Drumul spre Oasa si oaza de liniste dintre munti!

 

De cel putin un an imi doream sa ajung la Oasa.

Am vazut atatea postari si am vorbit cu multe persoane de-a lungul timpului, care imi povesteau cu incantare despre manastire si starea de bine si de liniste cu care se intorceau de acolo chiar si dupa o escapada de un weekend.

Nu sunt fanatica de felul meu, nu ma duc usor spre ce e la moda sau spre evenimente populare dar de data asta s-a nascut in mine dorinta de a merge si de a avea experienta asta a sederii intr- o manastire.

Poate si pentru ca in sinea mea mereu am dat asa un aer romantic si medieval ideii de a sta un timp la o manastire doar ca sa am timp si liniste sa pot sa scriu in tihna.

35988196_1919326801432463_4906710483085557760_n

#Prima zi acolo – sambata:

Desi am ajuns vineri seara pe la 21 sau 22 am facut efortul si ne-am trezit de dimineata de la ora 3 fara un sfert pentru slujba de dimineata care tinea pana la ora 8:00 apoi s-a servit micul dejun la trapeza (nu cred ca am mai auzit cuvantul asta pana atunci- se refera la sala de mese).

Dupa micul dejun s-au impartit ascultarile de la care am chiulit cu nerusinare.

Eram prea obosita asa ca m-am (ne-am) intors in camera si am recuperat somnul pana pe la pranz cand ne-am trezit pentru masa de pranz evident.

Dupa amiaza a fost program liber pana la 17 cand ne-am dus la vecernie, care a durat doar jumatate de ora dupa care s-a servit cina, urmand ca de la 19 pana la 24 sa fie slujba de priveghere – la care eu nu am fost.

36088124_1919326901432453_5180178232007196672_n

#A doua zi:

Duminica am participat la slujba de dimineata care a tinut de la 9 la 12 dupa care s-a servit pranzul. Tot duminica de la 7 dimineata s-a mers pe munte unde  un ansamblu venit special pentru acel moment au dansat dansuri populare, dar eu am sarit si peste acest moment. Mi s-a parut obositor si am preferat sa raman la slujba si sa mai petrec timp in preajma lacului dupa masa de pranz.

36199697_1919327044765772_9144414053869813760_n

Dupa amiaza pe la 16 am plecat spre Timisoara. Multumiri fotografilor de serviciu pentru minunatele poze atat la dus cat si la intors si  din timpul petrecut acolo.

#Peripetii 

Motivul pentru care ne-a fost atat de somn unora incat sa chiulim de la ascultare, nu se refera doar la drum, mai e si partea ca am incurcat camerele si au venit ”proprietarii” sa ne trezeasca 😀 Dar tragedia cea mai mare a fost ca duminica inainte de slujba nu se serveste micul dejun (in conditiile in care nu e nici un magazin pe o raza de cel putin 40 de Km) pentru ca se presupune ca te impartasesti sau ca vrei sa iei anafura care se ofera la sfarsitul slujbei si abia apoi se mananca de pranz. adica pe la 12…iar eu abia abia am facut rost de jumatate de borcan de zacusca pe care am mancat-o cu niste pufuleti – super mic dejun 😀

A fost frumos desi recunosc ca a fost mai mult asa o tatonare. Sper sa revin curand, sa-mi asum si eu o ascultare, macar asa pentru exercitiu…ca oricum stau cam prost la capitolul asta 😀



In vizita la Centrul de Plasament in Sistem Familial de la Peciu Nou

Weekend-ul care tocmai ne-a parasit l-am petrecut intr-un mod cu totul deosebit. Desi a fost vorba doar de ziua de Duminica, imi vine lejer sa spun ‘’weekend’’ pentru ca am simtit ca experienta pe care am avut-o acolo mi-a umplut weekend-ul complet.

In mod normal cand mi s-a spus ca mergem la un centru de copii, avand deja experienta de la Centrul de Primiri Urgente din Timisoara, unde fac voluntariat in fiecare saptamana din martie incoace, ma gandeam ca va fi ceva similar.

Prevedeam deja aerul acela sobru si gri de institutie de stat unde copii sunt tristi si doritori de afectiune sub imperiul unor reguli stricte date de ingrijitori veniti la datorie si atat.

Am avut insa o mare surpriza.

Abia am intrat in casa  si una din fetite m-a luat de mana, mi-a spus ca ma iubeste si m-a dus sa-mi arate casa.

  • 35533264_1907440145954462_2507298506067148800_n
  • 35515688_1739129692835903_1803673062143426560_n
  • 35834407_1739129669502572_1287404391002800128_n
  • 35728739_1907443589287451_7008577077276311552_n
  • 35649123_1739129549502584_6650604652804964352_n
  • 35552050_1739129662835906_6750537430702489600_n
  • 35519856_1907445652620578_6030057568741621760_n
  • 35543442_1907445775953899_6617261563260698624_n

    

Am descoperit nu o institutie, nici o casa, ci un camin. Un loc in care desi intri prima data, te simti deja ca acasa datorita unei sufragerii mari, dotata cu jocuri si activitati specifice copiilor. Apoi din sufragerie, gasesti usor drumul spre dreapta care duce la camera fetelor si  spre stanga ce duce la camera baietilor. In mod discret, era amenajata si o saluta de vizie, iar la bucatarie era o lista cu indatoririle fiecaruia pe zile.

Plusul cel mai mare era insa curtea. Enorm de mare, cu gradina si propria lor sera.

Toti copii au fost foarte sociabili si afectuosi, ca orice alti copii sau poate mai mult. Dar nu erau nici pe departe copii tristi pe care mi i-am imaginat. Erau copii cu povesti grele in spate, iar oamenii care ii ingrijeau le erau acum: mami si tati.

Sprijiniti de Caritas Germania, doi fosti dascali, au reusit sa ofere unui sir de generatii de copii defavorizati, o familie, un viitor si un start bun in viata. Mi se umezesc ochii cand scriu lucrurile astea. Am facut activitati cu copii si am stat la povesti dupa ce am mers cu ei la biserica ortodoxa din sat, de dimineata.

Ne-au spus multe si bune si rele despre povestea copiilor lor si a celor care mari fiind, inca se intorc ‘’acasa’’ in vizita. Pentru ei acolo e ‘’acasa’’, locul in care au crescut, au primit o educatie si sansa la studiu si la un loc de munca. Acolo au primit de fapt sansa la viata atunci cand soarta parea sa fie impotriva lor.

Ne-au povestit si despre piedicile pe care le-au intampinat de-a lungul anilor, majoritatea din partea statului roman, despre cantina sociala pe care au fondat-o pentru batrani si cum….desi singurele criterii in functie de care  batranii  sunt acceptati pentru a primi ajutorul cantinei este cuponul de pensie si varsta, uneori le e si jena sa priveasca acel cupon. Au intalnit cazuri cu pensii de 37 de lei…traieste din ei daca poti, dupa cum zicea chiar cel care a acceptat sa fie ‘’tati’’ pentru atatia copii.

Intr-o lume plina de rautati si lucururi neplacute, recunosc ca sunt usor de impresionat de tot ce e bun, uman, frumos, de tot ce mai reuseste sa demonstreze ca oamenii inca stiu sa faca lucruri bune din inima, pentru cei din jurul lor.

Vizita  la centrul de la Peciu nou a fost organizata de membrii ASCOR Timisoara  si cred ca ar fi pentru oricine o minunata lectie de umanitate si dedicare pe care n-o vezi des intre blocurile gri din oras.



E adevarat ca accepti dragostea pe care crezi ca o meriti?

 

Erai copil si pentru prea mult timp a trebuit sa lupti pentru atentia parintilor. Erai conditionat prin diverse metode sa castigi dragostea parintilor tai sau ti s-a spus in mod direct sau indirect, in gluma sau in serios ca nu meriti sa fii iubit, sa primesti afectiune.

Acestea sunt doar cateva scenarii generale prin care subconstientul tau a asimilat ideea gresita cum ca e normal sa lupti pentru dragostea cuiva.

Si asa au trecut anii si uitandu-te in urma, toate relatiile tale par sa fi fost oarecum disfunctionale. Pline de drame si momente in care partenerii tai au decis sa puna punct, moment in care tu ti-ai pierdut capul complet. Ai inceput sa te explici, sa ii rogi, sa faci pe dracu-n patru cum spunem noi, doar ca sa nu fi parasit/a. Ai devenit pres in fata unui om care a decis sa plece. O decizie care la fel de bine putea sa nu aiba legatura cu tine, cu voi.

35156918_1778902878865655_7534345503111118848_n

La fel de bine pot roii ocaziile de a fi cu cineva, in jurul tau. Poti sa-ti doresti asta din tot sufletul si in egala masura sa spui ‘’nu’’  la infinit pana cand persoana respectiva renunta si pleaca si…abia atunci ti se activeaza ‘’nevoia de a lupta’’ pentru afectiunea pe care puteai s-o primesti fara efort. Dar tu nu puteai sa accepti asta. Afectiune primita asa de buna voie? Nu-i ceva normal pentru tine. Si te agiti si te zbati si intr-un final redevii lucid si te simti deplorabil pentru tot comportamentul tau, toata lupta din al doisprezecelea ceas, despre care intelegi acum ca oricum nu mai avea sens.

Si uite asa…cu adevarat se intampla ca accepti dragostea pe care crezi ca o meriti.Nu te simti iubit si acceptat de oameni? Spune mai des ‘’da’’. Ai vazut ‘’Yes, man’’ ? Daca nu l-ai vazut ti-l recomand. Cand spui ‘’da’’ mai des, viata ti se poate schimba in bine. Daca nu te simti iubit de oameni, iubeste-i tu. Mergi spre ei. Ca e o vorba buna, un gest, amabilitate sau ceva palpabil de daruit, mergi spre ei, daruiste ce ai mai bun si vei vedea cum lucrurile se intorc pozitiv spre tine.

Dincolo de pretentiile personale, potriviri si sincronizari ale dorintelor si perspectivelor asupra vietii, cateodata e bine sa invatam sa ne lasam dusi de val si sa primim ce ne ofera viata prin intermediul altor persoane. Nu se stie niciodata ce orizonturi noi se deschid.



Purpple day si Epilepsy Challenge – Pasi inainte spre binele altora

Inca din liceu a inceput sa-mi placa foarte mult movul. Insa abia acum, recent, am aflat ca e o culoare desemnata ca simbol pentru ziua Epilepsiei care se pare ca se sarbatoreste la nivel mondial pe 26 martie sub numele de Purpple Day.

E o initiativa minunta prin care oameni pe care de obicei nu-i vede nimeni, se simt vazuti, auziti, poate chiar intelesi putin mai mult decat de obicei de catre oameni care decid sa se implice prin diverse evenimente si strangeri de fonduri care sa ajute la obtinerea unor tratamente sau a unei aparaturi avansate in cercetarea asupra acestei afectiuni neurologice.

Tot in acest scop clubul Lions, organizeaza si Epilepsy Challenge.

Evenimentul se desfasoara incepand din data de 16 mai la Cluj Napoca, 26 mai la Timisoara si 2 iunie concomitent in alte orase din tara: Bucuresti, Alba Iulia, Brasov, Bacau, Baia Mare, Iasi, Constanta, Craiova, Sibiu, Suceava, Oradea si Tirgu Mures.

In cadrul Epilespy Challenge se va alerga 5 km necronometrati si  este dedicat in special cadrelor medicale dar si oricui doreste sa se alature cauzei care are in vedere:

  • ‘’strângerea de fonduri pentru achiziția de minim patru noi aparate videoEEG cu care să dezvoltăm rețeaua deja existentă de Telemedicină în Epilepsie, dotând Centre de Epilepsie și Monitorizare EEG în orașele în care acestea nu există;
  • înființarea unui centru național de sprijin psihologic al părinților care află acest diagnostic pentru copilul lor și de sprijin psihologic al adolescenților care află acest diagnostic; centrul este de tip “call center” online în care medici și psihologi își oferă expertiză, însă include și o platforma offline de orientare medicală și va reprezenta o sursă de informare sigură și competentă pentru pacienți și aparținătorii acestora;
  • reducerea stigmei sociale a persoanelor cu epilepsie din România.’’ dupa cum se mentioneaza chiar pe site-ul www.epilepsychallenge.ro

Ma bucur sa vad astfel de initiative si la noi in tara. Epilepsia e o boala neurologica de tip neurovegetativ care poate actiona latent intr-o persoana la fel de bine cu poate avea si forme foarte agresive. Este cunoscuta si sub numele de ‘’ucigasul invizibil’’ si orice forma ar avea, schimba drastic viata unei persoane impunandu-i anumite limitari pe care altii nu le inteleg. Cei care doresc sa participe se pot inscrie la cross sau ca simpli voluntari pe site-ul metionat mai sus si daca sunt persoane care au nevoie de mai multe informatii despre aceasta afectiune pot cauta grupul de Facebook   Epilepsie Romania.

Va atasez aceste doua filmulete  interesante despre cum se simt uneori cei cu epilepsie si cum printre ei sunt oameni care nu renunta la visele lor in ciuda bolii:



Statutul de ‘’adult’’ nu exista – a fost inventat!

Vorbeam acum cateva luni cu o prietena gandindu-ne la vietile noastre dezorganizate si am inteles ca termenul de ‘’adult’’ a fost inventat doar ca sa responsabilizezi pe cineva de toate tampeniile care se intampla de-a valma in viata.

Majoritatea dintre noi ne uitam cu admiratie la adultii din viata noastra cand eram copii. Spuneam plini de speranta ce vom deveni cand vom fi mari, cum vom cucerii noi lumea si cat de tare ne dorim sa crestem ca sa avem banii nostri si sa putem conduce o masina.

Apoi anii au trecut si viata ne-a aratat cum in natura noastra umana, copii fiind, traiam fericirea sub ochii tuturor si nu ne dadeam seama de asta.Nu stiam ca toti ne invidiau pentru lipsa noastra de independenta, pentru lipsa noastra de nevoi, si bucuria de fi plini de viata si fara griji sub protectia altora. Iar noi ii invidiam pe ei pentru independenta care noua ne lipsea si pentru modul in care explorau liberi lumea si apoi veneau si ne povesteau despre  ea intre cei patru pereti in care altii ne purtau de grija.

Acum, adulti fiind la randul nostru, ne gandim uneori unde ne da cu virgula.

Indiferent de anii pe care ii avem, continuam sa facem boacane, ne impiedicam de lucrurile din viata noastra pentru ca nu stim sa le punem la loc cum ar trebui sa fie si inca ne doare cand cineva are ceva ce noi doar ne dorim.

adult

Daca exista cu adevarat conspiratiile, asta e cea mai mare. Sa-i spui unui copil care a crescut ca acum e ‘’adult’’. Termenul asta ne rapeste cei mai frumosi ani din viata si ne face sa credem ca nu toate boacanele noastre au rezolvare si ca nu meritam sa fim iertati pentru greseli.

E o minciuna.

Orice faci in viata asta are o solutie. Important e sa vrei sincer sa faci o diferenta in bine in viata ta si a altora. Asa ca ‘’iubeste si fa ce vrei’’ pentru ca atunci cand iubesti curat, n-ai cum sa faci rau.

Cel ce nu stie sa iubeasca, nu stie nici sa ierte…si da, v-ati prins, nicicare nu prea stim sa iubim.



Despre comfortul mental si ce inseamna sa fii puternic

In lumea moderna a fi puternic inseamna sa arati indiferenta si nepasare atunci cand renunti la ceva sau cineva sau cand cineva renunta la tine. Cand o prietenie se strica, o relatie de rudenie se duce de rapa sau cineva iti face rau in vreun fel.

Sa-ti iei orgoliul in brate si sa ramai cu el indiferent ce s-ar intampla. Cu cat suntem mai orgoliosi cu atat suntem mai protejati de vulnerabilitate, de sinceritate si de omenie. Cu cat suntem mai orgoliosi unii cu altii cu atat ne ranim reciproc mai mult.

Orgoliul ne distanteaza de oameni, de situatii si uneori chiar si de noi insine.

In opozitie cu orgoliul sta comfortul mental.

Sa ramai intr-o relatie, de orice fel ar fi ea atata timp cat nu iti aduce bucurii, sa nu vrei sa renunti la ceva sau cineva si chiar…desi pare absurd, sa nu stergi de pe Facebook pe cineva cu care nu mai ai nicio legatura…toate pentru ca ai simtii ca ti se rupe sufletul sa scoti si asa, simbolic pe cineva din viata ta chiar daca persoana aia nu mai are vreo legatura cu viata ta de mult timp. Asta face nevoia de comfort mental. Ne blocheaza in situatii si stari fata de care stim perfect ca ar fi mai bine sa luam masuri radicale.

Nevoia noastra nativa de afectiune ne saboteaza la maxim.

Nu ne despartim de mila, de nevoie, din cauza ca totul pare mai usor cand ‘’e cineva acolo’’. Gandul ca ‘’e cineva acolo’’ ne da un imbold imens in realizarea obiectivelor noastre. Si de obicei realizam asta abia dupa ce ‘’nu mai acel cineva acolo’’.

Ce slabi suntem cateodata.

Ne scfundam in munca si ne ocupam mintea cu tot ce se poate, doar ca sa nu mai lasam emotiile sa umble haotic prin noi, blocandu-ne capacitatea de munca.

Apoi timpul trece. Uitam, ne ridicam si dupa un timp…o luam iar de la capat. Viata e un carusel si noi suntem remorcile trenuletului care trec de la cele mai mari culmi la cele mai adanci abisuri.

Sa le trecem cu bine, cu putere, cu asumare si cu rabdare.

Bafta tuturor.



Si pe tine te-a ajutat arta? Atunci completeaza chestionarul si da share!

Daca va intrebati cumva la ce mai lucrez, am decis sa va povestesc.

Mai tineti minte mini Ebook-ul ”Dependenta afectiva si alte droguri sociale”? Daca inca nu ati citit-o dati click pe imaginea din dreapta si o puteti descarca gratuit.

Am avut bucuria de a vedea reactii deosebite la unii dintre cei care au citit cartea. Oameni aflati pe drumul dezvoltarii lor ca persoane si a cunoasterii de sine si-au rupt din timpul lor si mi-au transmis ca cele scrise de mine i-a ajutat mult, unii au mentionat chiar ca aceasta carticica le-a schimbat mentalitatea. Cu toate ca nu e decat un buchet de articole de pe blog puse intr-o ordine coerenta, m-au bucurat mult reactiile primite. Atat de mult incat am decis sa traduc cele scrise, in engleza si sa extind putin tematica.

Am decis sa realizez un studiu cu ajutorul caruia sa descopar in ce masura oameni care au trecut prin situatii dificile in copilarie sau in orice alta perioada din viata lor, au trecut mai usor peste probleme si cu ajutorul unei laturi artistice. Astfel am alcatuit un chestionar si mi-as dori tare mult sa ajunga sa fie completat de 100 de persoane ca sa pot sa analizez apoi raspunsurile si sa le adaug in carte.

Chestionarul este in limba engleza si il poti completa dand click aici

Apoi ti-as fi recunoscatoare daca ai da chestionarul si prietenilor tai, sa-l completeze si ei.

Toti cei care vor completa chestionarul, vor primi o copie gratuita a cartii pe mail-ul mentionat in chestionar.

Iti multumesc anticipat.

 



Incursiuni in suflet #4 – Rataciri

Toate evenimentele din viata mea ma preocupa pe termen lung.

E imposibil sa nu se intample asta.

E imposibil sa nu ma gandesc de mii de ori la aceeasi situatie doar ca sa mai extrag o lectie din ea.

O morala, o idee…ceva care sa ma ajute sa inteleg mai bine ce s-a intamplat, ce-am facut bine si ce n-am facut, dar ar fi trebuit sa fac.

Din cauza asta…

Ma pierd mereu ‘’intre am gresit eu’’ si ‘’asa a fost sa fie’’.

Ma pierd intre ’’cine e menit sa fie in viata ta ramane orice ar fi’’ si ‘’invata sa-ti ti gura’’

Ma pierd intre ‘’lasa totul sa vina de la sine’’ si ‘’fa lucrurile sa se intample’’

Intre ‘’nu mai incerca sa controlezi totul’’ si ‘’daca nu faci nimic, nu se intampla nimic’’

Intre ‘’toate la timpul lor’’ si ‘’acum sau niciodata’’

Mereu va fi o lupta imposibila intre…

‘’Poti sa ai totul’’ si ‘’Nu risca nimic’’

‘’Da tot ce ai mai bun’’ si ‘’Pazeste-ti inima’’

‘’Ce simt’’ si ‘’Ce gandesc’’

‘’Ce pot’’ si ‘’Ce vreau’’

‘’Ce stie mintea’’ si ‘’Ce vrea inima’’

‘’Spune-ti povestea’’ si ‘’Ai grija ce si cui spui”

Intre ”invata sa spui da” si ”meriti mai mult”

 

Cale de mijloc nu exista. Ori raman pe pozitii, ori ma pierd in emotii. Si cateodata, raman pe pozitii atat de mult si atat de bine incat  atunci cand ma astept mai putin ma pierd atat de adanc in emotii, incat nu mai vreau sa aud de ele niciodata.

Această prezentare necesită JavaScript.



Incursiuni in suflet #3 – Miza este timpul

Fiecare situatie din viata mea imi zguduie sufletul din toti rarunchii.

Se redeschid rani pe care incerc sa le ingrop. Lucruri despre care evit sa vorbesc oricum, oricand si cu oricine. Lucruri despre care cu unii vorbesc prea des si alte lucruri despre care poate n-o sa vorbesc vreodata.

Cand ti-ai luat atatea gloante in piept, ele devin parte din tine. Nu te mai chinui sa le scoti. Nu mai poti. Singurul mod in care mai scapi de ele este atunci cand incerci sa vorbesti. Dar e un risc. Nu stii niciodata ce fel de glont o sa plonjeze dintre buzele tale si nici spre cine. E ca si cum esti setat doar pe autoaparare si s-a defectat butonul, nu stii cum sa-l opresti, cum sa repari asta.

Ma amuza oamenii uneori.Cum iti sublineaza cat de mult au stat in preajma ta si tu tot nu ai reusit sa repari butonul ala nenorocit. Esti tot in defense mode. Tot timpul. Pentru majoritatea devine exasperant. Nu mai stiu ce sa faca si pleaca, se dau batuti, gata…am incercat tot, depun armele, nu mai pot!!! I quit!! cum spun americanii.

Sufletul meu sta pitit intr-un colt de corp si suspina adanc: dragostea nu se manie…isi zice pentru sine. Dragostea e indelung rabdatoare…spune oftand din nou.

Miza e timpul. Cu cat stai mai mult in preajma unui om cu atat ti se deschid pe rand mai multe usi ale sufletului sau. La fel de bine acele usi se poate sa nu ti se deschida niciodata. E un risc acolo. Intrebarea e…ai curaj sa ti-l asumi?

Taci, taci…nu vorbi. Stiu ca raspunsul e nu.

Pe oricine ai intreba asta, raspunsul va fi ‘’nu’’.

Oamenii nu mai au rabdare. deci, oamenii nu mai iubesc.

           Niciodata in istoria lumii nu va exista o amenintare mai mare decat lipsa iubirii dintre oameni.

I was feeling a storm and it wasn’t outside…



Cand iubirea trece dincolo de moarte – Poveste adevarata.

 

Cat de mare este taina casatoriei?

Foarte mare.

Desi multi dintre noi ne indoim de acest lucru si tratam poate cu superficialitate legatura dintre doi oameni, sfintita de biserica si deci de Dumnezeu, ea exista si pentru cei care sunt cel putin ascultatori si respectuosi fata de datinile crestine, aceasta taina se manifesta prin ingaduinta Celui de Sus.

Va spun aceste lucruri pentru ca ieri, 29.04. am fost in vizita la o prietena de-a mamei mele, care printre altele a povestit niste lucruri foarte interesante pe care voi incerca sa vi le redau cat pot de fidel in randurile de mai jos.

Sotul ei a murit cu multi ani in urma, ei fiind casatoriti de foarte tineri, de la 18-20 de ani daca am inteles bine. Au trecut si prin sita si prin ciur fiindu-si alaturi o viata intreaga. La moartea lui si chiar si dupa aceea, ea a facut toate cele necesare dupa obisnuinta, slujbele necesare si pomenile dupa rost si timp de 6 luni de la moartea lui, nu era seara in care sa nu-i apara in vis si sa-i ceara sa vina cu el.

Cu fiecare ocazie cu care-l visa, ea mereu ii spunea ca nu poate sa vina cu el si tot asa pana cand s-a facut aproape un an de la moartea sotului si intamplarea face ca se apropia si data in care fusese ziua lui de nastere, si dupa buna practica se gandea din nou sa faca pomana in numele lui.

Asa se face ca inainte de ziua lui, cu cateva zile, i-a aparut din nou in vis. Se facea ca erau la marginea unei paduri, in apropierea unui lac si cumva in departare printre copaci se vedeau multe mese mari, acoperite cu fete albe de masa si pline cu cele mai alese bucate, dar si alte obiecte de folos.

  • Hai, draga mea, draga, nu vii cu mine, hai vino cu mine, ii spunea el, chemand-o iar cu el.
  • Nu pot mai sa vin, ca uite vine ziua ta si vreau sa-ti pun iar pomana.
  • Ce zici? Da nu vezi ce pline sunt mesele alea, pai ce eu nu mi-am dat crezi, cat am trait? Mesele alea ma asteapta de mult ca sa trec dincolo si eu tot nu vreau.
  • Da de ce sa nu vrei?
  • Hai vino cu mine, ca asa de rau imi pare ca plec.
  • Nu pot mai sa vin, da nu te ingrijora, ca si daca raman, tot a ta sunt.
  • Promiti?
  • Iti jur!

Un an mai tarziu deci si sufletul unui om inca pare sa fi ramas in preajma celei pe care a iubito o viata intreaga.

Acesta a fost in linii mari dialogul dintre cei doi, dupa cum l-a redat chiar prietena mamei mele si cred cu sinceritate ca din aceste intamplari reiasa cel putin urmatoarele lucruri: Puterea si importanta darurilor  si legatura sufleteasca dintre oameni.

Intelegem deci, cat de important este sa daruiesti cu inima deschisa si sa faci un bine oricat de mic altui om, pentru ca dupa cum se zice intr-un video cu mult talc, vazut recent: ‘’Cine face, lui isi face, cine da, lui isi da’’.

Pe de alta parte, dincolo de a ne concentra pe legatura spirituala dintre oameni in general si dintre soti in mod special, cred cu tarie ca trebuie sa fim atenti si la urmatorul aspect: acela de a nu ne lega de lucrurile materiale dupa cum spune chiar si biblia si probabil multe alte scrieri sfinte.

In studiile despre experientele din apropierea mortii si chiar si in scrierile crestine, se vorbeste despre cat de greu se desparte sufletul de trup in cele mai multe cazuri. Iar asta se intampla pentru ca ne concentram prea mult pe material. Toti vrem sa ne facem  o casa, sa avem un loc de munca bun si masini frumoase, haine stilate si experiente cat mai exotice si muncim din greu sa ne implinim aceste nevoi. Ne consumam chiar pentru nereusite, pe care ni le asumam ca esecuri personale si ne simtim devalorizati pentru absenta acestor lucruri din viata noastra – lucruri care sunt ‘’normale’’ in societatea din care vrem sa facem parte si in care vrem sa ne simtim cat mai inclusi.

Aceste legaturi puternice atat cu oamenii dragi din viata noastra cat si cu latura materiala sunt cele care ne ingreuneaza plecarea spre vesnicie.

Prin urmare sugestia mea e sa invatam sa traim pentru a face bine altora fara a ne mai preocupa daca apreciaza sau nu. Sa ne preocupam sa facem bine ca el este vazut si apreciat acolo sus de cine trebuie, iar atunci cand vom decide sa ne unim viata cu cineva, sa o facem constient si matur si sa intelegem ca Da-ul spus in fata lui Dumnezeu este un Da spus pentru totdeauna.