Este greu sa postesti? Da, nu, poate?

Iată că  se apropie iar Crăciunul. A mai trecut un an în  zbor, un an în care dincolo de toate întâmplările frumoase, mai mult ca sigur, sufletul ni s-a împovărat și cu felurite preocupări lumești după  cum se spune în  termeni creștini.

Deși suntem mulți cei care ne-am născut sub aripa protectoare a ortodoxiei nu suntem la fel de mulți cei care ne punem serios problema postului și cu atât mai puțini suntem cei care îi înțeleg importanța duhovnicească chiar dacă a-l ține a devenit oarecum o rutină pentru unii.

Cei care nu și-au făcut curaj încă să țină serios postul își tot spun că nu pot deși au încercat și că le e atât de greu să țină post că niciodată nu au ce mânca de post și că ei nu înțeleg ce mănâncă oamenii ăștia care țin posturile și cum rezistă ei să mănânce și să se sature la fel ca vegetarienii, fără carne și aparent cu mâncare mai puțină.

Dacă ați știi voi cât de ușor e de fapt azi să ții un post, și dacă ați înțelege că problema nu se află în ma5ncare ci în noi?

Înainte de toate sunt două aspecte ce trebuie luate în considerare când ții post, strict din perspectiva alimentației:

– Foamea este o stare nu un fapt.

– Nu te saturi pentru cât și ce mănânci ci pentru că mănânci.

Odată ce ai scos din alimentație carnea, ouăle, lactatele și alte derivate sau alimente care le conțin, ce-ți mai rămâne te gândești? Păi  destul de multe sincer…

Ce mănânci dimineața?

1. Lapte de soia cu cereale, banane și după gust, zahar.

2. Lapte de soia cu cafea de cereale în loc de cacao cu paine cu gem sau pateu vegetal. Nu bei lapte de soia? Poți consuma ceai.

3. Salată de fructe/ salată de legume.

4. Salată de vinete fără maioneza.

5. Salată de cartofi cu măsline, ceapă și ce alte legume vrei tu să adaugi.

Ce mănânci la prânz?

1. Orez  cu legume și garnitură de ciuperci la grătar.

2. Paste (fără ou) cu pește când se menționează în calendar că e dezlegare. În rest paste cu sos de roșii sau cu puțin ulei și sare, sau paste cu măsline fără sâmbure evident.

3. Mâncare de cartofi.

4. Supă de legume.

5. Mâncare de mazare cu rantas din făina și apă cu garnitură de chiftele de soia sau chiftele din cartofi.

Ce mănânci la cină?

1. Cartofi prăjiți

2. Cartofi natur cu garnitură de legume ( din mixuri de legume congelate )

3. Ciuperci fierte la abur sau prăjite la grătar sau în ulei, servite cu mujdei și pâine.

4. Mâncare de fasole verde sau tradiționalul borș de fasole.

5. Sărmăluțe de post.

Ca bonus: când mergi în oraș poți cere shaorma fără carne doar cu ketchup. E la fel de bună și te costă și mai puțin pentru că e fără carne. Iar pentru dulciuri și alte rețete mănăstirești de post, găsești inspirație din plin pe internet.

Vezi deci, postul din perspectivă alimentară, azi e doar un exercițiu de voință. Sigur că menirea postului nu e aceea de a fi ușor. Sunt multe alte aspecte ale postului de care să  ținem cont, dar pentru început cel mai important pas e acela de a dobândi puterea de a-ți controla poftele.

Dacă nu ai voință să-ți controlezi ceva elementar ca propriile pofte, cum poți să crezi ca vei avea vreodată voință pentru a face lucruri mai mari?



Ce se află dincolo de ”bine” – Incursiuni în suflet.

Online-ul e un loc ciudat. În timp ce restul lumii se bucură de el fără restricții și limite autoimpuse, regula asta nu functionează bine pentru cei mai traditionaliști. Sigur că depinde mult de om, de loc, de scop, de joc…dar în esență, în viața reală când cunoști pe cineva, nu apare direct dorința sau nu se dezvaluie în sufletul nostru intenția unei relații de orice fel. Lucrurile vin de le sine având nevoie de ceva mai mult timp de acomodare ca să poți să percepi, să înțelegi, să ți se contureze o imagine mai clară în minte cu privire la omul cu care ”te-ai conectat”.

În online lucrurile se schimbă. Oamenii sunt mai direcți, indiferent că vor o aventură, că vor să le treacă timpul altfel, sau ”să încerce”…nu stiu exact ce, că nu am înțeles niciodată treaba cu încercările în relații și odată cu directitudinea lor, îți formezi și tu din start o idee despre scopul și direcția conversațiilor care uneori se încheie la fel de spontan cum încep. Iar când se încheie…realizezi încă odată că nu ești un simplu robot și că sunt mecanisme ale sinelui tău care au nevoie de o cu totul altă hrană a carei lipsă sau precaritate pot îmbolnăvii grav acele mecanisme.

– Ce faci?

Mă întreabă…

-Pe aici – îi răspund –  numa ce am venit de la lucru. Ne cunoaștem?

( a se citi că a mai trecut o zi de singuratate)

-Nu, dar mulțumesc de accept.

-Cu ce motiv îmi scrii?

(ia uite, altu…mă gandesc)

-Ți-am găsit profilul și mi-ai părut draguță.

(E clar)

-Mulțumesc, dar nu caut.

( a se citi că încă mai am standarde și mai sper la o situație care să înceapă și să decurgă firesc)

-Înțeleg…zice. ( a se citi ”oricum o să continui să încerc)

-Câteva conversații de politețe mai târziu –

-Ce zici că faci?

-Bine, pe aici (am obosit -mă gândesc)

-Tu?

-La lucru, mă plictisesc…zice.

– Aiurea…( a se citi – aiurea că sunt eu aia căreia îi scrii să-ți umple golul mental, dat de faptul că nu stii sau nu vrei să-ti umpli timpul, aiurea că mă complac și eu, că doar deh e fain, e liniștitor și îți umple sufletul de o anumită caldură, să știi că este ”cineva” care îți scrie un bună dimineața, care te întreabă ce faci, unul căruia pare că-i pasă, chiar dacă știu că nu e așa, chiar dacă știu că nu e nici contextul potrivit, nici omul potrivit și chiar dacă știu că foarte curând tu o să te plictisești să-mi scrii des și eu o să mă plictisesc să-ți răspund sporadic…toate astea le știu, sufletul meu le cunoaște, dar vulnerabilitatea mea îmi ia puterea de a  le împiedica.

-Da…

(Nici nu-ți dai seama pentru ce m-ai aprobat – mă gândesc)

[…]

-Ma pun să dorm, noapte bună.

-Deja ți-e somn?

-Da, a fost o zi lungă. ( A se citi că – a fost o zi cu o bogată activitate interioară – o zi în care aș fi vrut ca cineva să-mi asculte cu drag lamentarile de cât cred că îmi e de greu și să mă încurajeze, o zi în care simt că am obosit sufletește să mai sper și să mai lupt singură cu morile de vant, încercând să accept că puterile mele fizice și umane sunt prea limitate față de câte aș vrea să fac și că mă simt prea în urmă, față de unde aș vrea să fiu – a fost încă o zi lungă în urma căreia simt că am obosit încă odată  fără ca munca mea să dea vreun rezultat vizibil și nu vreau decât să dorm, sperând naiv că până mâine o să mă odihnesc suficient ca să o iau de la capăt singură.)

-Ok, noapte bună 🙂

-Mulțumesc!

(asta sper și eu în fiecare seară)

N.A.

Textul pe care tocmai l-ați citit este alcătuit pe baza unor experiențe acumulate în timp și e scris cu scopul de a reactualiza importanța conștientizării efectelor pe care le avem unii asupra altora în anumite perioade din viața noastră. Fapt pentru care doresc tuturor, puterea de a distinge între persoanele a căror apropiere ne face bine și cele a caror apropiere ne-ar putea vulnerabiliza sufletește în defavoarea noastră.

Aveți grijă de voi 🙂

Cu drag,

Ralu’

 

 

 

 



România te iubim: O dată pe an, dar te iubim!

Destul de bine plasată, ziua noastră naționala de 1 Decembrie, dă startul sărbătorilor de iarna și târgurilor de Crăciun în toată țara (presupun) nu doar în Timișoara, și dacă luna decembrie e luna cadourilor și a vacanțelor începem și noi direct cu liberele odată cu  Sfântul Andrei.

 De câteva zile în Timișoara, începe să se simtă aerul festiv al lunii ce urmează să înceapă. Steguleţele flutură pe la maşini şi clădirile de pe străzile principale care duc spre centru sunt şi ele îmbrăcate în tricolor din loc în loc pe o parte şi pe alta. Centrele militare…alea care au mai rămas se pregătesc de defilare şi pentru un moment în timp, ne aducem aminte că suntem români. Ne aducem aminte câte motive de mândrie avem şi ce strămoşi cu sânge în vene am avut, de-au luptat să ne unească şi să ne-aducă pe acelaşi tărâm, pe noi, o mână de creştini, latini în mijlocul atâtor slavi.

Străinii ne laudă ţara, noi ţinem la ea, dar îi urâm adiministrația, pe care din lipsă de altceva tot noi am ales-o. Ne iubim ţara, dar cum e poate normal şi trist, nu mai avem devotamentul necesar să ne ducem la fund odată cu ea, doar ca s-o readucem pe culmile gloriei. Tindem să plecăm cu toţii, chipurile spre mai bine pentru că te doare mai puţin când te umileşte străinul decât cel de-un sânge cu tine. Tindem să plecăm şi vai cât de rău o să ne pară.

N-am vizitat mai mult decât vreo patru ţări până acum, dar în fiecare din locurile pe care le-am văzut era arborat cu mândrie steagul ţării în zonele centrale şi mai puţin centrale ale oraşului, semn clar că oamenii ăia ţineau la identitatea lor chiar şi cu tăbliţe stradale bilingve pe clădiri.

Mi-aş dori să nu arborăm steagul doar de 1 Decembrie. Să nu fim români doar atunci şi nici doar la proteste care drept spus nu schimbă mai nimic. Mi-aş dori să fim români şi în ţară şi afară, să fim oameni, să fim calzi, să fim buni şi primitori şi să fim mândrii de pământul care ne-a dat, să învațăm mai ales când și cât de toleranți să fim pentru că azi cu cât e capul mai plecat cu atât îl taie sabia mai bine.

Poate că am simţi toate astea, dacă am vedea steagul arborat mai des în drumul nostru prin oraş şi pe tot parcursul anului, dar nu e interesul nimănui să ne redea mândria pentru că ne vor aşa, posaci şi umili sau revoltaţi. Cu cât plecăm mai mulţi cu atât rămân cei mai uşor de manipulat.

România te iubim, o singură dată pe an, dar te iubim. Atâta timp cât mai avem un moment de mândrie, singurul poate…să-l păstrăm și să ne bucurăm de el din plin.

La Mulți Ani România,

La Mulți Ani nouă tuturor.

Sursa pozei de prim plan: CalatorCuTricolor



Despre diferentele de nivel, potential si folosul educatiei in ziua de azi!

Data de azi e pentru mine o zi de pus in calendar.

O prietena de-a mea a fost admisa la facultate dupa 6-7 ani de munca in fabrica pe meleaguri straine. Nu-mi asum vreun merit pentru asta, dar recunosc ca am stat cu gura pe ea in toti anii astia sa faca si ea ceva, orice, ca e postliceala, academie de frumusete, orice curs sau activitate care ar fi detasat-o de multimea fericita ca are un loc de munca si care ar fi pus-o in randul oamenilor care au un loc de munca prin care se simt macar putin impliniti si/sau care le permite sa-si manifeste macar putin creativitatea, talentul sau in orice caz inclinatia intrinseca pe care o au spre un anumit domeniu.

Insa cu toata bucuria mea exprimata si implinirea ei intrinseca, ne-am lovit de cateva reactii triste din partea celor mai apropiate persoane …ale ei mai ales.

  1. Facultate? Bani cheltuiti degeaba, zic ei!!

Absolut nici un leu/cent investit in tine, nu este un ban cheltuit degeaba! Prea putini inteleg ca o facultate iti ofera perspective, iti deschide usi si iti pune inainte oportunitati la care ceilalti nu au acces. Sunt facultati care iti pun o meserie clara in mana: medicina, inginerie, conservatorul etc. si facultati care iti pun cunostintele de baza intr-un domeniu pentru care tu trebuie sa te lupti putin mai tare ca sa te integrezi. Insa indiferent ce domeniu alegi sa studiezi, ca student sau viitor student trebuie sa intelegi ca Tu esti ala care trebuie sa dea din coate ca sa obtina un loc de munca decent, Tu esti cel care trebuie sa caute, sa invete, sa acceseze toate oportunitatile care vin odata cu studentia, prin implicare sociala care se traduce prin voluntariat in diverse organizatii studentesti pentru inceput.

     2. Si ce faci cu facultatea asta?

Prea putini mai practica meseria pentru care s-au pregatit. Si nu, asta nu contrazice ce am scris mai sus, asta inseamna ca in zilele noastre e important sa ai studii superioare, indiferent in ce domeniu, pentru ca locurile de munca in marile companii difera iar in mare parte tot ce ai de facut pe postul respectiv se invata la locul de munca.

Imagini pentru education is a privilege

     3. Am colegi cu medicina facuta, in fabrica!

Indiferent de domeniul studiat, mai ai nevoie si de ceva ce nu se preda la scoala si nici nu se cumpara din magazin, si anume de ambitie. Stiu ca sunt facturi de platit si copii de crescut, nu zice nimeni sa nu lucrezi in joburi mai marunte, dar cine te opreste sa mai cauti? cine te opreste sa inlocuiesti lamentarile despre ”ce nasol e” –  cu ideile despre ”ce pot eu sa fac mai mult si cum? Niciun loc de munca cinstit nu e de condamnat, dar daca tu stii ca esti genul de om care chiar vrea si poate mai mult, trateaza-le ca pe o punte care te ajuta sa obtii pe terment scurt/ lung ( 6 luni-1 an) ce ti-ai propus si mergi inainte, nu te plafona! Tine minte ca banii sunt un mijloc, nu un scop 🙂

    4.  Studiile nu sunt recunoscute dincolo…

Studiile sunt mai mult decat recunoscute dincolo atata timp cat suntem in Uniunea Europeana, insa cel mai la indemana mod de a-ti face studiile usor de recunoscut in alte tari este accesarea mobilitatilor de studii si practica internationala pentru tara in care ai dori sa te stabilesti. In acest mod, nu doar ca mergi concret in mediul respectiv si intelegi cum traiesc acei oameni dar iti faci si intrarea, mai intai ca student, iar apoi ca stagiar fapt ce iti deschide o portita reala de angajare pe un post bun.

Dincolo de toate astea…

Fara vreo intentie de a fi rasista, de cele mai multe ori dupa terminarea facultatii se vede o diferenta de nivel.

Cei care au inteles cum sta treaba se zbat, investesc in ei, se dezvolta, invata si obtin locuri de munca bune in diverse corporatii, birouri sau firme, cei care n-au inteles cum sta treaba, vor spune ca nu le foloseste la nimic facultatea pe care au facut-o si se vor orienta spre joburi de care nu vor fi mandrii, doar pentru ca ”trebuie” sa lucreze.

Sa faci o facultate, inseamna sa iti asumi o provocare. Iar provocarea este aceea de a-ti dovedi  tie in primul rand ca mintea si creierul tau  sunt facute pentru mai mult decat procesarea barfelor, a dramelor si telenovelelor despre cine pe cine a inselat si care cu care s-a batut care se vehiculeaza  prin anumite medii de lucru. Desi sigur, asta nu inseamna ca cei din firme mari si mijlocii sunt neaparat mai buni,  dar parafrazand ideea unui fost profesor, pot sa spun ca se percepe un alt nivel de dresaj prin autocontrol, atitudine si prin intelegerea faptului ca ”mintea conduce pumnul, nu invers”! (Parazitii 🙂

Intr-o lume in care inca mai exista fete maritate cu forta la 12-13 ani, intr-o lume in care inca exista razboaie, intr-o lume in care inca exista zone fara apa potabila si curent unde totusi sunt copii premianti chiar daca  invata la lumanare, in aceasta lume a caror intelesuri ascunse ni le-au descoperit pe rand Platon, Aristotel, Marx Weber, Einstein, Newton si Tesla, ar trebui sa tinem minte ca accesul la educatie pe care ne-am obisnuit sa-l consideram un drept este de fapt  un privilegiu pe care multi inca nu-l au, dar de care noi romanii in special, ne bucuram din plin in conditiile in care in tari admirate precum Spania sau Franta, un an de facultate costa doar vreo 2000 de euro.

E greu azi cu scoala, dar mai greu fara scoala, iar ”viata…e nedreapta daca ramai jos”! (B.U.G. Mafia)

P.S. Va multumesc pentru timpul acordat lecturii si imi cer scuze pentru absenta indelungata. E posibil sa revin cu alte articole similare, pentru ca simt ca n-am reusit sa ating subiectul asa cum as fi vrut dar sper ca l-ati gasit suficient de interesant cat sa-mi lasati un comentariu, un like sau sa dati chiar un share 🙂 



Comuniunea dintre oameni si animale

Daca scrisul e terapie atunci am si eu ocazia sa testez ideea asta pe ceva atat de real si concret cum e disparitia unei fiinte. O fiinta care te-a umplut de caldura si dragoste si care ti-a bucurat adolescenta si/sau maturitatea dupa caz, cu giumbuslucurile ei si ti-a intregit tabloul de familie prin simpla sa prezenta.

Daca e ceva ce invatam negresit de la animale, acest lucru e cum am mai zis, cat de mult inseamna simpla prezenta a unei fiinte, mai presus de cuvinte si ceea ce noi numim ratiune.

In astfel de momente incepi sa te intrebi ca un copil daca animalele ajung undeva dupa moarte, ce se intampla cu ele, au oare un loc rezervat in rai ca rasplata pentru toata bucuria pe care ti-au oferit-o deseori fara ca macar sa meriti?! Si-ajungi la concluzia trista ca nu, atat ortodoxia cat si alte religii fac diferente clare intre sufletul animalului si cel al omului si specifica faptul ca animalul are o viata limitata strict la cea pamanteasca pe cand omul vine la pachet cu alte privilegii sau dezavantaje ale sufletului care se rezuma la teoriile despre rai si iad.

Pe de alta parte, in mitologia asiatica daca nu gresesc exista o legenda care spune ca daca omul a avut un animalut care a murit, acesta sta la fiecare vama dupa moartea omului si spune daca acesta s-a purtat bine sau rau cu el, permitandu-i sau nu accesul in rai in functie de aceste lucruri.

Mi-a zis cineva odata ca ”animalele nu au suflet” si cred, fara suparare ca asta e una din cele mai inalte forme de ignoranta. Daca un animal sau un om nu ar avea suflet, ar fi doar o bucata de lemn fara suflare si posibilitatea de a se misca. Trupul in sine este gazda unui spirit/duh si indraznesc sa impart aici lucrurile in 3 categorii:

  • spiritele rele
  • spiritele/sufletele animalelor
  • spiritul/sufletul omului

Despre prima categorie stim ca se explica prin diversele cazuri de posedari, posedare insemnand chiar a ocupa/ a locui un spatiu (trup in acest caz) strain.

Despre ultima categorie stim ca omul a fost creat prin insuflarea de duh, deci corpurile noastre sunt functionale si vii pentru ca avem duh viu de la Dumnezeu, fapt pentru care se si face diferenta dintre materie si spirit.

Despre categoria de mijloc stim insa foarte putine lucruri. Ceea ce stim si intelegem acum este ca au ceea ce numim suflet chiar daca nu suntem siguri ca este etern si mai au cateva calitati foarte importante: instincte, empatie, personalitate, emotii, inteligenta. Sunt practic la fel ca si noi unice si irepetibile in esenta chiar daca dupa rasa imbraca de multe ori acelasi trup.

Chiar din latina vedem ca etimologia cuvantului animal se explica astfel: ”Din animal < animalis. Din anima („suflet„), astfel animalele au suflet prin insasi definitia lor.

In alta ordine de idei, de la inceputul timpului omul a fost in pace si comuniune cu animalele si scrierile sfinte vorbesc despre intoarcerea la aceasta comuniune la un moment dat. In zilele noastre chiar daca lucrurile s-au schimbat,  comuniunea om-animal inca exista chiar daca la scara mai mica si pot aminti aici dresorii de caini/cai si alte animale, legaturile stranse dintre caini si stapanii lor cand isi asteapta stapanii in locuri cunoscute fara sa stie ca respectivul a murit, sau cand regasesc singuri drumul spre casa (caii fac la fel), mai putem vorbi si despre celebrele videoclipuri in care un tip imbratiseaza  leul si se joaca cu el chiar daca vorbim de un leu crescut in captivitate. Gandeste-te ca sunt persoane de care nici nu indraznesti sa te apropii daca nu vezi ca zambesc, imagineaza-ti sa te joci cu un leu, totul tine deci de legatura stransa dintre fiinte, dintre oameni in general si dintre oameni si animalele de care se ocupa.

In completarea acestei idei despre legatura stransa dintre om si animal tin sa adaug si eu din propria mea experienta lucruri care momentan gandindu-ma la ele, ma dor.

        –  cand am venit acasa de Craciun, mi-a trecut un gand fulgerator prin minte: oare o voi mai gasi aici cand ma intorc? desi nu stiam inca de boala ei.

        –  in seara in care s-a stins ( desi nu stiam inca) am adormit plangand, iar a doua zi m-am trezit cautand poze prin telefonul pe care abia il schimbasem si ma intrebam cum de nu am poze cu ea si am inceput sa le salvez de pe Facebook, Abia in dupa amiaza acelei zile am aflat ca nu mai este 🙁

       – mai bine de o saptamana nu mai mieunase, slabita si bolnavioara cum era in acea seara cand mama a curatat-o pentru ultima oara a inceput sa miaune  intr-una ca si cum ar fi vrut sa-i spuna multe si cateva ore mai tarziu, cand a mers sa o verifice, nu mai era 🙁

In 14 ani, sunt exemple cu duiumul, fiecare iubitor de animale intelege ce inseamna ca un animalut sa fie aproape de sufletul nostru. Am inceput sa scriu articolul asta in 14 martie, dar aleg sa-l public acum, la o luna distanta cand Jo a mea odihneste intr-o gradina, sub un pui de prun plantat peste ea care deja a inflorit.



De ce întâlnim anumite persoane?

Mi-a scris de curând o cititoare şi îi mulţumesc că a ridicat aceasta problemă cu care ne confruntam toti într-un fel sau altul de-a lungul vieţii. Problema cu care se confrunta era: de ce în viaţă întâlnim anumite persoane? Avem probleme, oameni vin şi trec, intră şi iasă prin şi din viaţa noastră. Dar ce ne rămâne după ce ei pleacă?

Mie îmi place să cred următorul lucru. Că oamenii din viaţa noastra sunt:

  • fie o binecuvântare
  • fie o lecţie
  • fie amândoua

În altă ordine de idei chiar dacă ideea asta e deja hiper vehiculată şi pare că doar repet ce spun alţii, unul din multele adevăruri marunte ale vieţii, care alcătuiesc un adevăr universal la care noi nu avem acces, este că ”atragem ceea ce suntem”.

Şi-ai să spui ”păi, da, dar eu nu-s un om rău”. Aşa e, nu eşti şi nici cei pe care-i întâlneşti nu sunt oameni răi, dar ceva din tine a fost la momentul respectiv al întâlnirii voastre, pe aceeaşi frecvenţă cu ceva din el/ea. Diferenţa a facut-o nivelul de conştientizare pe care fiecare din voi l-a dezvoltat până atunci.

Poate nu-ţi vine să crezi, dar majoritatea oamenilor nici nu-şi dau seama când fac un rau.

Iar cei care-şi dau seama că-l fac, consideră că e autoaparare. Asta le spune orgoliul şi asta ne spune tuturor.

18422_496260270410358_1689781222_n1

                                  ”Cum să-mi faca mie cineva una ca asta? Na lasă că vezi tu…”

Asta spune orgoliul. Direct sau indirect ăsta e mesajul pe care subconştientul ni-l transmite.

Dar articolul de azi nu e despre orgoliu, ci despre oameni şi despre ce înseamnă ei pentru noi.

Dumnezeu sau Universul…cum îi spun unii, lucrează prin oameni şi tot ce întâmpinăm în viaţă are rolul de a ne pregătii pentru ”etapa urmatoare” prin urmare:

  • Unii oameni sunt o binecuvântare pentru că vin să ne ajute şi să ne sprijine în demersurile noastre, ne arată ca viaţa e frumoasă şi că putem realiza tot ce ne propunem.
  • Alţii sunt o lecţie pentru că noi am avut nevoie de lecţia aia dacă ştim să o vedem şi să înţelegem ce am învăţat noi despre noi înşine prin intermediul a ceea ce acea persoană ne-a făcut sau nu prin interferenţa avută. Ce trebuie să mai fac sau ce nu trebuie să mai fac faţă de alţii de acum înainte? sau ce nevoie/ gol din sinele meu a reuşit să umple/creeze şi de ce exista acel gol/nevoie. Ce trebuie să repar în mine ca să nu se repete situaţia?
  • Unii oameni sunt amândoua îndrăznesc să spun: şi binecuvantare şi lecţie. Ni le arată pe amândouă şi binele di noi şi din viaţă, dar şi faptul că încă nu e totul perfect şi că mai sunt lucruri la care trebuie să lucrăm.

Mai trebuie avut în vedere şi că nu e totul doar despre noi, mai e şi despre ele, poate că acea persoană a trebuit să ne cunoască pe noi, ca să înţeleagă lucruri despre sine şi că poate să şi rănească şi că nu-i bine să o facă, chiar dacă n-o va recunoaşte vreodată de faţă cu noi. Mai e şi despre persoanele a căror nivel a atins deja o anumita limită de suficienţă pentru ei, şi asta-i tot ce pot, nu le putem cere mai mult, dar avem datoria să ne distanţăm, să ne pară rău de ei în sinea noastră şi să avem grija ca faţă de astfel de persoane să nu oferim mai mult decât primim fie pe plan afectiv fie pe plan material.

Chiar daca motivele variază, nimic nu-i întâmplator.

Sper din suflet că am reuşit să răspund la întrebare.

Pentru orice neclarităţi,

întrebări sau feedback, aştept

comentariile voastre atât pe blog cât şi pe facebook 🙂

 



Câteva update-uri necesare în privinţa cărţii!

Vă mai amintiţi campania pe care am încercat sa o conturez în 2016? Se numea ”O carte pentru un zâmbet” şi viza strangerea de fonduri pentru un băiat bolnav de cancer – iar jumatate din banii care urmau sa fie obţinuţi din vânzarea cărţii, care pe atunci era proaspăt lansată ca ebook, urmau sa fie donaţi.

Cauza nu-mi aparţinea, dar am sperat că alăturându-mă pot face din carte un mijloc secundar prin care se pot obţine banii necesari. Am încercat sa fac asta prin colaborarea cu o ligă, ce în final, nu mi-a susţinut ideea. Nici acum nu înţeleg de ce şi nici nu mai ştiu ce s-a întâmplat cu băiatul respectiv, dar sper că a reuşit să învingă şi că trăieşte.

Câteva luni mai târziu, am pus cartea la dispoziţie în mod gratuit timp de două săptămâni, iar efectul a fost neaşteptat. Statisticile primite de la editură arată că a fost citită de peste 400 de ori, lucru pe care l-am menţionat şi pe facebook. Am ţinut să explic asta pentru că le spusesem că şi cu şi fără campanie tot voi dona si vreau să se înţeleagă că nu au fost peste 400 de vânzări ci vizualizări/ lecturi online, după cum puteţi vedea în tabel.

ImmagineAici în mod normal sunt indicate statisticile de preţ pe lună.

raporrt

Versiunea tipărita a cărţii conţine cateva modificări faţă de versiunea iniţială, publicată online. În perioada următoare voi face update versiunii online şi voi posta link-ul pe facebook.



Aştept Răspuns a fost publicată! Şi acum…încotro?

Nu cred în coincidenţe. Am convingerea că totul în viaţă are timpul şi momentul său la care este menit să se întâmple. Indiferent că asta înseamnă să cunoşti un om, să înveţi ceva nou, să călătoreşti undeva departe sau să publici o carte. Mi-a fost greu şi încă mai am reticenţe în înţelegerea acestui lucru, dar dacă sunt sinceră cu mine ştiu că aşa e, că nimic nu e la întâmplare.

Îmi doresc să fac multe, uneori mai multe decât pot să fac de fapt. Dar în acelaşi timp poate că nu trebuie să fac totul singură. Prin urmare am conceput un mic set de întrebări şi răspunsuri care sper să ne apropie mai mult unii de alţii în vederea unor scopuri comune cât mai nobile.

Care a fost parcursul cărţii?

Acum exact un an, în ianuarie 2016 Aştept Răspuns devenea ebook cu acte în regulă, ajungând să fie distribuită în diverse magazine online, inclusiv pe Google play. Acum, la un an de când a intrat în mediul online, devine carte cu 108 pagini aşezată între două coperţi puternice.

Unde găsim cartea?

Nu ştiu dacă au primit-o deja, dar cartea poate fi găsită în bibliotecile mari din ţară:Timişoara, Bucureşti, Cluj…însă nu şi în librării. Numărul de cărţi pe care l-am editat nu este foarte mare prin urmare le voi da cadou în familie. Chiar şi aşa pentru mine este un pas înainte şi încă unul foarte important.

JcHfGsMSaz2jF6_6Y19_bQ_r

 

Care sunt perspectivele?

Poate pare naiv din partea mea, dar îmi doresc să fac lucruri bune. Mi-ar plăcea să implic cartea într-un proiect caritabil care să contribuie la accesul la cultură al copiilor defavorizaţi care şi-ar dori să citească dar nu-si permit. Pentru asta însă, am nevoie de mai multe cărţi, de oameni faini, dornici să se implice şi nu în ultimul rând de cineva care să sponsorizeze editarea unui numar de noi exemplare egal sau mai mare cu cel actual.

Ce presupune de fapt ajutorul şi implicarea?

Cum spuneam am nevoie de cineva dispus să investească în editare. Costurile nu sunt mari, iar eu nu sunt în ţară. Cu editura am colaborat doar prin mail. Nu ştiu cum sună, dar mereu mi-am dorit să fiu cumva…omul din umbră, dar în sens pozitiv. În anii pe care-i parcurgem, comunicarea la distanţă nu ar trebui să fie o problemă, atâta timp cât există voinţă şi un real interes de a ajuta. Odată ce apare o persoană dispusă să investească ar mai lipsi din context doar o asociaţie  care se ocupă cu diverse cazuri sociale în care sunt implicaţi copii, ca să definim astfel ”destinaţia” şi ”modul de livrare al cărţii” iar de aici lucrurile se pot extinde – spre exemplu fie oferă cartea prin intermediul altor pachete pentru copii – pachete deja pregătite, pe care le au ei în proiectele asociaţiei fie căutăm şi alţi donatori de haine de iarnă fie vechi, fie noi/rechizite pentru şcoală. Lucrurile se pot discuta.

Avantajele investitorului sunt doar morale, în spirit filantropic?

Nu neaparat. Bineînţeles din moment ce am nevoie de sprijin financiar nu-l pot oferi la rândul meu, însă pot veni în întâmpinarea nevoilor de promovare prin materiale video sau articole de blog în cazul în care persoana respectivă este reprezentanta unei întreprinderi. Dacă este vorba despre o persoană fizică, o pot ajuta să-şi menţină starea de bine, făcându-i cadou, în calitate de reprezentant şi în limita posibilităţilor un produs din gama Forever, care îi este util.

Ai mai publicat şi alte cărţi înafară de Aştept Răspuns?

Da, dar nu i-aş spune chiar carte. Este un colaj de articole pe tema dezvoltării personale pe care le-am scris în ultimii ani pe blog şi despre care am simţit că prind mai mult contur dacă le aşez într-o anumită ordine în cadrul unui alt ebook. Aşa a aparut ”Dependenţa afectivă şi alte droguri sociale” care poate fi citită gratuit pe Google play.

Mai lucrezi şi la alte proiecte/cărţi în prezent?

Da, lucrez la versiunea în limba engleză a ebook-ului mai sus menţionat cu unele îmbunătăţiri faţă de versiunea originală.

Cum poţi fi contactată pentru eventuale proiecte?

Prin mail. Pentru orice întrebări legate de carte şi propuneri de proiecte pot fi găsită la adresa de mail: sandu.alexandra@hotmail.com

Notă: Alte bloguri/site-uri au liber la preluarea acestui interviu cu condiţia de a specifica sursa.



Scrisul si muzica – 6 artisti care ne pot inspira

Cateodata inpiratia vine de la sine, alteori se cere ajutata si alte ori pur si simplu simtim nevoia sa facem putina atmosfera cu muzica potrivita si uneltele de scris asezate la lumina lampii cu un pahar de vin in completare sau cu ceva bun de baut/rontait.

Ce muzica alegem, insa…e discutabil, in primul rand pentru ca de cele mai multe ori cautam ceva potrivit starii noastre, iar alteori ne plimbam prin lista de melodii fara sa stim ce sa alegem. Cu toate ca muzica depinde mult de gusturile fiecaruia, eu indraznesc sa va propun cativa artisti mai iesiti din tipare care mie imi plac mult si care poate va sunt de folos si voua.

Prin urmare incepem cu…

  1. Emilly Wells

Atipica prin definitie, e o artista care reuseste sa imbine muzica clasica cu un soi de pop, r&b, hip hop si ce-i mai trece prin cap. Are o voce usor de recunoscut si suficient de misterioasa cat sa creeze o atmosfera potrivita procesului de creatie.

Piese de referinta: In the barrel of a gun (varianta de studio), Fair the well, Passenger etc.

       2. Beth Hart

Originara din zona jazz-ului Beth Hart umple incaperea cu vocea puternica in care regasim o usoara tonalitate de tip melancolic. Daca se intampla sa si ploua afara, e alegerea perfecta pentru o seara de scris.

Piese de referinta: Caught out in the rain

tumblr_mhpkoeX8ia1s505duo1_500

        3. Nora Noor

Pe aceeasi frecventa cu Beth Hart, muzica Norei Noor e tot ce ai nevoie in momenetele de melancolie.

Piese de referinta: Forget what I said & Gone with the wind

        4. Imany

Desi multi o cunosc pe Imany doar dupa piesa Don’t be so shy, veti fi surprinsi sa decoperiti cate piese minunate are din zona: pop, blues, jazz si indie.

Piese de referinta: you will never know, the good the bad and the crazy, take care etc.

       5. Within Temptation

Iesim vizibil din zona blues-jazz si trecem la rock dar nu orice tip ci la muzica gotica. Numarandu-se printre trupele deja consacrate, vocea de soprana a solistei reuseste sa miste corzile potrivite ale sufletului si sa creeze starea necesara pentru scris.

Piese de referina: Frozen si Memories

large

      6.  Andrea Bocelli

Ne mutam la romantici, unde desi poate parea un clieseu, muzica si vocea lui Bocelli ramane totusi un punct de referinta si o alegere mereu potrivita in creearea unui ambient placut si creativ. Ascultand Bocelli am scris prima carte 🙂

Piese de referinta: Vivo per lei, Romanza, Caruso, Time to say good bye etc.

bor

Cam astea sunt alegerile mele, in materie de muzica ambientala…sa-i spunem si potrivita pentru scris, voi ? ce artisti ascultati cand scrieti/desenati sau pur si simplu va relaxati?

Artist bonus: Jacob Collier

Atipic prin definitie la fel ca Emilly Wells, vine din zona jazz-ului si cred ca daca nu exista vreun instrument de care are nevoie…il inventeaza singur. L-am vazut intr-un festival de jazz anul asta (2016) la Timisoara. E genial.

Piese de referinta: My room, Hideaway etc.

Daca acest articol ti s-a parut util/interesant nu ezita sa-mi lasi parerea ta printr-un comment si/sau sa-i dai share. Multumesc!



Cum m-a ajutat pe mine Sfanta Parascheva :)

Desi multi sunt inca sceptici, si mai multi chiar din interiorul ortodoxiei, inca arunca cu vorbe dure la adresa acestor lucruri si intamplari, aceia dintre noi care au cunoscut bunatatea sfintilor lasati de Dumnezeu si mai ales cei care simt aproape purtarea de grija a unui sfant anume, stiu cat de mult inseamna prezenta lor in viata noastra.

Pana prin clasa a XII-a, tin sa spun ca mergeam la biserica mai mult pentru ca stiam ca-i bine, nu pentru ca as fi inteles cu adevarat ce inseamna biserica in ansamblul ei, iar cat despre rugaciuni, cu atat mai putin ma preocupau la vremea respectiva. Prin clasa a XII-a insa, o verisoara mi-a vorbit prima data despre Sfanta Parascheva si mi-a zis sa-i citesc acatistul daca pot. Asadar, am inceput sa-i citesc acatistul din cand in cand, uneori fara sa o rog ceva in mod special, il citeam pur si simplu. Mai apoi, incepuse sa bata bacu la usa si pe ultima suta de metri, eu nu apucasem sa invat decat un sfert din materia de la biologie si nici aia cum trebuie. Am tot citit eu sfertul ala de materie si am tot incercat sa rasfoiesc macar si restul cartii, dar fara sa retin mare lucru, in plus fata de cat reusisem deja sa invat. Astfel, cu o zi sau doua inainte de examenul respectiv am citit acatistul Sfintei Parascheva si am rugat-o sa ma ajute sa imi pice din ce stiu, la examen.

sfanta-cuvioasa-paraschiva

Timpul a trecut, am ajuns in momentul examenului si supraveghetoarea salii impartea subiectele. Cand am primit subiectul, intrebarile erau exact din capitolele pe care apucasem sa le citesc – m-am bucurat atat de tare, iar pe de-o parte parca nu-mi venea sa cred dar asta nici nu mai conta, eram fericita ca pot sa leg cateva cuvinte macar despre fiecare subiect – si asa am trecut eu bacu’ la biologie.

Nu am cum sa enumar si toate datile cand tot cu ajutorul ei mi-am luat examenele in timpul facultatii si cum m-a ajutat si in atatea alte privinte. Nu trebuie sa ma credeti pe cuvant,citi si voi acatistul ei cand va aflati in vreun necaz si sigur va ajuta.

Mai multe despre viata ei si o explicatie frumoasa si reala despre adevarul si importanta existentei sfintilor si a rolului lor lasat de Dumnezeu, gasiti aici. Dureaza o ora, dar e o ora petrecuta cu folos.