Mitul prietenilor celor multi…

Se zice ca cel care are un prieten caruia ii poate spune orice, are unul din cele mai de pret cadouri ale vietii. Iar un alt studiu spune ca un om are nevoie sa fie acceptat in medie de 3 oameni ca sa fie fericit. Cu toate astea multi dintre noi mergem spre varsta de 30 de ani cu o oarecare strangere de inima si ne plangem ca nu avem un grup mare de prieteni cu care sa iesim si alaturi de care sa ”petrecem” cum chipurile ar trebui sa fie in tinerete.

Adevarul e ca ”mitul prietenilor celor multi” e doar atat, un mit si ne-a ramas inoculat inca din copilarie cand ne doream poate sa fim populari si sa primim atentie de la cat mai multa lume.

Chiar daca din exterior, privim in jurul nostru si ni se pare ca toata lumea are o viata sociala mai activa ca a noastra, realitatea e de multe ori alta.

Putem avea prieteni de cafea, prieteni de excursii sau de felurite ocazii, dar prieteni de suflet prea putini. Doi, maxim trei si pentru ca viata ne poarta pe drumuri diferite, nici pe aceia nu-i avem aproape de multe ori dar ii tinem aproape de suflet si oricat ar trece fara sa vorbim cu ei stim ca prietenia inca exista, continua si poate fi reluata cu ocazia primului apel.

Observati ca i-am diferentiat: am zis prieteni de suflet!

Tristetea zilelor noastre sta in faptul ca majoritatea suntem inconjurati de oameni si asa zisi prieteni, dar prea putini avem in jur oameni cu care putem avea o discutie asa…de corason herido(inima ranita) si motivul e simplu…

Singurii oameni care ne cunosc sufletul si alaturi de care conversatiile curg de la sine printr-o chimie unica a sufletelor, sunt prietenii din copilarie care in prea putine cazuri raman prietenii nostrii si in viata adulta. Motivele pot varia, dar in general ne dezvoltam si crestem atat de diferit incat nu mai gasim puncte comune si viata isi urmeaza cursul, ne apropiem de oameni cu care simtim ca rezonam mai bine si totusi nu mai avem curajul ala inocent de a ne deschide deplin.

Deci nu te speria daca nu ai prieteni multi. Bucura-te daca ti-ai pastrat prietenii din copilarie/liceu ca ei sunt cei care-ti cunosc sufletul cel mai bine. Gandeste-te ca dintr-o sala cu 10-20 de persoane daca vei fi pe aceeasi lungime de unda cu unul singur e deja mare lucru.

Pe de alta parte poti avea prieteni si sa ai si momente in care sa te simti singur tocmai pentru ca prietenii nostrii exista independent de noi si nu pot sa ne fie acolo chiar la tot pasul.

”Nu trebuie să-ţi deschizi inima ta niciodată fără trebuinţă. Dintr-o mie, nu ştii de se va putea găsi măcar unul, care ar fi în stare să păstreze taina ta. Şi când noi înşine nu o vom putea păstra în sufletul nostru, cum putem nădăjdui că ea ar putea fi păstrată de alţii?”

Sfântul Serafim de Sarov
1759 – 1833

Daca cumva simti ca nu ai niciun prieten caruia sa-i spui grijile tale, incearca sa vorbesti cu cineva din familie , sa tii un jurnal sau pur si simplu sa dai oamenilor mai multe sanse sa te cunoasca, testeaza-le increderea, care pana la urma se castiga in timp nu se ofera deodata. Fa pasi spre oameni si viata iti va aseza in cale un om cu care sa rezonezi suficient de bine cat sa i te poti deschide.

E perfect normal sa ai doar cativa prieteni apropiati. Acei cativa care iti stiu toate bubele si alaturi de care ai facut toate nebuniile. E trist cand nu ai niciunul, dar nu e imposibil sa schimbi asta.

Take care,

Your virtual friend,

Ralu’