit si despre piedicile pe care le-au intampinat de-a lungul anilor, majoritatea din partea statului roman, despre cantina sociala pe care au fondat-o pentru batrani si cum….desi singurele criterii in functie de care  batranii  sunt acceptati pentru a primi ajutorul cantinei este cuponul de pensie si varsta, uneori le e si jena sa priveasca acel cupon. Au intalnit cazuri cu pensii de 37 de lei…traieste din ei daca poti, dupa cum zicea chiar cel care a acceptat sa fie ‘’tati’’ pentru atatia copii.

Intr-o lume plina de rautati si lucururi neplacute, recunosc ca sunt usor de impresionat de tot ce e bun, uman, frumos, de tot ce mai reuseste sa demonstreze ca oamenii inca stiu sa faca lucruri bune din inima, pentru cei din jurul lor.

Vizita  la centrul de la Peciu nou a fost organizata de membrii ASCOR Timisoara  si cred ca ar fi pentru oricine o minunata lectie de umanitate si dedicare pe care n-o vezi des intre blocurile gri din oras.