Nevoia de atentie: Cum o depasesti?

Da…si azi fara diacritice 😀 dar sa revenim:

Bad news.

N-o poti depasi. Sau cel putin nu fara ajutor specializat care dureaza ani de zile si te rascoleste din toti rarunchii. Nevoia de atentie si afectiune nu e ceva ce se trateaza cu pastile. E ceva ce se trateza tocmai cu atentie si afectiune in doza potrivita. Se trateaza cu constientizare si certitudini, alaturi de omul potrivit.

Dar o poti redirectiona. E mai putin complicat si mult mai benefic si pentru tine si pentru altii.

Nu scriu lucrurile astea ca sa ma arat lumii ca un om instabil si incapabil de autosustinere emotionala. Scriu lucrurile astea ca un om care si-a constientizat slabiciunile si vine spre altii cu solutii.

M-a intrebat un cititor odata si am discutat si cu o prietena care avea aceeasi problema: izolarea, autoizolarea, singuratatea si/sau insingurarea si ce sa faca pentru a se imprietenii cu oamenii din jur, mai ales aflandu-se de putin timp intr-un oras si loc de munca nou. I-am spus urmatoarele lucruri…

  1. Fii tu cel care merge spre ceilalti:

De multe ori ne simtitm singuri, izolati si lipsiti de atentia celorlalti, dar daca stam un moment sa analizam ce se intampla, am putea observa spre amuzamentul nostru ca a trecut ceva timp de cand noi n-am mai initiat o conversatie cu cineva, de cand n-am mai daruit nimic nimanui, de cand n-am mai lansat cuiva o invitatie sau din contra poate ne-am obisnuit prea des sa spunem  ’’ nu’’ din reflex, din obisnuinta sau din comoditate. Fa lucrurile putin altfel macar pentru o vreme, fii tu cel care propune o iesire, cumpara o cutie de jeleuri si imparte-o cu colegii de la munca/scoala, cere o recomandare de carte sau film, intreaba pe cineva cum se mai simte sau reia legatura cu un coleg/prieten vechi. Vei fi surprins sa vezi cum atunci cand ai tendinta sa oferi, oamenii au tendinta  de-a da  inapoi cel putin inca pe atat si asta pentru ca asa cum tu vrei sa primesti de la altii si altii vor sa primeasca in egala masura. De asta cineva trebuie sa fie cel care invata sa dea de la el, ca schimbul sa fie egal si sa  declanseze efectul de bumerang.

  1. Gaseste o nisa:

Tot timpul vor fi oameni inclusi in categorii de grupuri defavorizate. Cand te deschizi spre nevoile altora practic muti focusul de pe tine pe ceilalti. Multe probleme emotionale, dincolo de faptul ca isi au radacinilie in copilaria noastra, se mai hranesc si din egocentrismul nostru. Un popor intreg a chinuit in ceea ce s-a numit pompos Holocaust – ma gandesc ca oamenii aia erau chiar ok in plan emotional, fiind rupti de familii, maltratati, infometati, munciti – noi avem probleme serioase, cand ne place de cineva si el/ea ne ignora sau ne lasa pentru altii, noi avem probleme serioase atunci cand ne revedem fostul/fosta si ne loveste asa un soc emotional sau cand incapacitatea noastra de a relationa cu ceilalti ne face sa ne simtim lipsiti de atentie si singuri.

Cineva, undeva in lumea asta, va avea mereu mai multa nevoie de tine decat ai tu de altii.

De doua saptamani, printr-un proiect de voluntariat, merg doua ore pe saptamana la un centru pentru copii care vin din familii dezorganizate. Eu si alti oameni, ne rupem din timpul nostru de stat si lamentat in fata laptopului si facem teme cu ei, le citim povesti, ne jucam, ii tinem in brate, le aratam ca nu sunt singuri si ca desi le suntem straini, putem sa le fim aproape atat cat ne pricepem si atat cat ne permit si ei. Oricui ii e greu sa lase pe cineva sa se apropie dupa multiple dezamagiri, mai ales la varste asa fragede.

In astea doua saptamani, mi-am dat seama ca nu a existat alta activitate in viata mea de pana acum, care sa ma umple de energia pozitiva despre care ne-am tot obisnuit sa vorbim. E o stare de bine, de implinire si impacare pe care ti-o da doar binele pe care il faci din inima. Daca iti suna cunoscut ce spun si stii ca nu ai simtit de mult asta, e cazul sa gasesti oameni care au nevoie de binele pe care tu poti sa-l faci.

  1. Invata sa asculti:

Tot pe ideea de a merge catre altii, prieteniile si relatiile interumane functioneaza uneori in sistem de domino. La domino stiti deja ca prima piesa care cade o rastoarna pe urmatoarea declansand o reactie in lant de rasturnare a tuturor pieselor din joc. In relatiile interumane, daca esti in anturajul potrivit vei vedea ca functioneaza exact acelasi principiu doar ca in sens invers. Fiecare om il impinge pe celalalt pe o treapta superioara in evolutia sa –desi nu-mi place cum suna expresia, pare prea new age – dar ati inteles ideea.

Cu alte cuvinte, asta inseamna ca daca tu ai o problema de care sa te plangi, intalneste-te cu un prieten care are mai multe probleme ca tine si o sa vezi ca ascultandu-l pe el si dandu-i sfaturi lui, te detasezi de ale tale si te intorci acasa mai relaxat si cu acelasi sentiment de implinire si de calm, stiind ca ’’ai fost acolo’’ pentru cineva care are mai multa nevoie de ajutor decat tine.

Prin urmare asa cum eu ii ajut pe altii si le dau directie lor…dupa cum mi se spune, la fel si eu stresez pe altii care ma ajuta si imi dau directie mie si altii lor si tot asa in functie de pregatirea si etapa emotionala si de viata a fiecaruia.

Gandurile ne saboteaza cel mai mult atunci cand nu actionam, cand ne lasam sa zacem in starea de ’’Nu mai pot, nu pot singur, nu pot fara x’’ si asa mai departe. Miscarea, activitatea in folosul altora si implicarea activa in dezvoltarea noastra si in atingerea propriilor obiective sunt si vor ramane cele mai bune leacuri pentru nevoia enorma de atentie de care ne lovim fiecare mai devreme sau mai tarziu, pe perioade mai lungi sau mai scurte. Si practic…motto-ul care se poate extrage din toate astea e ca  ’’atunci cand totul merge prost, fa ca totul sa mearga bine’’.

Nimeni nu e atat de singur pe cat crede.

Aveti grija de voi!



Ce am mai învățat în ultima vreme despre oameni și viață?

Tuturor ni se întâmplă să vedem sau să auzim despre diferite persoane în jurul nostru. Oameni pe care îi vedem împreună și ne întrebam ce au aștia doi în comun? Ce vede el la ea sau ea la el? Pățim lucrurile astea atunci când diferențele dintre cei în cauza sunt cel puțin evidente.

Ca fiecare, până nu de mult n-am dat multă atenție acestui fapt. Până la urma te gândești că fiecare face ce vrea, în funcție de ce simte. Însă de curând, am înțeles că întotdeauna e ceva mai mult la mijloc decât acceptara diferențelor.

Ce se întâmplă de fapt în spatele acceptării?

În timp ce unii trec des dintr-o relație în alta, alții stau și cântăresc bine lucrurile…atât de bine uneori, încât evită vreodată sau  pentru mult timp, sa își asume vreo relație. Alteori însă, viața te prinde în offside și îți aduce oarecum pe tavă într-o formă sau alta, tot ce-ai refuzat până atunci. Iar acel ‘’tot’’ se rezumă într-un singur cuvânt: atenție!

Atenția e primul și cel mai firesc lucru pe care îl primim de la celălalt, dar când acea atenție reușește să ne umple diverse goluri sufletești și să împlinească astfel anumite nevoi care nu au fost de mult împlinite sau poate niciodată, pentru cei mai puțin atenți față de ei înșiși și propriile emoții, e greu…zic eu să facă  diferența între  un sentiment real și atenuarea acelor nevoi pe termen scurt. Astfel, devine ușor să intri în relații crezând ca simți ceva profund pentru celălalt.

Să știi că e cineva acolo:

Sentimentul de a ști că e cineva acolo pentru tine prin atenția pe care o primești e unul foarte puternic pentru că vizează una din nevoile de baza menționate în piramida lui Maslow (vezi imaginea de jos) și anume nevoia de apartenență.

piramida-lui-maslow-copy

Prin urmare, multora dintre noi ni se întâmplă să ne bucurăm atât de tare de împlinirea nevoii de apartenență încât lăsăm în umbră orice alte detalii și diferențe și încercăm și uneori chiar reușim să trăim cu ele, mulțumindu-ne cu faptul de a avea pe cineva, care ne împlinește acele nevoi.

Oamenii puternici nu au nevoie să  știe că  e mereu cineva acolo, dar la fel, nimeni nu e puternic pentru totdeauna.

Tocmai din acest motiv și dacă vezi realitatea, poți să ajungi să o negi.

Pe masură ce trece timpul și odată cu el și anii, înțeleg tot mai mult că nevoile noastre sufletești tind să fie mereu mai presus de rațiunea noastră – de asta vorbim în religie de ispite și patimi – pentru că neștiind ce să facem majoritatea cu crucea singurătații (fie ea temporară sau permanentă), riscăm să cădem, să ne amăgim, sau să ne complacem în diverse situații mai mult sau mai puțin productive din care nu e mereu ușor sa te sustragi. E greu să te îndepărtezi mental de ceva atâta timp cât crezi ca îți face bine.

Drept concluzie, în momentele noastre de răscruce aș vrea să înțelegem cu toții că oamenii sunt mereu acolo, noi suntem cei care îi excludem din orgoliu sau de teamă. Dar ei sunt acolo, mereu dispuși să dea un sfat sau o direcție sau o vorbă bună. Atunci când păstrăm totul  în dozele potrivite, putem învăța unii de la alții și putem evolua împreună până când viața ne va scoate în cale persoana cu care putem dezvolta o relație care să ne împlinească pe toate planurile și nu doar la nivel strict emoțional.

Dacă ți-a plăcut acest articol nu uita să-i dai like și share, iar dacă vrei să știi mai multe despre cum se manifestă emoțiile de-a lungul vieții dă click pe poza cărții din dreapta – sus ca s-o descarci gratuit.



Cum intelegi daca persoana din fata ta e ceea ce cauti?

Azi fara diacritice…

Recunosc ca mi-am redeschis temporar contul pe badoo. E ca un drog. Odata la cativa ani sau chiar odata pe an intru, vad care-i situatia, culeg vreo doua persoane cu care in final nici nu ajung sa ma intalnesc. Din doi, cu unul raman la nivel de conversatie pe Facebook si celalalt dispare singur din peisaj.

Am trecut prin diferite faze, de la sentimentul de vinovatie…de la ‘’Cum de am ajuns eu sa stau pe asa site’’ la nepasare in clipa de fata sau la a-l folosi ca sa-mi mut atentia de la alte lucruri. Ca un fel de decontectare intr-un joc video in care ma fac ca socializez cu oameni care se prefac interesati.

Intr-o balta asa adanca si plina de pesti de toate speciile, observ cu stupoare cum multi dintre ei devin chiar foarte recunoscatori cand le raspunzi la mesaj, semn ca nu sunt singura care deschide casuta de mesaj, face o analiza rapida a profilului si decide ca nu se merita sa raspunda la o abordare sumara si lipsita de un real interes.

Dar ce se intampla de fapt aici. De ce fetele nu raspund la mesaje? Sigur, nu toata lumea are aceleasi motive si la fel de bine, nu toata lumea le constientizeaza, insa din discutii deduci usor lucruri in asa fel incat nu mai e nevoie sa adresezi intrebari ca acestea:

  1. Varsta

Imi dau seama ca nu prea mai am ce cauta pe site-uri de genul asta. Nu ar fi trebuit sa ajung niciodata acolo dar, la venerabila mea varsta, si a altora…de 27 de ani sa vezi ca te abordeaza unul de 21 poate fi flatant, dar la fel…te gandesti ce sa bei cu el Tedi sau lapte cu cacao? Stiu, sunt rautacioasa, dar sa fim putin realisti…zic.

  1. Citesti?

Si stimabilul iti raspunde cu un sincer regret ca nu prea are are timp de carti sau ca nu e pasionat de lectura. Small talk-ul are farmecul lui…banuiesc, dar niciodata pe termen lung. Imi place sa stiu ce faci si unde esti, cum ti-a fost ziua si cum te-a enervat unu altul, dar la fel sau chiar mai mult, imi place sa stiu si cum te simti cu adevarat cateodata, ce te pasioneaza, care-i motorul tau in viata, ce te face sa simti ca traiesti si ce te ridica din pat dimineata…altceva decat alarma. Imi place sa vad ca gandesti si ca ai o perspectiva, macar mentala, ca de acolo incepe totul. Daca ma intrebi ce fac si iti spun ca citesc, si nu te interesaza macar ce citesc…de ce as  sta la povesti cu tine?

  1. Educatia

Da, pun mult accentul pe studii. Primesc foarte multe reprosuri pe tema asta, m-ai ales de la prietenele mele. Imi spun mereu cat de mult conteaza ca omul sa fie bun la suflet, sa te inteleaga si ca lucrurile astea nu ti le da scoala,   altii poate cred in mod nedeclarat ca sunt superficiala si ca nu ar trebui sa ma uit la om din perspectiva asta.

Sa zicem ca asa ar fi, dar exista un mic detaliu care de multe ori ne scapa. In antichitate oamenii nu aveau scoala dar aveau biserica in suflet. Stiau poate  sa citeasca si sa scrie ca sa aiba acces la cunoasterea si scrierea biblica, si accesand acele informatii de bun exemplu si hrana duhovniceasca, in timp li se modela umanitatea, greseau, se enervau faceau cate in luna si in stele, dar spuneau mai des iarta-ma, isi intelegeau greseala si discutau simplu: ‘’uite frate/draga, imi pare rau, am gresit etc’’ mai tineau un post, se iertau unii pe altii si se indreptau. Nu erau buni, cum nimeni nu este cu totul bun, decat Dumnezeu, dar isi doreau sa fie, erau poate mai calzi.

Cu studii sau fara, omul e tot om. Tot greseste si tot e de munca atat in doi cat si individual. Dar munca cere vointa si constientizare si cu cat ti-ai pus creierul la munca mai mult, in perioada de capacitate maxima adica intre 20 si 30 de ani, cu atat e mai obisnuit cu ‘’munca’’ si anume cu a cauta, a intelege, a analiza si a fi intr-o dorinta continua de autodepsire si intelegere a sinelui, a lucrurilor si  a vietii. Azi oamenii cu sau fara studii, nu mai sunt atat de aproape de Dumnezeu. Deci nu-si mai pun intrebari, nu mai cauta atatea raspunsuri sau poate cauta dar nu pe cele bune. De asta, cand cineva imi spune ca are facultate sau macar o postliceala, inteleg de fapt ca omul ala a inteles nu poti trai in viata dupa cum te bate vantul, ca are o idee clara in minte despre cine e si ce vrea si ca la o adica, intr-o rascruce a vietii, in loc sa dea vina pe viata sau pe context, va intelege ca trebuie sa schimbe ceva in el ca sa schimbe ceva in exteriorul lui si nu se va invalui in ‘’eu nu ma schimb pentru nimeni si nimic’’ pentru ca totul in viata tine de progres.

De asemenea sunt mai multe sanse ca un om fara educatie si fara un dram de credinta in Dumnezeu, sa fie rautacios si/sau implicat in situatii de moral indoielnic. Sunt si persoane cu studii care fac nefacute, dar acolo e lipsa de intelepciune si de credinta, iar intelepciunea e o cu totul alta discutie ce tine si de capacitatea ta de a intelege ceea ce inveti.

Oricum suntem diferiti. Oricum avem mentalitati diferite si pe masura ce crestem, intelegem ca e greu sa gasesti oameni cu care sa rezonezi pe majoritatea planurilor. Cu sau fara studii mai conteaza si sa rezonezi cu celalalt pe plan spiritual, sa simti o legatura intre suflete. Daca eu vorbesc de mere si tu intelegi pere ce viitor avem cand tocmai asta cautam in relatii, conexiunea, o legatura sufleteasca unica si profunda?

  1. Mama ei de gramatica…

De multe ori e suficient sa vezi primul mesaj ca sa stii cu cine ai de-a face, iar prin asta primesti cu subinteles raspunsurile de la  punctele 1, 2 si 3. Fara tendinte de ipocrizie, toti mai scapam cate o greseala de scriere pe ici colo. Dar de aici,  pana la a scrie ‘’ia cand te referi la ea’’ ca sa nu mai vorbim de cratime pe care ori ti-e lene sa le pui, ori nu stii sa le folosesti cu adevarat…e cale cam lunga.

Ma apuca asa o tristete si o senzatie de descurajare cand vad ca in 2018 cu toata evolutia noastra, multe persoane sunt privite cu mustrare pentru simplul fapt ca cer de la celalalt sa stie sa scrie corect, sa-i placa sa citeasca si sa fie scolit.

Te gandesti ca trebuie sa-i scrii candva un bilet dirigintei copilului tau, si ea iti face solicitare sa vii sa stai cu el in banca la orele de romana ca poate mai prinzi cate ceva…ce facem, ori are copilul parinti, ori are colegi de scoala? Scoala elementara vine inaintea familiei, de obicei.

In lumea copiilor totul este despre cine sunt parintii tai, iar in lumea adultilor totul este despre cine este perechea ta. Cine este el/ea in ochii tai mai intai si cine este in ochii celorlalti mai apoi. Daca tu ai un viitor si o pregatire si o perspectiva, si copii tai vor avea asta sau cel putin sansa. Nu ii poti obliga sa aleaga ca si tine, dar poti fi un model pentru ei, si daca ei vor vedea ca alegerile tale te-au dus pe un drum bun, iti vor calca pe urme, altfel se vor detasa.

Prin urmare, daca va intrebati vreodata de ce nu vi se raspunde pe site de dating, uitati-va la cum ati scris mesajul, ganditi-va la cate carti ati citit in ultimii ani, la ce perspectiva are persoana aia cu voi (ca fata, tinzi mai mult sa pui accentul pe asta- ce perspectiva ai cu cineva) si musai sa fie de-o varsta potrivita si daca aveti norocul sa gasiti o persoana dispusa sa treaca cu vederea toate lucrurile astea, atunci macar asigurati-va si asigurati-o ca veti face tot posibilul, s-o ajungeti din urma. Nu va ezita sa va ajute. Dar trebuie sa vreti.

 



De ce unii bărbați se căsătoresc târziu?

 

Subiectul este bineînțeles unul amplu și delicat și nu pretind a avea toate răspunsurile, doar că în cadrul unor discuții ‘’de cafea’’ atât prin minunatul online cât și în viața reală, am reușit să surprind anumite replici și informații, care cred că merită atenție într-un astfel de articol.

Fără s-o lungesc prea mult cred că toate problemele încep de la o banală frază:

           ‘’eu nu mă schimb pentru că vrea o femeie’’

Sigur, puteți să faceți adaptări și să-i schimbați forma, dar ideea va rămâne mereu aceeași, iar cea de sus, este poate, una din cele mai directe și sincere forme ale acestei idei.

Am cunoscut diverși ‘’stimabili’’ care mărturiseau cu un oarecare regret că după  multi ani de relație, aleasa le-a dat papucii, cu sau fără inel…dar mai ales cu inel cu tot, de cele mai multe ori.

Deja parcă ți se face milă.

Iar mila e cel mai înjositor motiv pentru care cineva ar trebui să continue o relație.

La asa o replică, precum cea de mai sus, m-am vazut nevoită să întreb:

‘’Bun, dar tu ești mulțumit de tine?’’

Și de aici, am pornit un întreg speech demn de o conferință de psihologie:

  • Dar tu ești mulțumit de tine însuți? pentru că vezi, nimeni nu vrea să schimbe un om echilibrat, iar oamenii care spun așa ca tine că nu se schimbă pt x sunt în general de fapt limitați de propriile convingeri și nu văd dincolo de propria lor bariera, nimeni nu ”trebuie” să suporte un om care nu vrea să evolueze pentru că stagnarea lui îi destabilizează și pe ceilalți și strică armonia și liniștea casei.

  •  …și de obicei genul de femeie care crede și ea că ”trebuie” să suporte, alcătuiește alături de un om care   ”trebuie” suportat în nepăsarea lui, o familie mediocră în care se sacrifică doar ea și se supune unei vieți       pline de frustrări, certuri și neîmplinire sau pe de alta parte cele care speră naiv să schimbe un om vor trăi   în   conflict…iar din astfel de familii, apar copii obligați să traiască cu idei preconcepute despre viață și ce   înseamnă familia, căsnicia, etc

  • eu sunt mulțumit de viața mea și de cum sunt eu, am ideile mele și regulile mele după care mă ghidez și le respect.

  • și trăiești cu speranța să obligi și pe altcineva într-o zi să se supună lor? chiar dacă asta înseamnă să faci rău? chiar dacă fiecare avem viziunea noastra despre viată, trăim în societate și o să împărțim viața cândva cu un alt reprezentant al societății și atâta timp cât mulțumirea ta de sine va dăuna altora, conștient și voit, înseamnă că trăiești egoist și departe de realitatea compromisului evolutiv pe care îl presupune orice relație.

  • eu nu îți zic lucrurile astea să te atac sau mai știu eu ce, doar că din simple discuții se observă niște lucruri de care s-ar putea să fugă multe atunci când te vei decide să dezvolți o relație care să ducă la mariaj.

27394580_1756040061094472_1085890161_n

Fiecare e liber să tragă propriile concluzii de aici. Dar umila mea opinie e că indiferent de ceea ce suntem, bărbați sau femei, pierdem de cele mai multe ori din cauza încăpățânării și a orgoliului, pierdem din cauza că suntem orbi și mai ales, pierdem pentru că ni se pare mereu că ritmul nostru de a trăi și viziunea noastră asupra lumii e unica și cea mai bună variantă. Refuzăm să înțelegem cât de importantă e munca de echipă și susținerea reciprocă și că atunci când felul nostru de a fi nu e chiar perfect și benefic pentru alții, să acceptăm asta și să lucrăm la dezvoltarea noastră.

Sursă poză de prim plan.

 



Diferenta dintre ceea ce-ti trebuie si ceea ce ai nevoie!

Dincolo de toate momentele de zbucium mental, mai mult decat orice altceva, zbucium care ne duce de multe ori spre patetism si plangere de mila, in orice asa zis rau este si un bine, iar modul in care vedem acest bine se educa in timp, prin constientizarea lucrurilor care ni se intampla si a motivelor din spatele acestor experiente, atat cat ne este dat sa le intelegem.

Trecand de astfel de momente, odata ce treci printr-o puternica dependenta afectiva despre care v-am mai vorbit, inevitabil esti mult mai prezent si mai alert si chiar daca nu poti sa eviti un atasament toxic sau prematur, cu siguranta iti dai seama mult mai repede si intr-un timp util, cand povestea tinde sa se repete intr-un context diferit ca sa o poti stopa.

Odata cu acest nivel de constientizare, iti mai dai seama si de uriasa diferenta dintre:

  • ce vrei
  • ce-ti trebuie
  • ce ai cu adevarat nevoie.

Multi o sa spuneti: ”pai stai, ca nevoia si cu trebuinta sunt sinonime, cum e asta cu diferenta dintre ele?”. Dar sunt oare sinonime? Daca tusesti si ai decis sa iei sirop, ca ai nevoie sa fie dulce, dar medicul spune ca trebuie sa iei pastile, ca-ti fac mai bine, nu e oare o diferenta mare acolo? sau daca vrei o masina rosie, dar dealerii au doar negre, la caracteristicile de care ai nevoie, nu inseamna ca trebuie sa te conformezi situatiei? Si-o sa spuneti probabil ca fie te conformezi, fie mai cauti.

La fel e si in viata.

Ceea ce vrem nu e mereu acelasi lucru cu ce ne trebuie si cu ceea ce avem nevoie.

In problemele de ordin afectiv (care ne afecteaza pe toti intr-o masura mai mare sau mai mica, de-a lungul vietii) o persoana poate, spre exemplu, sa creada la prima vedere ca persoana cu care ar vrea sa fie in legatura este si cea care trebuie doar pentru ca-i implineste nevoile de suprafata precum comunicarea, atentia si grija.

Am mentionat cuvantul ”legatura” pentru ca indiferent ca vorbim despre prietenii intre fete, intre baieti sau intre fete si baieti sau ca vorbim despre relatii de ordin romantic, confuzia dintre nevoie, trebuinta si dorinta, apare tot ca o urmare a carentelor emotionale din trecut.

Cum faci diferenta?

Vointa: Ca sa faci diferente intre vointa, trebuinta si nevoie e necesar ca inainte de toate sa stii cine esti, pentru ca atunci cand stii cine esti, stii ce structura morala cauti in celalalt pentru ca desigur, functionam inconstient prin ”oglindire” astfel ca nu poti accepta in celalalt ceva mai jos decat ce stii ca se afla in tine.

Nevoia: Odata ce ai inteles ce structura morala vrei de la celalalt, intelegi ca nevoia de comunicare, atentie si grija, ti-o poate implini aproape oricine, dar asta nu inseamna ca aceeasi persoana detine automat si structura morala pe care o cauti. Si-odata ce ai constientizat asta, poti deja sa faci un pas in spate.

Trebuinta: Intelegand ce vrei de la celalalt si pana in ce punct poti permite altuia sa-ti implineasca nevoiele mai sus mentionate, iti poti face o idee mai clara despre ce accepti si ce nu din partea celuilalt, reusind sa faci mai usor diferenta dintre un om care-ti implineste niste nevoi de baza fara a fi neaparat si potrivit in cadrul vietii tale si unul care poate fi piesa potrivita in puzzle-ul vietii tale.

Pe de alta parte, cu toate ca avem datoria de a tine ochii larg deschisi fata de tot ce ne inconjoara, odata ce invatam sa distingem intre aceste trei aspecte – vointa, nevoia si trebuinta – are viata grija sa ne scoata in cale persoana care ne trebuie si de care avem cu adevarat nevoie dincolo de simpla  implinire la nivel afectiv.

       Viata ne scoate oameni in cale, dar numai un nivel corespunzator de constientizare ne permite ”sa-i vedem” pe aceia care pot aduce un aport pozitiv vietii noastre.



De ce este bradul de Crăciun un simbol creștin?

Crăciun Fericit și un An Nou minunat, vă mulțumesc tuturor – prieteni, familie, cititori și colaboratori – că ați fost alături de mine și în acest an care se încheie și sper să mă bucur de prezența voastră și în anul care va urma.

Astăzi în zi de mare sărbătoare, m-am gândit că ar fi potrivit să înțelegem de ce, în ciuda altor păreri, bradul nelipsit din casele noastre în aceste zile, este totuși un simbol creștin.

Legende despre acceptarea bradului ca simbol al Crăciunului, dupa aspectul Nașterii Lui Iisus, sunt foarte multe.

Toate plasează includerea bradului în sărbatoarea Craciunului, undeva în antichitate, între secolele VII și XIII când Sfântul Bonifacius a vizitat Germania cu scopul de a propovădui cuvântul Domnului, ocazie cu care a descoperit oameni care se închinau unui Stejar, într-o pădure. Supărat de cele aflate, și probabil de faptul că oamenii nu înțelegeau greșeala lor, Sfântul a decis să taie copacul. La scurt timp, trecând din nou prin acel loc, a văzut că din trunchiul tăiat a răsărit un brad. Considerând această întâmplare o minune, a luat bradul drept copac sfânt și a îngăduit includerea lui în sărbătorile din iarna care se apropia.

La început bradul nu era împodobit deloc, apoi s-au folosit doar mere roșii, iar mai apoi odată cu dezvoltarea civilizației, oamenii au început să-i adauge și dulciuri, nuci, lumânări și hârtie colorată.

Primul brad îmbodobit a apărut la Riga, în Lituania în 1510.

În 1521, obiceiul a ajuns și la Paris prin prințesa Hélene de Mecklenburg.

În 1605 a fost înălțat primul brad împodobit doar cu mere roșii, într-o piață publică din Strassburg.

Tot în 1605 ducesa Dorothea Sybille a împodobit prima dată bradul, așa cum îl vedem și azi.

Globurile confecționate din sticlă de Thuringia au apărut abia în 1878.

În Anglia, primul brad împodobit a fost adus în 1841  la Windsor de prințul Albert(de origine germană), ca dar pentru regina Victoria.

În America bradul a fost adus în sărbătoarea Crăciunului  în 1749 de coloniștii germani.

În Romania, abia în 1866 s-a împodobit primul brad  la sărbătorile Crăciunului, iar asta s-a întâmplat la palatul principelui Carol I de Hohenzollern, după venirea sa în Principatele Române.

În 1882, după patentarea becului creat de Thomas Edison, prietenul său Johnson a creat prima instalație cu beculețe colorate, înlocuind astfel lumânările din bradul de Crăciun.

La început oamenii foloseau doar îngerași în varful bradului, ulterior i-au înlocuit cu steaua văzută de cei trei magi, iar în secolul XIX un cofetar din SUA  propunea folosirea unor acadele în formă de baston alb, ca simbol al purității și existenţei fără de păcat a lui Iisus. Cele trei dungi roşii adăugate ulterior  simbolizeaza Sfânta Treime și durerea suferită de Hristos pe cruce, iar dunga roşie, mai lată, reprezinta sângele vărsat de Iisus pentru omenire. Toate astea, împreună cu neschimbata culoare verde a bradului, fălnicia și tăria lui în timpuri de cumpănă, dar și faptul că ne unește și ne strânge cu bucurie în jurul lui, an de an pentru al împodobi alături de familie și prieteni, fac din brad, un copac sfințit, de Dumnezeu, de veacuri și îndrăgit de oameni.

598b63a17a21495133d3c0d51d171b71

Notă: Sf. Bonifaciu pomenit la data de 19 decembrie în calendarul ortodox, s-a născut în anul 672, în Crediton, Devonshire, Anglia. Numele său era Winfrid sau Wynfrith. Se trăgea dintr-o familie bună și, într-o anumită măsură, a fost împotriva dorințelor tatălui său faptul că s-a dedicat de la o vârstă fragedă vieții monahale. El a primit o educație teologică la mănăstirile benedictine din Adescancastre, de lângă Exeter și Nursling, dintre Winchester și Southampton, unde era stareț Winbert. La vârsta de 30 de ani a devenit preot. A scris prima gramatică latină din Anglia.

Articol inspirat de aici.



A fost odată un rege pe nume Mihai I

 

Nu merit să scriu asemena rânduri.

Niciunul din noi nu merităm. Pe vremea când regele scria istoria înfruntându-l pe Hitler la doar 20 și ceva de ani mulți dintre noi, inclusiv eu nu doar că nu existam, dar nici părinții nostri (dacă erau născuți și ei) nu își imaginau vreodată că ne vor avea pe noi cei care suntem astăzi.

În ultimele zile, s-au vândut mai multe cărți în legătură cu casa regală și regele Mihai, împreună cu CD-ul cu muzica regelui, decât oricând altădată. Și cu toate că nu e un lucru rău în sine, stau și mă întreb: până acum de ce nu?

E drept că nu ni s-a vorbit despre asta, dar prea puțini din noi am avut curiozitatea de a învăța. Luăm de bune doar informațiile precare din presa care acum vuiește de interviuri și replici memorabile ale regelui și cred că e dureros și cumva greu să nu te întrebi: de ce le-ați ascuns de noi până acum? De ce în atâția zeci de ani nu am avut măcar de două ori pe an câte un interviu –documentar ca la carte despre rege, casa regală și activitățile lor? Ar fi fost mai mult decât binevenite și-am mai fi avut un reper de demnitate și moralitate cu care să ne identificăm și de la care să învățăm.

Sursă poză: https://www.europafm.ro/regele-mihai-in-stare-accentuata-de-slabiciune/

Sursă poză: https://www.europafm.ro/regele-mihai-in-stare-accentuata-de-slabiciune/

Afirmăm acum cu solemnitate că regele s-a întors acasă pentru totdeauna. Cât de trist. S-a întors la casa a cărei administrație și nicidecum membrii, ci a cărei administrație l-a respins de atâtea ori și l-a întors din drum și-acum că nu mai este spunem că s-a întors acasa și îl înhumăm cu toată pompa domnească (arhicuvenită) arătându-i respectul meritat mult prea târziu, într-un ceas în care nu-i mai poate umple sufletul de bucurie, pentru că acum sufletul lui se bucură(sperăm) de pace acolo unde nu este durere, nici suspinare.

După o viață tumultoasă, trăită cu o demnitate ieșită din comun, tipică poate, doar celor născuți în scorpion, regele nostru s-a întors acasă. Iar acasă pentru rege îndrăznesc să cred că a fost mereu locul în care i-a fost regina, care poate pentru prima dată în viață și-a schimbat reședința ceva mai devreme decât el.

Sursă poză: http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/regele-mihai-si-regina-ana-o-poveste-de-dragoste-de-aproape-sapte-decenii-544009

Sursă poză: http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/regele-mihai-si-regina-ana-o-poveste-de-dragoste-de-aproape-sapte-decenii-544009

Așadar regele este într-adevăr acasă, alături de regina sa, odihnindu-se amândoi în sânul celorlalți membrii ai familiei regale, care îndeplinindu-și fiecare rolul impus de vreme, au lăsat în urma lor un neam întregit, o țară cu nume și cu un bun renume și pagini întregi de istorie care au dat în timp o identitate clară poporului nostru român.

Regii noștri sunt acasă și se pot odihni lăsând veacurile să treacă peste existența lor, cu împăcarea că și-au îndeplinit fără greș datoria față de țară și față de noi și cu certitudinea că nu vor fi uitați niciodată.

Nihil Sine Deo,

Așa să ne ajute Dumnezeu.

 



Este greu sa postesti? Da, nu, poate?

Iată că  se apropie iar Crăciunul. A mai trecut un an în  zbor, un an în care dincolo de toate întâmplările frumoase, mai mult ca sigur, sufletul ni s-a împovărat și cu felurite preocupări lumești după  cum se spune în  termeni creștini.

Deși suntem mulți cei care ne-am născut sub aripa protectoare a ortodoxiei nu suntem la fel de mulți cei care ne punem serios problema postului și cu atât mai puțini suntem cei care îi înțeleg importanța duhovnicească chiar dacă a-l ține a devenit oarecum o rutină pentru unii.

Cei care nu și-au făcut curaj încă să țină serios postul își tot spun că nu pot deși au încercat și că le e atât de greu să țină post că niciodată nu au ce mânca de post și că ei nu înțeleg ce mănâncă oamenii ăștia care țin posturile și cum rezistă ei să mănânce și să se sature la fel ca vegetarienii, fără carne și aparent cu mâncare mai puțină.

Dacă ați știi voi cât de ușor e de fapt azi să ții un post, și dacă ați înțelege că problema nu se află în ma5ncare ci în noi?

Înainte de toate sunt două aspecte ce trebuie luate în considerare când ții post, strict din perspectiva alimentației:

– Foamea este o stare nu un fapt.

– Nu te saturi pentru cât și ce mănânci ci pentru că mănânci.

Odată ce ai scos din alimentație carnea, ouăle, lactatele și alte derivate sau alimente care le conțin, ce-ți mai rămâne te gândești? Păi  destul de multe sincer…

Ce mănânci dimineața?

1. Lapte de soia cu cereale, banane și după gust, zahar.

2. Lapte de soia cu cafea de cereale în loc de cacao cu paine cu gem sau pateu vegetal. Nu bei lapte de soia? Poți consuma ceai.

3. Salată de fructe/ salată de legume.

4. Salată de vinete fără maioneza.

5. Salată de cartofi cu măsline, ceapă și ce alte legume vrei tu să adaugi.

Ce mănânci la prânz?

1. Orez  cu legume și garnitură de ciuperci la grătar.

2. Paste (fără ou) cu pește când se menționează în calendar că e dezlegare. În rest paste cu sos de roșii sau cu puțin ulei și sare, sau paste cu măsline fără sâmbure evident.

3. Mâncare de cartofi.

4. Supă de legume.

5. Mâncare de mazare cu rantas din făina și apă cu garnitură de chiftele de soia sau chiftele din cartofi.

Ce mănânci la cină?

1. Cartofi prăjiți

2. Cartofi natur cu garnitură de legume ( din mixuri de legume congelate )

3. Ciuperci fierte la abur sau prăjite la grătar sau în ulei, servite cu mujdei și pâine.

4. Mâncare de fasole verde sau tradiționalul borș de fasole.

5. Sărmăluțe de post.

Ca bonus: când mergi în oraș poți cere shaorma fără carne doar cu ketchup. E la fel de bună și te costă și mai puțin pentru că e fără carne. Iar pentru dulciuri și alte rețete mănăstirești de post, găsești inspirație din plin pe internet.

Vezi deci, postul din perspectivă alimentară, azi e doar un exercițiu de voință. Sigur că menirea postului nu e aceea de a fi ușor. Sunt multe alte aspecte ale postului de care să  ținem cont, dar pentru început cel mai important pas e acela de a dobândi puterea de a-ți controla poftele.

Dacă nu ai voință să-ți controlezi ceva elementar ca propriile pofte, cum poți să crezi ca vei avea vreodată voință pentru a face lucruri mai mari?



Ce se află dincolo de ”bine” – Incursiuni în suflet.

Online-ul e un loc ciudat. În timp ce restul lumii se bucură de el fără restricții și limite autoimpuse, regula asta nu functionează bine pentru cei mai traditionaliști. Sigur că depinde mult de om, de loc, de scop, de joc…dar în esență, în viața reală când cunoști pe cineva, nu apare direct dorința sau nu se dezvaluie în sufletul nostru intenția unei relații de orice fel. Lucrurile vin de le sine având nevoie de ceva mai mult timp de acomodare ca să poți să percepi, să înțelegi, să ți se contureze o imagine mai clară în minte cu privire la omul cu care ”te-ai conectat”.

În online lucrurile se schimbă. Oamenii sunt mai direcți, indiferent că vor o aventură, că vor să le treacă timpul altfel, sau ”să încerce”…nu stiu exact ce, că nu am înțeles niciodată treaba cu încercările în relații și odată cu directitudinea lor, îți formezi și tu din start o idee despre scopul și direcția conversațiilor care uneori se încheie la fel de spontan cum încep. Iar când se încheie…realizezi încă odată că nu ești un simplu robot și că sunt mecanisme ale sinelui tău care au nevoie de o cu totul altă hrană a carei lipsă sau precaritate pot îmbolnăvii grav acele mecanisme.

– Ce faci?

Mă întreabă…

-Pe aici – îi răspund –  numa ce am venit de la lucru. Ne cunoaștem?

( a se citi că a mai trecut o zi de singuratate)

-Nu, dar mulțumesc de accept.

-Cu ce motiv îmi scrii?

(ia uite, altu…mă gandesc)

-Ți-am găsit profilul și mi-ai părut draguță.

(E clar)

-Mulțumesc, dar nu caut.

( a se citi că încă mai am standarde și mai sper la o situație care să înceapă și să decurgă firesc)

-Înțeleg…zice. ( a se citi ”oricum o să continui să încerc)

-Câteva conversații de politețe mai târziu –

-Ce zici că faci?

-Bine, pe aici (am obosit -mă gândesc)

-Tu?

-La lucru, mă plictisesc…zice.

– Aiurea…( a se citi – aiurea că sunt eu aia căreia îi scrii să-ți umple golul mental, dat de faptul că nu stii sau nu vrei să-ti umpli timpul, aiurea că mă complac și eu, că doar deh e fain, e liniștitor și îți umple sufletul de o anumită caldură, să știi că este ”cineva” care îți scrie un bună dimineața, care te întreabă ce faci, unul căruia pare că-i pasă, chiar dacă știu că nu e așa, chiar dacă știu că nu e nici contextul potrivit, nici omul potrivit și chiar dacă știu că foarte curând tu o să te plictisești să-mi scrii des și eu o să mă plictisesc să-ți răspund sporadic…toate astea le știu, sufletul meu le cunoaște, dar vulnerabilitatea mea îmi ia puterea de a  le împiedica.

-Da…

(Nici nu-ți dai seama pentru ce m-ai aprobat – mă gândesc)

[…]

-Ma pun să dorm, noapte bună.

-Deja ți-e somn?

-Da, a fost o zi lungă. ( A se citi că – a fost o zi cu o bogată activitate interioară – o zi în care aș fi vrut ca cineva să-mi asculte cu drag lamentarile de cât cred că îmi e de greu și să mă încurajeze, o zi în care simt că am obosit sufletește să mai sper și să mai lupt singură cu morile de vant, încercând să accept că puterile mele fizice și umane sunt prea limitate față de câte aș vrea să fac și că mă simt prea în urmă, față de unde aș vrea să fiu – a fost încă o zi lungă în urma căreia simt că am obosit încă odată  fără ca munca mea să dea vreun rezultat vizibil și nu vreau decât să dorm, sperând naiv că până mâine o să mă odihnesc suficient ca să o iau de la capăt singură.)

-Ok, noapte bună 🙂

-Mulțumesc!

(asta sper și eu în fiecare seară)

N.A.

Textul pe care tocmai l-ați citit este alcătuit pe baza unor experiențe acumulate în timp și e scris cu scopul de a reactualiza importanța conștientizării efectelor pe care le avem unii asupra altora în anumite perioade din viața noastră. Fapt pentru care doresc tuturor, puterea de a distinge între persoanele a căror apropiere ne face bine și cele a caror apropiere ne-ar putea vulnerabiliza sufletește în defavoarea noastră.

Aveți grijă de voi 🙂

Cu drag,

Ralu’

 

 

 

 



România te iubim: O dată pe an, dar te iubim!

Destul de bine plasată, ziua noastră naționala de 1 Decembrie, dă startul sărbătorilor de iarna și târgurilor de Crăciun în toată țara (presupun) nu doar în Timișoara, și dacă luna decembrie e luna cadourilor și a vacanțelor începem și noi direct cu liberele odată cu  Sfântul Andrei.

 De câteva zile în Timișoara, începe să se simtă aerul festiv al lunii ce urmează să înceapă. Steguleţele flutură pe la maşini şi clădirile de pe străzile principale care duc spre centru sunt şi ele îmbrăcate în tricolor din loc în loc pe o parte şi pe alta. Centrele militare…alea care au mai rămas se pregătesc de defilare şi pentru un moment în timp, ne aducem aminte că suntem români. Ne aducem aminte câte motive de mândrie avem şi ce strămoşi cu sânge în vene am avut, de-au luptat să ne unească şi să ne-aducă pe acelaşi tărâm, pe noi, o mână de creştini, latini în mijlocul atâtor slavi.

Străinii ne laudă ţara, noi ţinem la ea, dar îi urâm adiministrația, pe care din lipsă de altceva tot noi am ales-o. Ne iubim ţara, dar cum e poate normal şi trist, nu mai avem devotamentul necesar să ne ducem la fund odată cu ea, doar ca s-o readucem pe culmile gloriei. Tindem să plecăm cu toţii, chipurile spre mai bine pentru că te doare mai puţin când te umileşte străinul decât cel de-un sânge cu tine. Tindem să plecăm şi vai cât de rău o să ne pară.

N-am vizitat mai mult decât vreo patru ţări până acum, dar în fiecare din locurile pe care le-am văzut era arborat cu mândrie steagul ţării în zonele centrale şi mai puţin centrale ale oraşului, semn clar că oamenii ăia ţineau la identitatea lor chiar şi cu tăbliţe stradale bilingve pe clădiri.

Mi-aş dori să nu arborăm steagul doar de 1 Decembrie. Să nu fim români doar atunci şi nici doar la proteste care drept spus nu schimbă mai nimic. Mi-aş dori să fim români şi în ţară şi afară, să fim oameni, să fim calzi, să fim buni şi primitori şi să fim mândrii de pământul care ne-a dat, să învațăm mai ales când și cât de toleranți să fim pentru că azi cu cât e capul mai plecat cu atât îl taie sabia mai bine.

Poate că am simţi toate astea, dacă am vedea steagul arborat mai des în drumul nostru prin oraş şi pe tot parcursul anului, dar nu e interesul nimănui să ne redea mândria pentru că ne vor aşa, posaci şi umili sau revoltaţi. Cu cât plecăm mai mulţi cu atât rămân cei mai uşor de manipulat.

România te iubim, o singură dată pe an, dar te iubim. Atâta timp cât mai avem un moment de mândrie, singurul poate…să-l păstrăm și să ne bucurăm de el din plin.

La Mulți Ani România,

La Mulți Ani nouă tuturor.

Sursa pozei de prim plan: CalatorCuTricolor