De ce unii bărbați se căsătoresc târziu?

 

Subiectul este bineînțeles unul amplu și delicat și nu pretind a avea toate răspunsurile, doar că în cadrul unor discuții ‘’de cafea’’ atât prin minunatul online cât și în viața reală, am reușit să surprind anumite replici și informații, care cred că merită atenție într-un astfel de articol.

Fără s-o lungesc prea mult cred că toate problemele încep de la o banală frază:

           ‘’eu nu mă schimb pentru că vrea o femeie’’

Sigur, puteți să faceți adaptări și să-i schimbați forma, dar ideea va rămâne mereu aceeași, iar cea de sus, este poate, una din cele mai directe și sincere forme ale acestei idei.

Am cunoscut diverși ‘’stimabili’’ care mărturiseau cu un oarecare regret că după  multi ani de relație, aleasa le-a dat papucii, cu sau fără inel…dar mai ales cu inel cu tot, de cele mai multe ori.

Deja parcă ți se face milă.

Iar mila e cel mai înjositor motiv pentru care cineva ar trebui să continue o relație.

La asa o replică, precum cea de mai sus, m-am vazut nevoită să întreb:

‘’Bun, dar tu ești mulțumit de tine?’’

Și de aici, am pornit un întreg speech demn de o conferință de psihologie:

  • Dar tu ești mulțumit de tine însuți? pentru că vezi, nimeni nu vrea să schimbe un om echilibrat, iar oamenii care spun așa ca tine că nu se schimbă pt x sunt în general de fapt limitați de propriile convingeri și nu văd dincolo de propria lor bariera, nimeni nu ”trebuie” să suporte un om care nu vrea să evolueze pentru că stagnarea lui îi destabilizează și pe ceilalți și strică armonia și liniștea casei.

  •  …și de obicei genul de femeie care crede și ea că ”trebuie” să suporte, alcătuiește alături de un om care   ”trebuie” suportat în nepăsarea lui, o familie mediocră în care se sacrifică doar ea și se supune unei vieți       pline de frustrări, certuri și neîmplinire sau pe de alta parte cele care speră naiv să schimbe un om vor trăi   în   conflict…iar din astfel de familii, apar copii obligați să traiască cu idei preconcepute despre viață și ce   înseamnă familia, căsnicia, etc

  • eu sunt mulțumit de viața mea și de cum sunt eu, am ideile mele și regulile mele după care mă ghidez și le respect.

  • și trăiești cu speranța să obligi și pe altcineva într-o zi să se supună lor? chiar dacă asta înseamnă să faci rău? chiar dacă fiecare avem viziunea noastra despre viată, trăim în societate și o să împărțim viața cândva cu un alt reprezentant al societății și atâta timp cât mulțumirea ta de sine va dăuna altora, conștient și voit, înseamnă că trăiești egoist și departe de realitatea compromisului evolutiv pe care îl presupune orice relație.

  • eu nu îți zic lucrurile astea să te atac sau mai știu eu ce, doar că din simple discuții se observă niște lucruri de care s-ar putea să fugă multe atunci când te vei decide să dezvolți o relație care să ducă la mariaj.

27394580_1756040061094472_1085890161_n

Fiecare e liber să tragă propriile concluzii de aici. Dar umila mea opinie e că indiferent de ceea ce suntem, bărbați sau femei, pierdem de cele mai multe ori din cauza încăpățânării și a orgoliului, pierdem din cauza că suntem orbi și mai ales, pierdem pentru că ni se pare mereu că ritmul nostru de a trăi și viziunea noastră asupra lumii e unica și cea mai bună variantă. Refuzăm să înțelegem cât de importantă e munca de echipă și susținerea reciprocă și că atunci când felul nostru de a fi nu e chiar perfect și benefic pentru alții, să acceptăm asta și să lucrăm la dezvoltarea noastră.

Sursă poză de prim plan.

 



Diferenta dintre ceea ce-ti trebuie si ceea ce ai nevoie!

Dincolo de toate momentele de zbucium mental, mai mult decat orice altceva, zbucium care ne duce de multe ori spre patetism si plangere de mila, in orice asa zis rau este si un bine, iar modul in care vedem acest bine se educa in timp, prin constientizarea lucrurilor care ni se intampla si a motivelor din spatele acestor experiente, atat cat ne este dat sa le intelegem.

Trecand de astfel de momente, odata ce treci printr-o puternica dependenta afectiva despre care v-am mai vorbit, inevitabil esti mult mai prezent si mai alert si chiar daca nu poti sa eviti un atasament toxic sau prematur, cu siguranta iti dai seama mult mai repede si intr-un timp util, cand povestea tinde sa se repete intr-un context diferit ca sa o poti stopa.

Odata cu acest nivel de constientizare, iti mai dai seama si de uriasa diferenta dintre:

  • ce vrei
  • ce-ti trebuie
  • ce ai cu adevarat nevoie.

Multi o sa spuneti: ”pai stai, ca nevoia si cu trebuinta sunt sinonime, cum e asta cu diferenta dintre ele?”. Dar sunt oare sinonime? Daca tusesti si ai decis sa iei sirop, ca ai nevoie sa fie dulce, dar medicul spune ca trebuie sa iei pastile, ca-ti fac mai bine, nu e oare o diferenta mare acolo? sau daca vrei o masina rosie, dar dealerii au doar negre, la caracteristicile de care ai nevoie, nu inseamna ca trebuie sa te conformezi situatiei? Si-o sa spuneti probabil ca fie te conformezi, fie mai cauti.

La fel e si in viata.

Ceea ce vrem nu e mereu acelasi lucru cu ce ne trebuie si cu ceea ce avem nevoie.

In problemele de ordin afectiv (care ne afecteaza pe toti intr-o masura mai mare sau mai mica, de-a lungul vietii) o persoana poate, spre exemplu, sa creada la prima vedere ca persoana cu care ar vrea sa fie in legatura este si cea care trebuie doar pentru ca-i implineste nevoile de suprafata precum comunicarea, atentia si grija.

Am mentionat cuvantul ”legatura” pentru ca indiferent ca vorbim despre prietenii intre fete, intre baieti sau intre fete si baieti sau ca vorbim despre relatii de ordin romantic, confuzia dintre nevoie, trebuinta si dorinta, apare tot ca o urmare a carentelor emotionale din trecut.

Cum faci diferenta?

Vointa: Ca sa faci diferente intre vointa, trebuinta si nevoie e necesar ca inainte de toate sa stii cine esti, pentru ca atunci cand stii cine esti, stii ce structura morala cauti in celalalt pentru ca desigur, functionam inconstient prin ”oglindire” astfel ca nu poti accepta in celalalt ceva mai jos decat ce stii ca se afla in tine.

Nevoia: Odata ce ai inteles ce structura morala vrei de la celalalt, intelegi ca nevoia de comunicare, atentie si grija, ti-o poate implini aproape oricine, dar asta nu inseamna ca aceeasi persoana detine automat si structura morala pe care o cauti. Si-odata ce ai constientizat asta, poti deja sa faci un pas in spate.

Trebuinta: Intelegand ce vrei de la celalalt si pana in ce punct poti permite altuia sa-ti implineasca nevoiele mai sus mentionate, iti poti face o idee mai clara despre ce accepti si ce nu din partea celuilalt, reusind sa faci mai usor diferenta dintre un om care-ti implineste niste nevoi de baza fara a fi neaparat si potrivit in cadrul vietii tale si unul care poate fi piesa potrivita in puzzle-ul vietii tale.

Pe de alta parte, cu toate ca avem datoria de a tine ochii larg deschisi fata de tot ce ne inconjoara, odata ce invatam sa distingem intre aceste trei aspecte – vointa, nevoia si trebuinta – are viata grija sa ne scoata in cale persoana care ne trebuie si de care avem cu adevarat nevoie dincolo de simpla  implinire la nivel afectiv.

       Viata ne scoate oameni in cale, dar numai un nivel corespunzator de constientizare ne permite ”sa-i vedem” pe aceia care pot aduce un aport pozitiv vietii noastre.



De ce este bradul de Crăciun un simbol creștin?

Crăciun Fericit și un An Nou minunat, vă mulțumesc tuturor – prieteni, familie, cititori și colaboratori – că ați fost alături de mine și în acest an care se încheie și sper să mă bucur de prezența voastră și în anul care va urma.

Astăzi în zi de mare sărbătoare, m-am gândit că ar fi potrivit să înțelegem de ce, în ciuda altor păreri, bradul nelipsit din casele noastre în aceste zile, este totuși un simbol creștin.

Legende despre acceptarea bradului ca simbol al Crăciunului, dupa aspectul Nașterii Lui Iisus, sunt foarte multe.

Toate plasează includerea bradului în sărbatoarea Craciunului, undeva în antichitate, între secolele VII și XIII când Sfântul Bonifacius a vizitat Germania cu scopul de a propovădui cuvântul Domnului, ocazie cu care a descoperit oameni care se închinau unui Stejar, într-o pădure. Supărat de cele aflate, și probabil de faptul că oamenii nu înțelegeau greșeala lor, Sfântul a decis să taie copacul. La scurt timp, trecând din nou prin acel loc, a văzut că din trunchiul tăiat a răsărit un brad. Considerând această întâmplare o minune, a luat bradul drept copac sfânt și a îngăduit includerea lui în sărbătorile din iarna care se apropia.

La început bradul nu era împodobit deloc, apoi s-au folosit doar mere roșii, iar mai apoi odată cu dezvoltarea civilizației, oamenii au început să-i adauge și dulciuri, nuci, lumânări și hârtie colorată.

Primul brad îmbodobit a apărut la Riga, în Lituania în 1510.

În 1521, obiceiul a ajuns și la Paris prin prințesa Hélene de Mecklenburg.

În 1605 a fost înălțat primul brad împodobit doar cu mere roșii, într-o piață publică din Strassburg.

Tot în 1605 ducesa Dorothea Sybille a împodobit prima dată bradul, așa cum îl vedem și azi.

Globurile confecționate din sticlă de Thuringia au apărut abia în 1878.

În Anglia, primul brad împodobit a fost adus în 1841  la Windsor de prințul Albert(de origine germană), ca dar pentru regina Victoria.

În America bradul a fost adus în sărbătoarea Crăciunului  în 1749 de coloniștii germani.

În Romania, abia în 1866 s-a împodobit primul brad  la sărbătorile Crăciunului, iar asta s-a întâmplat la palatul principelui Carol I de Hohenzollern, după venirea sa în Principatele Române.

În 1882, după patentarea becului creat de Thomas Edison, prietenul său Johnson a creat prima instalație cu beculețe colorate, înlocuind astfel lumânările din bradul de Crăciun.

La început oamenii foloseau doar îngerași în varful bradului, ulterior i-au înlocuit cu steaua văzută de cei trei magi, iar în secolul XIX un cofetar din SUA  propunea folosirea unor acadele în formă de baston alb, ca simbol al purității și existenţei fără de păcat a lui Iisus. Cele trei dungi roşii adăugate ulterior  simbolizeaza Sfânta Treime și durerea suferită de Hristos pe cruce, iar dunga roşie, mai lată, reprezinta sângele vărsat de Iisus pentru omenire. Toate astea, împreună cu neschimbata culoare verde a bradului, fălnicia și tăria lui în timpuri de cumpănă, dar și faptul că ne unește și ne strânge cu bucurie în jurul lui, an de an pentru al împodobi alături de familie și prieteni, fac din brad, un copac sfințit, de Dumnezeu, de veacuri și îndrăgit de oameni.

598b63a17a21495133d3c0d51d171b71

Notă: Sf. Bonifaciu pomenit la data de 19 decembrie în calendarul ortodox, s-a născut în anul 672, în Crediton, Devonshire, Anglia. Numele său era Winfrid sau Wynfrith. Se trăgea dintr-o familie bună și, într-o anumită măsură, a fost împotriva dorințelor tatălui său faptul că s-a dedicat de la o vârstă fragedă vieții monahale. El a primit o educație teologică la mănăstirile benedictine din Adescancastre, de lângă Exeter și Nursling, dintre Winchester și Southampton, unde era stareț Winbert. La vârsta de 30 de ani a devenit preot. A scris prima gramatică latină din Anglia.

Articol inspirat de aici.



A fost odată un rege pe nume Mihai I

 

Nu merit să scriu asemena rânduri.

Niciunul din noi nu merităm. Pe vremea când regele scria istoria înfruntându-l pe Hitler la doar 20 și ceva de ani mulți dintre noi, inclusiv eu nu doar că nu existam, dar nici părinții nostri (dacă erau născuți și ei) nu își imaginau vreodată că ne vor avea pe noi cei care suntem astăzi.

În ultimele zile, s-au vândut mai multe cărți în legătură cu casa regală și regele Mihai, împreună cu CD-ul cu muzica regelui, decât oricând altădată. Și cu toate că nu e un lucru rău în sine, stau și mă întreb: până acum de ce nu?

E drept că nu ni s-a vorbit despre asta, dar prea puțini din noi am avut curiozitatea de a învăța. Luăm de bune doar informațiile precare din presa care acum vuiește de interviuri și replici memorabile ale regelui și cred că e dureros și cumva greu să nu te întrebi: de ce le-ați ascuns de noi până acum? De ce în atâția zeci de ani nu am avut măcar de două ori pe an câte un interviu –documentar ca la carte despre rege, casa regală și activitățile lor? Ar fi fost mai mult decât binevenite și-am mai fi avut un reper de demnitate și moralitate cu care să ne identificăm și de la care să învățăm.

Sursă poză: https://www.europafm.ro/regele-mihai-in-stare-accentuata-de-slabiciune/

Sursă poză: https://www.europafm.ro/regele-mihai-in-stare-accentuata-de-slabiciune/

Afirmăm acum cu solemnitate că regele s-a întors acasă pentru totdeauna. Cât de trist. S-a întors la casa a cărei administrație și nicidecum membrii, ci a cărei administrație l-a respins de atâtea ori și l-a întors din drum și-acum că nu mai este spunem că s-a întors acasa și îl înhumăm cu toată pompa domnească (arhicuvenită) arătându-i respectul meritat mult prea târziu, într-un ceas în care nu-i mai poate umple sufletul de bucurie, pentru că acum sufletul lui se bucură(sperăm) de pace acolo unde nu este durere, nici suspinare.

După o viață tumultoasă, trăită cu o demnitate ieșită din comun, tipică poate, doar celor născuți în scorpion, regele nostru s-a întors acasă. Iar acasă pentru rege îndrăznesc să cred că a fost mereu locul în care i-a fost regina, care poate pentru prima dată în viață și-a schimbat reședința ceva mai devreme decât el.

Sursă poză: http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/regele-mihai-si-regina-ana-o-poveste-de-dragoste-de-aproape-sapte-decenii-544009

Sursă poză: http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/regele-mihai-si-regina-ana-o-poveste-de-dragoste-de-aproape-sapte-decenii-544009

Așadar regele este într-adevăr acasă, alături de regina sa, odihnindu-se amândoi în sânul celorlalți membrii ai familiei regale, care îndeplinindu-și fiecare rolul impus de vreme, au lăsat în urma lor un neam întregit, o țară cu nume și cu un bun renume și pagini întregi de istorie care au dat în timp o identitate clară poporului nostru român.

Regii noștri sunt acasă și se pot odihni lăsând veacurile să treacă peste existența lor, cu împăcarea că și-au îndeplinit fără greș datoria față de țară și față de noi și cu certitudinea că nu vor fi uitați niciodată.

Nihil Sine Deo,

Așa să ne ajute Dumnezeu.

 



Este greu sa postesti? Da, nu, poate?

Iată că  se apropie iar Crăciunul. A mai trecut un an în  zbor, un an în care dincolo de toate întâmplările frumoase, mai mult ca sigur, sufletul ni s-a împovărat și cu felurite preocupări lumești după  cum se spune în  termeni creștini.

Deși suntem mulți cei care ne-am născut sub aripa protectoare a ortodoxiei nu suntem la fel de mulți cei care ne punem serios problema postului și cu atât mai puțini suntem cei care îi înțeleg importanța duhovnicească chiar dacă a-l ține a devenit oarecum o rutină pentru unii.

Cei care nu și-au făcut curaj încă să țină serios postul își tot spun că nu pot deși au încercat și că le e atât de greu să țină post că niciodată nu au ce mânca de post și că ei nu înțeleg ce mănâncă oamenii ăștia care țin posturile și cum rezistă ei să mănânce și să se sature la fel ca vegetarienii, fără carne și aparent cu mâncare mai puțină.

Dacă ați știi voi cât de ușor e de fapt azi să ții un post, și dacă ați înțelege că problema nu se află în ma5ncare ci în noi?

Înainte de toate sunt două aspecte ce trebuie luate în considerare când ții post, strict din perspectiva alimentației:

– Foamea este o stare nu un fapt.

– Nu te saturi pentru cât și ce mănânci ci pentru că mănânci.

Odată ce ai scos din alimentație carnea, ouăle, lactatele și alte derivate sau alimente care le conțin, ce-ți mai rămâne te gândești? Păi  destul de multe sincer…

Ce mănânci dimineața?

1. Lapte de soia cu cereale, banane și după gust, zahar.

2. Lapte de soia cu cafea de cereale în loc de cacao cu paine cu gem sau pateu vegetal. Nu bei lapte de soia? Poți consuma ceai.

3. Salată de fructe/ salată de legume.

4. Salată de vinete fără maioneza.

5. Salată de cartofi cu măsline, ceapă și ce alte legume vrei tu să adaugi.

Ce mănânci la prânz?

1. Orez  cu legume și garnitură de ciuperci la grătar.

2. Paste (fără ou) cu pește când se menționează în calendar că e dezlegare. În rest paste cu sos de roșii sau cu puțin ulei și sare, sau paste cu măsline fără sâmbure evident.

3. Mâncare de cartofi.

4. Supă de legume.

5. Mâncare de mazare cu rantas din făina și apă cu garnitură de chiftele de soia sau chiftele din cartofi.

Ce mănânci la cină?

1. Cartofi prăjiți

2. Cartofi natur cu garnitură de legume ( din mixuri de legume congelate )

3. Ciuperci fierte la abur sau prăjite la grătar sau în ulei, servite cu mujdei și pâine.

4. Mâncare de fasole verde sau tradiționalul borș de fasole.

5. Sărmăluțe de post.

Ca bonus: când mergi în oraș poți cere shaorma fără carne doar cu ketchup. E la fel de bună și te costă și mai puțin pentru că e fără carne. Iar pentru dulciuri și alte rețete mănăstirești de post, găsești inspirație din plin pe internet.

Vezi deci, postul din perspectivă alimentară, azi e doar un exercițiu de voință. Sigur că menirea postului nu e aceea de a fi ușor. Sunt multe alte aspecte ale postului de care să  ținem cont, dar pentru început cel mai important pas e acela de a dobândi puterea de a-ți controla poftele.

Dacă nu ai voință să-ți controlezi ceva elementar ca propriile pofte, cum poți să crezi ca vei avea vreodată voință pentru a face lucruri mai mari?



Ce se află dincolo de ”bine” – Incursiuni în suflet.

Online-ul e un loc ciudat. În timp ce restul lumii se bucură de el fără restricții și limite autoimpuse, regula asta nu functionează bine pentru cei mai traditionaliști. Sigur că depinde mult de om, de loc, de scop, de joc…dar în esență, în viața reală când cunoști pe cineva, nu apare direct dorința sau nu se dezvaluie în sufletul nostru intenția unei relații de orice fel. Lucrurile vin de le sine având nevoie de ceva mai mult timp de acomodare ca să poți să percepi, să înțelegi, să ți se contureze o imagine mai clară în minte cu privire la omul cu care ”te-ai conectat”.

În online lucrurile se schimbă. Oamenii sunt mai direcți, indiferent că vor o aventură, că vor să le treacă timpul altfel, sau ”să încerce”…nu stiu exact ce, că nu am înțeles niciodată treaba cu încercările în relații și odată cu directitudinea lor, îți formezi și tu din start o idee despre scopul și direcția conversațiilor care uneori se încheie la fel de spontan cum încep. Iar când se încheie…realizezi încă odată că nu ești un simplu robot și că sunt mecanisme ale sinelui tău care au nevoie de o cu totul altă hrană a carei lipsă sau precaritate pot îmbolnăvii grav acele mecanisme.

– Ce faci?

Mă întreabă…

-Pe aici – îi răspund –  numa ce am venit de la lucru. Ne cunoaștem?

( a se citi că a mai trecut o zi de singuratate)

-Nu, dar mulțumesc de accept.

-Cu ce motiv îmi scrii?

(ia uite, altu…mă gandesc)

-Ți-am găsit profilul și mi-ai părut draguță.

(E clar)

-Mulțumesc, dar nu caut.

( a se citi că încă mai am standarde și mai sper la o situație care să înceapă și să decurgă firesc)

-Înțeleg…zice. ( a se citi ”oricum o să continui să încerc)

-Câteva conversații de politețe mai târziu –

-Ce zici că faci?

-Bine, pe aici (am obosit -mă gândesc)

-Tu?

-La lucru, mă plictisesc…zice.

– Aiurea…( a se citi – aiurea că sunt eu aia căreia îi scrii să-ți umple golul mental, dat de faptul că nu stii sau nu vrei să-ti umpli timpul, aiurea că mă complac și eu, că doar deh e fain, e liniștitor și îți umple sufletul de o anumită caldură, să știi că este ”cineva” care îți scrie un bună dimineața, care te întreabă ce faci, unul căruia pare că-i pasă, chiar dacă știu că nu e așa, chiar dacă știu că nu e nici contextul potrivit, nici omul potrivit și chiar dacă știu că foarte curând tu o să te plictisești să-mi scrii des și eu o să mă plictisesc să-ți răspund sporadic…toate astea le știu, sufletul meu le cunoaște, dar vulnerabilitatea mea îmi ia puterea de a  le împiedica.

-Da…

(Nici nu-ți dai seama pentru ce m-ai aprobat – mă gândesc)

[…]

-Ma pun să dorm, noapte bună.

-Deja ți-e somn?

-Da, a fost o zi lungă. ( A se citi că – a fost o zi cu o bogată activitate interioară – o zi în care aș fi vrut ca cineva să-mi asculte cu drag lamentarile de cât cred că îmi e de greu și să mă încurajeze, o zi în care simt că am obosit sufletește să mai sper și să mai lupt singură cu morile de vant, încercând să accept că puterile mele fizice și umane sunt prea limitate față de câte aș vrea să fac și că mă simt prea în urmă, față de unde aș vrea să fiu – a fost încă o zi lungă în urma căreia simt că am obosit încă odată  fără ca munca mea să dea vreun rezultat vizibil și nu vreau decât să dorm, sperând naiv că până mâine o să mă odihnesc suficient ca să o iau de la capăt singură.)

-Ok, noapte bună 🙂

-Mulțumesc!

(asta sper și eu în fiecare seară)

N.A.

Textul pe care tocmai l-ați citit este alcătuit pe baza unor experiențe acumulate în timp și e scris cu scopul de a reactualiza importanța conștientizării efectelor pe care le avem unii asupra altora în anumite perioade din viața noastră. Fapt pentru care doresc tuturor, puterea de a distinge între persoanele a căror apropiere ne face bine și cele a caror apropiere ne-ar putea vulnerabiliza sufletește în defavoarea noastră.

Aveți grijă de voi 🙂

Cu drag,

Ralu’

 

 

 

 



România te iubim: O dată pe an, dar te iubim!

Destul de bine plasată, ziua noastră naționala de 1 Decembrie, dă startul sărbătorilor de iarna și târgurilor de Crăciun în toată țara (presupun) nu doar în Timișoara, și dacă luna decembrie e luna cadourilor și a vacanțelor începem și noi direct cu liberele odată cu  Sfântul Andrei.

 De câteva zile în Timișoara, începe să se simtă aerul festiv al lunii ce urmează să înceapă. Steguleţele flutură pe la maşini şi clădirile de pe străzile principale care duc spre centru sunt şi ele îmbrăcate în tricolor din loc în loc pe o parte şi pe alta. Centrele militare…alea care au mai rămas se pregătesc de defilare şi pentru un moment în timp, ne aducem aminte că suntem români. Ne aducem aminte câte motive de mândrie avem şi ce strămoşi cu sânge în vene am avut, de-au luptat să ne unească şi să ne-aducă pe acelaşi tărâm, pe noi, o mână de creştini, latini în mijlocul atâtor slavi.

Străinii ne laudă ţara, noi ţinem la ea, dar îi urâm adiministrația, pe care din lipsă de altceva tot noi am ales-o. Ne iubim ţara, dar cum e poate normal şi trist, nu mai avem devotamentul necesar să ne ducem la fund odată cu ea, doar ca s-o readucem pe culmile gloriei. Tindem să plecăm cu toţii, chipurile spre mai bine pentru că te doare mai puţin când te umileşte străinul decât cel de-un sânge cu tine. Tindem să plecăm şi vai cât de rău o să ne pară.

N-am vizitat mai mult decât vreo patru ţări până acum, dar în fiecare din locurile pe care le-am văzut era arborat cu mândrie steagul ţării în zonele centrale şi mai puţin centrale ale oraşului, semn clar că oamenii ăia ţineau la identitatea lor chiar şi cu tăbliţe stradale bilingve pe clădiri.

Mi-aş dori să nu arborăm steagul doar de 1 Decembrie. Să nu fim români doar atunci şi nici doar la proteste care drept spus nu schimbă mai nimic. Mi-aş dori să fim români şi în ţară şi afară, să fim oameni, să fim calzi, să fim buni şi primitori şi să fim mândrii de pământul care ne-a dat, să învațăm mai ales când și cât de toleranți să fim pentru că azi cu cât e capul mai plecat cu atât îl taie sabia mai bine.

Poate că am simţi toate astea, dacă am vedea steagul arborat mai des în drumul nostru prin oraş şi pe tot parcursul anului, dar nu e interesul nimănui să ne redea mândria pentru că ne vor aşa, posaci şi umili sau revoltaţi. Cu cât plecăm mai mulţi cu atât rămân cei mai uşor de manipulat.

România te iubim, o singură dată pe an, dar te iubim. Atâta timp cât mai avem un moment de mândrie, singurul poate…să-l păstrăm și să ne bucurăm de el din plin.

La Mulți Ani România,

La Mulți Ani nouă tuturor.

Sursa pozei de prim plan: CalatorCuTricolor



Despre diferentele de nivel, potential si folosul educatiei in ziua de azi!

Data de azi e pentru mine o zi de pus in calendar.

O prietena de-a mea a fost admisa la facultate dupa 6-7 ani de munca in fabrica pe meleaguri straine. Nu-mi asum vreun merit pentru asta, dar recunosc ca am stat cu gura pe ea in toti anii astia sa faca si ea ceva, orice, ca e postliceala, academie de frumusete, orice curs sau activitate care ar fi detasat-o de multimea fericita ca are un loc de munca si care ar fi pus-o in randul oamenilor care au un loc de munca prin care se simt macar putin impliniti si/sau care le permite sa-si manifeste macar putin creativitatea, talentul sau in orice caz inclinatia intrinseca pe care o au spre un anumit domeniu.

Insa cu toata bucuria mea exprimata si implinirea ei intrinseca, ne-am lovit de cateva reactii triste din partea celor mai apropiate persoane …ale ei mai ales.

  1. Facultate? Bani cheltuiti degeaba, zic ei!!

Absolut nici un leu/cent investit in tine, nu este un ban cheltuit degeaba! Prea putini inteleg ca o facultate iti ofera perspective, iti deschide usi si iti pune inainte oportunitati la care ceilalti nu au acces. Sunt facultati care iti pun o meserie clara in mana: medicina, inginerie, conservatorul etc. si facultati care iti pun cunostintele de baza intr-un domeniu pentru care tu trebuie sa te lupti putin mai tare ca sa te integrezi. Insa indiferent ce domeniu alegi sa studiezi, ca student sau viitor student trebuie sa intelegi ca Tu esti ala care trebuie sa dea din coate ca sa obtina un loc de munca decent, Tu esti cel care trebuie sa caute, sa invete, sa acceseze toate oportunitatile care vin odata cu studentia, prin implicare sociala care se traduce prin voluntariat in diverse organizatii studentesti pentru inceput.

     2. Si ce faci cu facultatea asta?

Prea putini mai practica meseria pentru care s-au pregatit. Si nu, asta nu contrazice ce am scris mai sus, asta inseamna ca in zilele noastre e important sa ai studii superioare, indiferent in ce domeniu, pentru ca locurile de munca in marile companii difera iar in mare parte tot ce ai de facut pe postul respectiv se invata la locul de munca.

Imagini pentru education is a privilege

     3. Am colegi cu medicina facuta, in fabrica!

Indiferent de domeniul studiat, mai ai nevoie si de ceva ce nu se preda la scoala si nici nu se cumpara din magazin, si anume de ambitie. Stiu ca sunt facturi de platit si copii de crescut, nu zice nimeni sa nu lucrezi in joburi mai marunte, dar cine te opreste sa mai cauti? cine te opreste sa inlocuiesti lamentarile despre ”ce nasol e” –  cu ideile despre ”ce pot eu sa fac mai mult si cum? Niciun loc de munca cinstit nu e de condamnat, dar daca tu stii ca esti genul de om care chiar vrea si poate mai mult, trateaza-le ca pe o punte care te ajuta sa obtii pe terment scurt/ lung ( 6 luni-1 an) ce ti-ai propus si mergi inainte, nu te plafona! Tine minte ca banii sunt un mijloc, nu un scop 🙂

    4.  Studiile nu sunt recunoscute dincolo…

Studiile sunt mai mult decat recunoscute dincolo atata timp cat suntem in Uniunea Europeana, insa cel mai la indemana mod de a-ti face studiile usor de recunoscut in alte tari este accesarea mobilitatilor de studii si practica internationala pentru tara in care ai dori sa te stabilesti. In acest mod, nu doar ca mergi concret in mediul respectiv si intelegi cum traiesc acei oameni dar iti faci si intrarea, mai intai ca student, iar apoi ca stagiar fapt ce iti deschide o portita reala de angajare pe un post bun.

Dincolo de toate astea…

Fara vreo intentie de a fi rasista, de cele mai multe ori dupa terminarea facultatii se vede o diferenta de nivel.

Cei care au inteles cum sta treaba se zbat, investesc in ei, se dezvolta, invata si obtin locuri de munca bune in diverse corporatii, birouri sau firme, cei care n-au inteles cum sta treaba, vor spune ca nu le foloseste la nimic facultatea pe care au facut-o si se vor orienta spre joburi de care nu vor fi mandrii, doar pentru ca ”trebuie” sa lucreze.

Sa faci o facultate, inseamna sa iti asumi o provocare. Iar provocarea este aceea de a-ti dovedi  tie in primul rand ca mintea si creierul tau  sunt facute pentru mai mult decat procesarea barfelor, a dramelor si telenovelelor despre cine pe cine a inselat si care cu care s-a batut care se vehiculeaza  prin anumite medii de lucru. Desi sigur, asta nu inseamna ca cei din firme mari si mijlocii sunt neaparat mai buni,  dar parafrazand ideea unui fost profesor, pot sa spun ca se percepe un alt nivel de dresaj prin autocontrol, atitudine si prin intelegerea faptului ca ”mintea conduce pumnul, nu invers”! (Parazitii 🙂

Intr-o lume in care inca mai exista fete maritate cu forta la 12-13 ani, intr-o lume in care inca exista razboaie, intr-o lume in care inca exista zone fara apa potabila si curent unde totusi sunt copii premianti chiar daca  invata la lumanare, in aceasta lume a caror intelesuri ascunse ni le-au descoperit pe rand Platon, Aristotel, Marx Weber, Einstein, Newton si Tesla, ar trebui sa tinem minte ca accesul la educatie pe care ne-am obisnuit sa-l consideram un drept este de fapt  un privilegiu pe care multi inca nu-l au, dar de care noi romanii in special, ne bucuram din plin in conditiile in care in tari admirate precum Spania sau Franta, un an de facultate costa doar vreo 2000 de euro.

E greu azi cu scoala, dar mai greu fara scoala, iar ”viata…e nedreapta daca ramai jos”! (B.U.G. Mafia)

P.S. Va multumesc pentru timpul acordat lecturii si imi cer scuze pentru absenta indelungata. E posibil sa revin cu alte articole similare, pentru ca simt ca n-am reusit sa ating subiectul asa cum as fi vrut dar sper ca l-ati gasit suficient de interesant cat sa-mi lasati un comentariu, un like sau sa dati chiar un share 🙂 



Comuniunea dintre oameni si animale

Daca scrisul e terapie atunci am si eu ocazia sa testez ideea asta pe ceva atat de real si concret cum e disparitia unei fiinte. O fiinta care te-a umplut de caldura si dragoste si care ti-a bucurat adolescenta si/sau maturitatea dupa caz, cu giumbuslucurile ei si ti-a intregit tabloul de familie prin simpla sa prezenta.

Daca e ceva ce invatam negresit de la animale, acest lucru e cum am mai zis, cat de mult inseamna simpla prezenta a unei fiinte, mai presus de cuvinte si ceea ce noi numim ratiune.

In astfel de momente incepi sa te intrebi ca un copil daca animalele ajung undeva dupa moarte, ce se intampla cu ele, au oare un loc rezervat in rai ca rasplata pentru toata bucuria pe care ti-au oferit-o deseori fara ca macar sa meriti?! Si-ajungi la concluzia trista ca nu, atat ortodoxia cat si alte religii fac diferente clare intre sufletul animalului si cel al omului si specifica faptul ca animalul are o viata limitata strict la cea pamanteasca pe cand omul vine la pachet cu alte privilegii sau dezavantaje ale sufletului care se rezuma la teoriile despre rai si iad.

Pe de alta parte, in mitologia asiatica daca nu gresesc exista o legenda care spune ca daca omul a avut un animalut care a murit, acesta sta la fiecare vama dupa moartea omului si spune daca acesta s-a purtat bine sau rau cu el, permitandu-i sau nu accesul in rai in functie de aceste lucruri.

Mi-a zis cineva odata ca ”animalele nu au suflet” si cred, fara suparare ca asta e una din cele mai inalte forme de ignoranta. Daca un animal sau un om nu ar avea suflet, ar fi doar o bucata de lemn fara suflare si posibilitatea de a se misca. Trupul in sine este gazda unui spirit/duh si indraznesc sa impart aici lucrurile in 3 categorii:

  • spiritele rele
  • spiritele/sufletele animalelor
  • spiritul/sufletul omului

Despre prima categorie stim ca se explica prin diversele cazuri de posedari, posedare insemnand chiar a ocupa/ a locui un spatiu (trup in acest caz) strain.

Despre ultima categorie stim ca omul a fost creat prin insuflarea de duh, deci corpurile noastre sunt functionale si vii pentru ca avem duh viu de la Dumnezeu, fapt pentru care se si face diferenta dintre materie si spirit.

Despre categoria de mijloc stim insa foarte putine lucruri. Ceea ce stim si intelegem acum este ca au ceea ce numim suflet chiar daca nu suntem siguri ca este etern si mai au cateva calitati foarte importante: instincte, empatie, personalitate, emotii, inteligenta. Sunt practic la fel ca si noi unice si irepetibile in esenta chiar daca dupa rasa imbraca de multe ori acelasi trup.

Chiar din latina vedem ca etimologia cuvantului animal se explica astfel: ”Din animal < animalis. Din anima („suflet„), astfel animalele au suflet prin insasi definitia lor.

In alta ordine de idei, de la inceputul timpului omul a fost in pace si comuniune cu animalele si scrierile sfinte vorbesc despre intoarcerea la aceasta comuniune la un moment dat. In zilele noastre chiar daca lucrurile s-au schimbat,  comuniunea om-animal inca exista chiar daca la scara mai mica si pot aminti aici dresorii de caini/cai si alte animale, legaturile stranse dintre caini si stapanii lor cand isi asteapta stapanii in locuri cunoscute fara sa stie ca respectivul a murit, sau cand regasesc singuri drumul spre casa (caii fac la fel), mai putem vorbi si despre celebrele videoclipuri in care un tip imbratiseaza  leul si se joaca cu el chiar daca vorbim de un leu crescut in captivitate. Gandeste-te ca sunt persoane de care nici nu indraznesti sa te apropii daca nu vezi ca zambesc, imagineaza-ti sa te joci cu un leu, totul tine deci de legatura stransa dintre fiinte, dintre oameni in general si dintre oameni si animalele de care se ocupa.

In completarea acestei idei despre legatura stransa dintre om si animal tin sa adaug si eu din propria mea experienta lucruri care momentan gandindu-ma la ele, ma dor.

        –  cand am venit acasa de Craciun, mi-a trecut un gand fulgerator prin minte: oare o voi mai gasi aici cand ma intorc? desi nu stiam inca de boala ei.

        –  in seara in care s-a stins ( desi nu stiam inca) am adormit plangand, iar a doua zi m-am trezit cautand poze prin telefonul pe care abia il schimbasem si ma intrebam cum de nu am poze cu ea si am inceput sa le salvez de pe Facebook, Abia in dupa amiaza acelei zile am aflat ca nu mai este 🙁

       – mai bine de o saptamana nu mai mieunase, slabita si bolnavioara cum era in acea seara cand mama a curatat-o pentru ultima oara a inceput sa miaune  intr-una ca si cum ar fi vrut sa-i spuna multe si cateva ore mai tarziu, cand a mers sa o verifice, nu mai era 🙁

In 14 ani, sunt exemple cu duiumul, fiecare iubitor de animale intelege ce inseamna ca un animalut sa fie aproape de sufletul nostru. Am inceput sa scriu articolul asta in 14 martie, dar aleg sa-l public acum, la o luna distanta cand Jo a mea odihneste intr-o gradina, sub un pui de prun plantat peste ea care deja a inflorit.



De ce întâlnim anumite persoane?

Mi-a scris de curând o cititoare şi îi mulţumesc că a ridicat aceasta problemă cu care ne confruntam toti într-un fel sau altul de-a lungul vieţii. Problema cu care se confrunta era: de ce în viaţă întâlnim anumite persoane? Avem probleme, oameni vin şi trec, intră şi iasă prin şi din viaţa noastră. Dar ce ne rămâne după ce ei pleacă?

Mie îmi place să cred următorul lucru. Că oamenii din viaţa noastra sunt:

  • fie o binecuvântare
  • fie o lecţie
  • fie amândoua

În altă ordine de idei chiar dacă ideea asta e deja hiper vehiculată şi pare că doar repet ce spun alţii, unul din multele adevăruri marunte ale vieţii, care alcătuiesc un adevăr universal la care noi nu avem acces, este că ”atragem ceea ce suntem”.

Şi-ai să spui ”păi, da, dar eu nu-s un om rău”. Aşa e, nu eşti şi nici cei pe care-i întâlneşti nu sunt oameni răi, dar ceva din tine a fost la momentul respectiv al întâlnirii voastre, pe aceeaşi frecvenţă cu ceva din el/ea. Diferenţa a facut-o nivelul de conştientizare pe care fiecare din voi l-a dezvoltat până atunci.

Poate nu-ţi vine să crezi, dar majoritatea oamenilor nici nu-şi dau seama când fac un rau.

Iar cei care-şi dau seama că-l fac, consideră că e autoaparare. Asta le spune orgoliul şi asta ne spune tuturor.

18422_496260270410358_1689781222_n1

                                  ”Cum să-mi faca mie cineva una ca asta? Na lasă că vezi tu…”

Asta spune orgoliul. Direct sau indirect ăsta e mesajul pe care subconştientul ni-l transmite.

Dar articolul de azi nu e despre orgoliu, ci despre oameni şi despre ce înseamnă ei pentru noi.

Dumnezeu sau Universul…cum îi spun unii, lucrează prin oameni şi tot ce întâmpinăm în viaţă are rolul de a ne pregătii pentru ”etapa urmatoare” prin urmare:

  • Unii oameni sunt o binecuvântare pentru că vin să ne ajute şi să ne sprijine în demersurile noastre, ne arată ca viaţa e frumoasă şi că putem realiza tot ce ne propunem.
  • Alţii sunt o lecţie pentru că noi am avut nevoie de lecţia aia dacă ştim să o vedem şi să înţelegem ce am învăţat noi despre noi înşine prin intermediul a ceea ce acea persoană ne-a făcut sau nu prin interferenţa avută. Ce trebuie să mai fac sau ce nu trebuie să mai fac faţă de alţii de acum înainte? sau ce nevoie/ gol din sinele meu a reuşit să umple/creeze şi de ce exista acel gol/nevoie. Ce trebuie să repar în mine ca să nu se repete situaţia?
  • Unii oameni sunt amândoua îndrăznesc să spun: şi binecuvantare şi lecţie. Ni le arată pe amândouă şi binele di noi şi din viaţă, dar şi faptul că încă nu e totul perfect şi că mai sunt lucruri la care trebuie să lucrăm.

Mai trebuie avut în vedere şi că nu e totul doar despre noi, mai e şi despre ele, poate că acea persoană a trebuit să ne cunoască pe noi, ca să înţeleagă lucruri despre sine şi că poate să şi rănească şi că nu-i bine să o facă, chiar dacă n-o va recunoaşte vreodată de faţă cu noi. Mai e şi despre persoanele a căror nivel a atins deja o anumita limită de suficienţă pentru ei, şi asta-i tot ce pot, nu le putem cere mai mult, dar avem datoria să ne distanţăm, să ne pară rău de ei în sinea noastră şi să avem grija ca faţă de astfel de persoane să nu oferim mai mult decât primim fie pe plan afectiv fie pe plan material.

Chiar daca motivele variază, nimic nu-i întâmplator.

Sper din suflet că am reuşit să răspund la întrebare.

Pentru orice neclarităţi,

întrebări sau feedback, aştept

comentariile voastre atât pe blog cât şi pe facebook 🙂