Si pe tine te-a ajutat arta? Atunci completeaza chestionarul si da share!

Daca va intrebati cumva la ce mai lucrez, am decis sa va povestesc.

Mai tineti minte mini Ebook-ul ”Dependenta afectiva si alte droguri sociale”? Daca inca nu ati citit-o dati click pe imaginea din dreapta si o puteti descarca gratuit.

Am avut bucuria de a vedea reactii deosebite la unii dintre cei care au citit cartea. Oameni aflati pe drumul dezvoltarii lor ca persoane si a cunoasterii de sine si-au rupt din timpul lor si mi-au transmis ca cele scrise de mine i-a ajutat mult, unii au mentionat chiar ca aceasta carticica le-a schimbat mentalitatea. Cu toate ca nu e decat un buchet de articole de pe blog puse intr-o ordine coerenta, m-au bucurat mult reactiile primite. Atat de mult incat am decis sa traduc cele scrise, in engleza si sa extind putin tematica.

Am decis sa realizez un studiu cu ajutorul caruia sa descopar in ce masura oameni care au trecut prin situatii dificile in copilarie sau in orice alta perioada din viata lor, au trecut mai usor peste probleme si cu ajutorul unei laturi artistice. Astfel am alcatuit un chestionar si mi-as dori tare mult sa ajunga sa fie completat de 100 de persoane ca sa pot sa analizez apoi raspunsurile si sa le adaug in carte.

Chestionarul este in limba engleza si il poti completa dand click aici

Apoi ti-as fi recunoscatoare daca ai da chestionarul si prietenilor tai, sa-l completeze si ei.

Toti cei care vor completa chestionarul, vor primi o copie gratuita a cartii pe mail-ul mentionat in chestionar.

Iti multumesc anticipat.

 



Incursiuni in suflet #4 – Rataciri

Toate evenimentele din viata mea ma preocupa pe termen lung.

E imposibil sa nu se intample asta.

E imposibil sa nu ma gandesc de mii de ori la aceeasi situatie doar ca sa mai extrag o lectie din ea.

O morala, o idee…ceva care sa ma ajute sa inteleg mai bine ce s-a intamplat, ce-am facut bine si ce n-am facut, dar ar fi trebuit sa fac.

Din cauza asta…

Ma pierd mereu ‘’intre am gresit eu’’ si ‘’asa a fost sa fie’’.

Ma pierd intre ’’cine e menit sa fie in viata ta ramane orice ar fi’’ si ‘’invata sa-ti ti gura’’

Ma pierd intre ‘’lasa totul sa vina de la sine’’ si ‘’fa lucrurile sa se intample’’

Intre ‘’nu mai incerca sa controlezi totul’’ si ‘’daca nu faci nimic, nu se intampla nimic’’

Intre ‘’toate la timpul lor’’ si ‘’acum sau niciodata’’

Mereu va fi o lupta imposibila intre…

‘’Poti sa ai totul’’ si ‘’Nu risca nimic’’

‘’Da tot ce ai mai bun’’ si ‘’Pazeste-ti inima’’

‘’Ce simt’’ si ‘’Ce gandesc’’

‘’Ce pot’’ si ‘’Ce vreau’’

‘’Ce stie mintea’’ si ‘’Ce vrea inima’’

‘’Spune-ti povestea’’ si ‘’Ai grija ce si cui spui”

Intre ”invata sa spui da” si ”meriti mai mult”

 

Cale de mijloc nu exista. Ori raman pe pozitii, ori ma pierd in emotii. Si cateodata, raman pe pozitii atat de mult si atat de bine incat  atunci cand ma astept mai putin ma pierd atat de adanc in emotii, incat nu mai vreau sa aud de ele niciodata.

Această prezentare necesită JavaScript.



Incursiuni in suflet #3 – Miza este timpul

Fiecare situatie din viata mea imi zguduie sufletul din toti rarunchii.

Se redeschid rani pe care incerc sa le ingrop. Lucruri despre care evit sa vorbesc oricum, oricand si cu oricine. Lucruri despre care cu unii vorbesc prea des si alte lucruri despre care poate n-o sa vorbesc vreodata.

Cand ti-ai luat atatea gloante in piept, ele devin parte din tine. Nu te mai chinui sa le scoti. Nu mai poti. Singurul mod in care mai scapi de ele este atunci cand incerci sa vorbesti. Dar e un risc. Nu stii niciodata ce fel de glont o sa plonjeze dintre buzele tale si nici spre cine. E ca si cum esti setat doar pe autoaparare si s-a defectat butonul, nu stii cum sa-l opresti, cum sa repari asta.

Ma amuza oamenii uneori.Cum iti sublineaza cat de mult au stat in preajma ta si tu tot nu ai reusit sa repari butonul ala nenorocit. Esti tot in defense mode. Tot timpul. Pentru majoritatea devine exasperant. Nu mai stiu ce sa faca si pleaca, se dau batuti, gata…am incercat tot, depun armele, nu mai pot!!! I quit!! cum spun americanii.

Sufletul meu sta pitit intr-un colt de corp si suspina adanc: dragostea nu se manie…isi zice pentru sine. Dragostea e indelung rabdatoare…spune oftand din nou.

Miza e timpul. Cu cat stai mai mult in preajma unui om cu atat ti se deschid pe rand mai multe usi ale sufletului sau. La fel de bine acele usi se poate sa nu ti se deschida niciodata. E un risc acolo. Intrebarea e…ai curaj sa ti-l asumi?

Taci, taci…nu vorbi. Stiu ca raspunsul e nu.

Pe oricine ai intreba asta, raspunsul va fi ‘’nu’’.

Oamenii nu mai au rabdare. deci, oamenii nu mai iubesc.

           Niciodata in istoria lumii nu va exista o amenintare mai mare decat lipsa iubirii dintre oameni.

I was feeling a storm and it wasn’t outside…



Cand iubirea trece dincolo de moarte – Poveste adevarata.

 

Cat de mare este taina casatoriei?

Foarte mare.

Desi multi dintre noi ne indoim de acest lucru si tratam poate cu superficialitate legatura dintre doi oameni, sfintita de biserica si deci de Dumnezeu, ea exista si pentru cei care sunt cel putin ascultatori si respectuosi fata de datinile crestine, aceasta taina se manifesta prin ingaduinta Celui de Sus.

Va spun aceste lucruri pentru ca ieri, 29.04. am fost in vizita la o prietena de-a mamei mele, care printre altele a povestit niste lucruri foarte interesante pe care voi incerca sa vi le redau cat pot de fidel in randurile de mai jos.

Sotul ei a murit cu multi ani in urma, ei fiind casatoriti de foarte tineri, de la 18-20 de ani daca am inteles bine. Au trecut si prin sita si prin ciur fiindu-si alaturi o viata intreaga. La moartea lui si chiar si dupa aceea, ea a facut toate cele necesare dupa obisnuinta, slujbele necesare si pomenile dupa rost si timp de 6 luni de la moartea lui, nu era seara in care sa nu-i apara in vis si sa-i ceara sa vina cu el.

Cu fiecare ocazie cu care-l visa, ea mereu ii spunea ca nu poate sa vina cu el si tot asa pana cand s-a facut aproape un an de la moartea sotului si intamplarea face ca se apropia si data in care fusese ziua lui de nastere, si dupa buna practica se gandea din nou sa faca pomana in numele lui.

Asa se face ca inainte de ziua lui, cu cateva zile, i-a aparut din nou in vis. Se facea ca erau la marginea unei paduri, in apropierea unui lac si cumva in departare printre copaci se vedeau multe mese mari, acoperite cu fete albe de masa si pline cu cele mai alese bucate, dar si alte obiecte de folos.

  • Hai, draga mea, draga, nu vii cu mine, hai vino cu mine, ii spunea el, chemand-o iar cu el.
  • Nu pot mai sa vin, ca uite vine ziua ta si vreau sa-ti pun iar pomana.
  • Ce zici? Da nu vezi ce pline sunt mesele alea, pai ce eu nu mi-am dat crezi, cat am trait? Mesele alea ma asteapta de mult ca sa trec dincolo si eu tot nu vreau.
  • Da de ce sa nu vrei?
  • Hai vino cu mine, ca asa de rau imi pare ca plec.
  • Nu pot mai sa vin, da nu te ingrijora, ca si daca raman, tot a ta sunt.
  • Promiti?
  • Iti jur!

Un an mai tarziu deci si sufletul unui om inca pare sa fi ramas in preajma celei pe care a iubito o viata intreaga.

Acesta a fost in linii mari dialogul dintre cei doi, dupa cum l-a redat chiar prietena mamei mele si cred cu sinceritate ca din aceste intamplari reiasa cel putin urmatoarele lucruri: Puterea si importanta darurilor  si legatura sufleteasca dintre oameni.

Intelegem deci, cat de important este sa daruiesti cu inima deschisa si sa faci un bine oricat de mic altui om, pentru ca dupa cum se zice intr-un video cu mult talc, vazut recent: ‘’Cine face, lui isi face, cine da, lui isi da’’.

Pe de alta parte, dincolo de a ne concentra pe legatura spirituala dintre oameni in general si dintre soti in mod special, cred cu tarie ca trebuie sa fim atenti si la urmatorul aspect: acela de a nu ne lega de lucrurile materiale dupa cum spune chiar si biblia si probabil multe alte scrieri sfinte.

In studiile despre experientele din apropierea mortii si chiar si in scrierile crestine, se vorbeste despre cat de greu se desparte sufletul de trup in cele mai multe cazuri. Iar asta se intampla pentru ca ne concentram prea mult pe material. Toti vrem sa ne facem  o casa, sa avem un loc de munca bun si masini frumoase, haine stilate si experiente cat mai exotice si muncim din greu sa ne implinim aceste nevoi. Ne consumam chiar pentru nereusite, pe care ni le asumam ca esecuri personale si ne simtim devalorizati pentru absenta acestor lucruri din viata noastra – lucruri care sunt ‘’normale’’ in societatea din care vrem sa facem parte si in care vrem sa ne simtim cat mai inclusi.

Aceste legaturi puternice atat cu oamenii dragi din viata noastra cat si cu latura materiala sunt cele care ne ingreuneaza plecarea spre vesnicie.

Prin urmare sugestia mea e sa invatam sa traim pentru a face bine altora fara a ne mai preocupa daca apreciaza sau nu. Sa ne preocupam sa facem bine ca el este vazut si apreciat acolo sus de cine trebuie, iar atunci cand vom decide sa ne unim viata cu cineva, sa o facem constient si matur si sa intelegem ca Da-ul spus in fata lui Dumnezeu este un Da spus pentru totdeauna.



Cine au fost primii traineri din lume?

A devenit asa o moda in ultima vreme. Sunt traineri peste tot si de toate felurile, raspandindu-si mesajul prin toate mijloacele posibile, de la bloguri, la youtube, carti sau simple postari motivationale pe Facebook. Eu insami recunosc ca voi face cursul luna viitoare intre 11 si 16 aprilie.

Am luat aceasta decizie deoarece de cativa ani ati vazut si voi ca articolele mele tind mult catre zona dezvoltarii personale, soft skills si alte probleme emotionale. Nu stiu daca acest curs o sa-mi revolutioneze viata intr-un fel, dar cel putin stiu ca o sa invat cum sa transmit mai bine informatiile pe care imi doresc sa le transmit.

In alta ordine de idei, avalansa asta de traineri nu e neaparat un lucru rau. In noua carte la care lucrez ’’The beauty psychology’’ vorbesc despre cat de important e ca oamenii sa se intoarca unii spre altii si sa se ajute reciproc, sa se ridice unii pe altii pentru ca desi informatia este accesibila in ziua de azi pentru toata lumea, in mod gratuit in mare parte, nu toti au aceeasi capacitate de intelegere a informatiei – iar aici intervine rolul trainer-ului – omul care are capacitatea nu doar de a asimila informatia, dar si  pe aceea de a-i face pe altii s-o inteleaga si mai mult decat atat – s-o aplice cu succes.

Dar care sunt oare principalele calitati ale unui trainer?

Dincolo de inteligenta nativa si intelepciunea dobandita in timp prin studiu, analiza, autoanaliza si experienta personala de viata si lucrul cu oamenii, trainer-ul este (sau ar trebui sa fie) un psiholog innascut, transmite incredere si este prin definitie un bun ascultator si un bun prieten.

In esenta, trainer-ul este deci un indrumator.

Ca sa indrumi, trebuie  sa ai acces la cunoastere, iar istoria ne spune ca accesul la cunoastere era limitat in epocile anterioare si doar anumite categorii de persoane considerate ’’alese’’ aveau acces la educatie si cunoastere.

Cateva dintre categoriile sociale care  in trecut isi asumau indirect rolul de indrumatori erau deci:

  1. Preotii

Blamati si aratati cu degetul de unii, dar respectati de altii, preotii au primit, prin traditie rolul de indrumatori dat fiindca pana in ziua de azi cei care ‚’’lucreaza’’ cu preotii mai mari in grad sau in cunoastere se numesc ucenici ai lor, intocmai cum si apostolii erau ucenici ai lui Iisus.

 Cu toate ca nu sunt mereu mentionati in cartile de istorie si nici in biografiile oficiale, preotii sunt  cei care au influentat  in mod pozitiv multe din deciziile si destinele oamenilor de baza ai societatilor anterioare pana astazi.

Ei stiu cel mai bine sa consilieze, sa indrume, sa puna intrebari ghidate, sa te ajute sa vezi acolo unde initial pare bezna, sa te ajute sa distingi albul de negru cand totul pare gri. Cunosc sufletul omului si te pot ajuta sa iei o decizie buna pentru tine.

  1. Profesorii

Putin mai aproape de meseria actuala de trainer dar aflandu-se si ei printre privilegiatii cu acces la cunoastere inca din cele mai vechi timpuri, profesorii buni si dedicati, inca sunt deschizatori de drumuri pentru tinerii care le trec prin mana, reusind sa vada intr-un om potentialul pe care acesta inca nu stie ca-l are.

Chiar daca viata bate filmul, cred cu tarie ca sunt mai multe cazuri decat ne putem imagine, in care profesorii ghideaza si ajuta copii veniti din familii dezorganizate, atata timp cat vad in ei dorinta de a invata si de a se autodepasi.

  1. Parintii

Surprinsi? Nu fiti 🙂

Ca sa ghidezi un om, trebuie mai intai sa te lase sa-i cunosti sufletul, temerile, dorintele cele mai adanci, si  se intampla foarte rar in viata sa lasam pe cineva atat de aproape de noi, din moment ce nici chiar in relatii nu ne lasam cu totul descoperiti de teama sa nu fim raniti.

Cred cu tarie ca daca tu esti un om cu perspectiva, o vei da mai departe si copiilor tai. Daca tu intelegi viata, vei stii sa le-o explici si lor, daca tu ai sete de cunoastere si dorinta de afirmare sau cel putin impacarea ca ai facut ceva productiv cu viata ta – ceea ce nu trebuie sa insemne ca te-ai imbogatit, vei stii sa le transmiti si lor lucrurile astea. Multi dintre oamenii care au iesit in evidenta in viata prin talentele lor au avut astfel de parinti, parinti care le-au deschis usi spre abilitatile si dorintele lor si nu le-au pus bariere obligandu-si copii sa traiasca visele lor neimplinite. Parinti care au incurajat si au fost acolo din punct de vedere emotional cand a fost nevoie.

Copii sunt o responsabilitate imensa. Ti se da un om si tu trebuie sa-l ajuti sa devina cea mai buna varianta a sa. Ce poate fi mai frumos decat sa fii mentorul propriului tau copil, iar el sa vada in tine un model de urmat?

Prin urmare desi e la moda sa faci coaching si mentorat, aceasta meserie nu e de azi de ieri. Sa fii acolo pentru cel putin un om, in drumul lui spre succes si descoperire de sine e o calatorie minunata pentru care trebuie sa ne simtim privilegiati. Indiferent ca faci asta pro bono sau ca ajungi sa fii platit pentru o asemenea munca, stii de fapt ca adevarat plata e reusita celuilalt si confirmarea faptului ca ai reusit sa ajuti pe cineva sa castige lupta cu proprii lui demoni.

 

 



Nevoia de atentie: Cum o depasesti?

Da…si azi fara diacritice 😀 dar sa revenim:

Bad news.

N-o poti depasi. Sau cel putin nu fara ajutor specializat care dureaza ani de zile si te rascoleste din toti rarunchii. Nevoia de atentie si afectiune nu e ceva ce se trateaza cu pastile. E ceva ce se trateza tocmai cu atentie si afectiune in doza potrivita. Se trateaza cu constientizare si certitudini, alaturi de omul potrivit.

Dar o poti redirectiona. E mai putin complicat si mult mai benefic si pentru tine si pentru altii.

Nu scriu lucrurile astea ca sa ma arat lumii ca un om instabil si incapabil de autosustinere emotionala. Scriu lucrurile astea ca un om care si-a constientizat slabiciunile si vine spre altii cu solutii.

M-a intrebat un cititor odata si am discutat si cu o prietena care avea aceeasi problema: izolarea, autoizolarea, singuratatea si/sau insingurarea si ce sa faca pentru a se imprietenii cu oamenii din jur, mai ales aflandu-se de putin timp intr-un oras si loc de munca nou. I-am spus urmatoarele lucruri…

  1. Fii tu cel care merge spre ceilalti:

De multe ori ne simtitm singuri, izolati si lipsiti de atentia celorlalti, dar daca stam un moment sa analizam ce se intampla, am putea observa spre amuzamentul nostru ca a trecut ceva timp de cand noi n-am mai initiat o conversatie cu cineva, de cand n-am mai daruit nimic nimanui, de cand n-am mai lansat cuiva o invitatie sau din contra poate ne-am obisnuit prea des sa spunem  ’’ nu’’ din reflex, din obisnuinta sau din comoditate. Fa lucrurile putin altfel macar pentru o vreme, fii tu cel care propune o iesire, cumpara o cutie de jeleuri si imparte-o cu colegii de la munca/scoala, cere o recomandare de carte sau film, intreaba pe cineva cum se mai simte sau reia legatura cu un coleg/prieten vechi. Vei fi surprins sa vezi cum atunci cand ai tendinta sa oferi, oamenii au tendinta  de-a da  inapoi cel putin inca pe atat si asta pentru ca asa cum tu vrei sa primesti de la altii si altii vor sa primeasca in egala masura. De asta cineva trebuie sa fie cel care invata sa dea de la el, ca schimbul sa fie egal si sa  declanseze efectul de bumerang.

  1. Gaseste o nisa:

Tot timpul vor fi oameni inclusi in categorii de grupuri defavorizate. Cand te deschizi spre nevoile altora practic muti focusul de pe tine pe ceilalti. Multe probleme emotionale, dincolo de faptul ca isi au radacinilie in copilaria noastra, se mai hranesc si din egocentrismul nostru. Un popor intreg a chinuit in ceea ce s-a numit pompos Holocaust – ma gandesc ca oamenii aia erau chiar ok in plan emotional, fiind rupti de familii, maltratati, infometati, munciti – noi avem probleme serioase, cand ne place de cineva si el/ea ne ignora sau ne lasa pentru altii, noi avem probleme serioase atunci cand ne revedem fostul/fosta si ne loveste asa un soc emotional sau cand incapacitatea noastra de a relationa cu ceilalti ne face sa ne simtim lipsiti de atentie si singuri.

Cineva, undeva in lumea asta, va avea mereu mai multa nevoie de tine decat ai tu de altii.

De doua saptamani, printr-un proiect de voluntariat, merg doua ore pe saptamana la un centru pentru copii care vin din familii dezorganizate. Eu si alti oameni, ne rupem din timpul nostru de stat si lamentat in fata laptopului si facem teme cu ei, le citim povesti, ne jucam, ii tinem in brate, le aratam ca nu sunt singuri si ca desi le suntem straini, putem sa le fim aproape atat cat ne pricepem si atat cat ne permit si ei. Oricui ii e greu sa lase pe cineva sa se apropie dupa multiple dezamagiri, mai ales la varste asa fragede.

In astea doua saptamani, mi-am dat seama ca nu a existat alta activitate in viata mea de pana acum, care sa ma umple de energia pozitiva despre care ne-am tot obisnuit sa vorbim. E o stare de bine, de implinire si impacare pe care ti-o da doar binele pe care il faci din inima. Daca iti suna cunoscut ce spun si stii ca nu ai simtit de mult asta, e cazul sa gasesti oameni care au nevoie de binele pe care tu poti sa-l faci.

  1. Invata sa asculti:

Tot pe ideea de a merge catre altii, prieteniile si relatiile interumane functioneaza uneori in sistem de domino. La domino stiti deja ca prima piesa care cade o rastoarna pe urmatoarea declansand o reactie in lant de rasturnare a tuturor pieselor din joc. In relatiile interumane, daca esti in anturajul potrivit vei vedea ca functioneaza exact acelasi principiu doar ca in sens invers. Fiecare om il impinge pe celalalt pe o treapta superioara in evolutia sa –desi nu-mi place cum suna expresia, pare prea new age – dar ati inteles ideea.

Cu alte cuvinte, asta inseamna ca daca tu ai o problema de care sa te plangi, intalneste-te cu un prieten care are mai multe probleme ca tine si o sa vezi ca ascultandu-l pe el si dandu-i sfaturi lui, te detasezi de ale tale si te intorci acasa mai relaxat si cu acelasi sentiment de implinire si de calm, stiind ca ’’ai fost acolo’’ pentru cineva care are mai multa nevoie de ajutor decat tine.

Prin urmare asa cum eu ii ajut pe altii si le dau directie lor…dupa cum mi se spune, la fel si eu stresez pe altii care ma ajuta si imi dau directie mie si altii lor si tot asa in functie de pregatirea si etapa emotionala si de viata a fiecaruia.

Gandurile ne saboteaza cel mai mult atunci cand nu actionam, cand ne lasam sa zacem in starea de ’’Nu mai pot, nu pot singur, nu pot fara x’’ si asa mai departe. Miscarea, activitatea in folosul altora si implicarea activa in dezvoltarea noastra si in atingerea propriilor obiective sunt si vor ramane cele mai bune leacuri pentru nevoia enorma de atentie de care ne lovim fiecare mai devreme sau mai tarziu, pe perioade mai lungi sau mai scurte. Si practic…motto-ul care se poate extrage din toate astea e ca  ’’atunci cand totul merge prost, fa ca totul sa mearga bine’’.

Nimeni nu e atat de singur pe cat crede.

Aveti grija de voi!



Ce am mai învățat în ultima vreme despre oameni și viață?

Tuturor ni se întâmplă să vedem sau să auzim despre diferite persoane în jurul nostru. Oameni pe care îi vedem împreună și ne întrebam ce au aștia doi în comun? Ce vede el la ea sau ea la el? Pățim lucrurile astea atunci când diferențele dintre cei în cauza sunt cel puțin evidente.

Ca fiecare, până nu de mult n-am dat multă atenție acestui fapt. Până la urma te gândești că fiecare face ce vrea, în funcție de ce simte. Însă de curând, am înțeles că întotdeauna e ceva mai mult la mijloc decât acceptara diferențelor.

Ce se întâmplă de fapt în spatele acceptării?

În timp ce unii trec des dintr-o relație în alta, alții stau și cântăresc bine lucrurile…atât de bine uneori, încât evită vreodată sau  pentru mult timp, sa își asume vreo relație. Alteori însă, viața te prinde în offside și îți aduce oarecum pe tavă într-o formă sau alta, tot ce-ai refuzat până atunci. Iar acel ‘’tot’’ se rezumă într-un singur cuvânt: atenție!

Atenția e primul și cel mai firesc lucru pe care îl primim de la celălalt, dar când acea atenție reușește să ne umple diverse goluri sufletești și să împlinească astfel anumite nevoi care nu au fost de mult împlinite sau poate niciodată, pentru cei mai puțin atenți față de ei înșiși și propriile emoții, e greu…zic eu să facă  diferența între  un sentiment real și atenuarea acelor nevoi pe termen scurt. Astfel, devine ușor să intri în relații crezând ca simți ceva profund pentru celălalt.

Să știi că e cineva acolo:

Sentimentul de a ști că e cineva acolo pentru tine prin atenția pe care o primești e unul foarte puternic pentru că vizează una din nevoile de baza menționate în piramida lui Maslow (vezi imaginea de jos) și anume nevoia de apartenență.

piramida-lui-maslow-copy

Prin urmare, multora dintre noi ni se întâmplă să ne bucurăm atât de tare de împlinirea nevoii de apartenență încât lăsăm în umbră orice alte detalii și diferențe și încercăm și uneori chiar reușim să trăim cu ele, mulțumindu-ne cu faptul de a avea pe cineva, care ne împlinește acele nevoi.

Oamenii puternici nu au nevoie să  știe că  e mereu cineva acolo, dar la fel, nimeni nu e puternic pentru totdeauna.

Tocmai din acest motiv și dacă vezi realitatea, poți să ajungi să o negi.

Pe masură ce trece timpul și odată cu el și anii, înțeleg tot mai mult că nevoile noastre sufletești tind să fie mereu mai presus de rațiunea noastră – de asta vorbim în religie de ispite și patimi – pentru că neștiind ce să facem majoritatea cu crucea singurătații (fie ea temporară sau permanentă), riscăm să cădem, să ne amăgim, sau să ne complacem în diverse situații mai mult sau mai puțin productive din care nu e mereu ușor sa te sustragi. E greu să te îndepărtezi mental de ceva atâta timp cât crezi ca îți face bine.

Drept concluzie, în momentele noastre de răscruce aș vrea să înțelegem cu toții că oamenii sunt mereu acolo, noi suntem cei care îi excludem din orgoliu sau de teamă. Dar ei sunt acolo, mereu dispuși să dea un sfat sau o direcție sau o vorbă bună. Atunci când păstrăm totul  în dozele potrivite, putem învăța unii de la alții și putem evolua împreună până când viața ne va scoate în cale persoana cu care putem dezvolta o relație care să ne împlinească pe toate planurile și nu doar la nivel strict emoțional.

Dacă ți-a plăcut acest articol nu uita să-i dai like și share, iar dacă vrei să știi mai multe despre cum se manifestă emoțiile de-a lungul vieții dă click pe poza cărții din dreapta – sus ca s-o descarci gratuit.



Cum intelegi daca persoana din fata ta e ceea ce cauti?

Azi fara diacritice…

Recunosc ca mi-am redeschis temporar contul pe badoo. E ca un drog. Odata la cativa ani sau chiar odata pe an intru, vad care-i situatia, culeg vreo doua persoane cu care in final nici nu ajung sa ma intalnesc. Din doi, cu unul raman la nivel de conversatie pe Facebook si celalalt dispare singur din peisaj.

Am trecut prin diferite faze, de la sentimentul de vinovatie…de la ‘’Cum de am ajuns eu sa stau pe asa site’’ la nepasare in clipa de fata sau la a-l folosi ca sa-mi mut atentia de la alte lucruri. Ca un fel de decontectare intr-un joc video in care ma fac ca socializez cu oameni care se prefac interesati.

Intr-o balta asa adanca si plina de pesti de toate speciile, observ cu stupoare cum multi dintre ei devin chiar foarte recunoscatori cand le raspunzi la mesaj, semn ca nu sunt singura care deschide casuta de mesaj, face o analiza rapida a profilului si decide ca nu se merita sa raspunda la o abordare sumara si lipsita de un real interes.

Dar ce se intampla de fapt aici. De ce fetele nu raspund la mesaje? Sigur, nu toata lumea are aceleasi motive si la fel de bine, nu toata lumea le constientizeaza, insa din discutii deduci usor lucruri in asa fel incat nu mai e nevoie sa adresezi intrebari ca acestea:

  1. Varsta

Imi dau seama ca nu prea mai am ce cauta pe site-uri de genul asta. Nu ar fi trebuit sa ajung niciodata acolo dar, la venerabila mea varsta, si a altora…de 27 de ani sa vezi ca te abordeaza unul de 21 poate fi flatant, dar la fel…te gandesti ce sa bei cu el Tedi sau lapte cu cacao? Stiu, sunt rautacioasa, dar sa fim putin realisti…zic.

  1. Citesti?

Si stimabilul iti raspunde cu un sincer regret ca nu prea are are timp de carti sau ca nu e pasionat de lectura. Small talk-ul are farmecul lui…banuiesc, dar niciodata pe termen lung. Imi place sa stiu ce faci si unde esti, cum ti-a fost ziua si cum te-a enervat unu altul, dar la fel sau chiar mai mult, imi place sa stiu si cum te simti cu adevarat cateodata, ce te pasioneaza, care-i motorul tau in viata, ce te face sa simti ca traiesti si ce te ridica din pat dimineata…altceva decat alarma. Imi place sa vad ca gandesti si ca ai o perspectiva, macar mentala, ca de acolo incepe totul. Daca ma intrebi ce fac si iti spun ca citesc, si nu te interesaza macar ce citesc…de ce as  sta la povesti cu tine?

  1. Educatia

Da, pun mult accentul pe studii. Primesc foarte multe reprosuri pe tema asta, m-ai ales de la prietenele mele. Imi spun mereu cat de mult conteaza ca omul sa fie bun la suflet, sa te inteleaga si ca lucrurile astea nu ti le da scoala,   altii poate cred in mod nedeclarat ca sunt superficiala si ca nu ar trebui sa ma uit la om din perspectiva asta.

Sa zicem ca asa ar fi, dar exista un mic detaliu care de multe ori ne scapa. In antichitate oamenii nu aveau scoala dar aveau biserica in suflet. Stiau poate  sa citeasca si sa scrie ca sa aiba acces la cunoasterea si scrierea biblica, si accesand acele informatii de bun exemplu si hrana duhovniceasca, in timp li se modela umanitatea, greseau, se enervau faceau cate in luna si in stele, dar spuneau mai des iarta-ma, isi intelegeau greseala si discutau simplu: ‘’uite frate/draga, imi pare rau, am gresit etc’’ mai tineau un post, se iertau unii pe altii si se indreptau. Nu erau buni, cum nimeni nu este cu totul bun, decat Dumnezeu, dar isi doreau sa fie, erau poate mai calzi.

Cu studii sau fara, omul e tot om. Tot greseste si tot e de munca atat in doi cat si individual. Dar munca cere vointa si constientizare si cu cat ti-ai pus creierul la munca mai mult, in perioada de capacitate maxima adica intre 20 si 30 de ani, cu atat e mai obisnuit cu ‘’munca’’ si anume cu a cauta, a intelege, a analiza si a fi intr-o dorinta continua de autodepsire si intelegere a sinelui, a lucrurilor si  a vietii. Azi oamenii cu sau fara studii, nu mai sunt atat de aproape de Dumnezeu. Deci nu-si mai pun intrebari, nu mai cauta atatea raspunsuri sau poate cauta dar nu pe cele bune. De asta, cand cineva imi spune ca are facultate sau macar o postliceala, inteleg de fapt ca omul ala a inteles nu poti trai in viata dupa cum te bate vantul, ca are o idee clara in minte despre cine e si ce vrea si ca la o adica, intr-o rascruce a vietii, in loc sa dea vina pe viata sau pe context, va intelege ca trebuie sa schimbe ceva in el ca sa schimbe ceva in exteriorul lui si nu se va invalui in ‘’eu nu ma schimb pentru nimeni si nimic’’ pentru ca totul in viata tine de progres.

De asemenea sunt mai multe sanse ca un om fara educatie si fara un dram de credinta in Dumnezeu, sa fie rautacios si/sau implicat in situatii de moral indoielnic. Sunt si persoane cu studii care fac nefacute, dar acolo e lipsa de intelepciune si de credinta, iar intelepciunea e o cu totul alta discutie ce tine si de capacitatea ta de a intelege ceea ce inveti.

Oricum suntem diferiti. Oricum avem mentalitati diferite si pe masura ce crestem, intelegem ca e greu sa gasesti oameni cu care sa rezonezi pe majoritatea planurilor. Cu sau fara studii mai conteaza si sa rezonezi cu celalalt pe plan spiritual, sa simti o legatura intre suflete. Daca eu vorbesc de mere si tu intelegi pere ce viitor avem cand tocmai asta cautam in relatii, conexiunea, o legatura sufleteasca unica si profunda?

  1. Mama ei de gramatica…

De multe ori e suficient sa vezi primul mesaj ca sa stii cu cine ai de-a face, iar prin asta primesti cu subinteles raspunsurile de la  punctele 1, 2 si 3. Fara tendinte de ipocrizie, toti mai scapam cate o greseala de scriere pe ici colo. Dar de aici,  pana la a scrie ‘’ia cand te referi la ea’’ ca sa nu mai vorbim de cratime pe care ori ti-e lene sa le pui, ori nu stii sa le folosesti cu adevarat…e cale cam lunga.

Ma apuca asa o tristete si o senzatie de descurajare cand vad ca in 2018 cu toata evolutia noastra, multe persoane sunt privite cu mustrare pentru simplul fapt ca cer de la celalalt sa stie sa scrie corect, sa-i placa sa citeasca si sa fie scolit.

Te gandesti ca trebuie sa-i scrii candva un bilet dirigintei copilului tau, si ea iti face solicitare sa vii sa stai cu el in banca la orele de romana ca poate mai prinzi cate ceva…ce facem, ori are copilul parinti, ori are colegi de scoala? Scoala elementara vine inaintea familiei, de obicei.

In lumea copiilor totul este despre cine sunt parintii tai, iar in lumea adultilor totul este despre cine este perechea ta. Cine este el/ea in ochii tai mai intai si cine este in ochii celorlalti mai apoi. Daca tu ai un viitor si o pregatire si o perspectiva, si copii tai vor avea asta sau cel putin sansa. Nu ii poti obliga sa aleaga ca si tine, dar poti fi un model pentru ei, si daca ei vor vedea ca alegerile tale te-au dus pe un drum bun, iti vor calca pe urme, altfel se vor detasa.

Prin urmare, daca va intrebati vreodata de ce nu vi se raspunde pe site de dating, uitati-va la cum ati scris mesajul, ganditi-va la cate carti ati citit in ultimii ani, la ce perspectiva are persoana aia cu voi (ca fata, tinzi mai mult sa pui accentul pe asta- ce perspectiva ai cu cineva) si musai sa fie de-o varsta potrivita si daca aveti norocul sa gasiti o persoana dispusa sa treaca cu vederea toate lucrurile astea, atunci macar asigurati-va si asigurati-o ca veti face tot posibilul, s-o ajungeti din urma. Nu va ezita sa va ajute. Dar trebuie sa vreti.

 



De ce unii bărbați se căsătoresc târziu?

 

Subiectul este bineînțeles unul amplu și delicat și nu pretind a avea toate răspunsurile, doar că în cadrul unor discuții ‘’de cafea’’ atât prin minunatul online cât și în viața reală, am reușit să surprind anumite replici și informații, care cred că merită atenție într-un astfel de articol.

Fără s-o lungesc prea mult cred că toate problemele încep de la o banală frază:

           ‘’eu nu mă schimb pentru că vrea o femeie’’

Sigur, puteți să faceți adaptări și să-i schimbați forma, dar ideea va rămâne mereu aceeași, iar cea de sus, este poate, una din cele mai directe și sincere forme ale acestei idei.

Am cunoscut diverși ‘’stimabili’’ care mărturiseau cu un oarecare regret că după  multi ani de relație, aleasa le-a dat papucii, cu sau fără inel…dar mai ales cu inel cu tot, de cele mai multe ori.

Deja parcă ți se face milă.

Iar mila e cel mai înjositor motiv pentru care cineva ar trebui să continue o relație.

La asa o replică, precum cea de mai sus, m-am vazut nevoită să întreb:

‘’Bun, dar tu ești mulțumit de tine?’’

Și de aici, am pornit un întreg speech demn de o conferință de psihologie:

  • Dar tu ești mulțumit de tine însuți? pentru că vezi, nimeni nu vrea să schimbe un om echilibrat, iar oamenii care spun așa ca tine că nu se schimbă pt x sunt în general de fapt limitați de propriile convingeri și nu văd dincolo de propria lor bariera, nimeni nu ”trebuie” să suporte un om care nu vrea să evolueze pentru că stagnarea lui îi destabilizează și pe ceilalți și strică armonia și liniștea casei.

  •  …și de obicei genul de femeie care crede și ea că ”trebuie” să suporte, alcătuiește alături de un om care   ”trebuie” suportat în nepăsarea lui, o familie mediocră în care se sacrifică doar ea și se supune unei vieți       pline de frustrări, certuri și neîmplinire sau pe de alta parte cele care speră naiv să schimbe un om vor trăi   în   conflict…iar din astfel de familii, apar copii obligați să traiască cu idei preconcepute despre viață și ce   înseamnă familia, căsnicia, etc

  • eu sunt mulțumit de viața mea și de cum sunt eu, am ideile mele și regulile mele după care mă ghidez și le respect.

  • și trăiești cu speranța să obligi și pe altcineva într-o zi să se supună lor? chiar dacă asta înseamnă să faci rău? chiar dacă fiecare avem viziunea noastra despre viată, trăim în societate și o să împărțim viața cândva cu un alt reprezentant al societății și atâta timp cât mulțumirea ta de sine va dăuna altora, conștient și voit, înseamnă că trăiești egoist și departe de realitatea compromisului evolutiv pe care îl presupune orice relație.

  • eu nu îți zic lucrurile astea să te atac sau mai știu eu ce, doar că din simple discuții se observă niște lucruri de care s-ar putea să fugă multe atunci când te vei decide să dezvolți o relație care să ducă la mariaj.

27394580_1756040061094472_1085890161_n

Fiecare e liber să tragă propriile concluzii de aici. Dar umila mea opinie e că indiferent de ceea ce suntem, bărbați sau femei, pierdem de cele mai multe ori din cauza încăpățânării și a orgoliului, pierdem din cauza că suntem orbi și mai ales, pierdem pentru că ni se pare mereu că ritmul nostru de a trăi și viziunea noastră asupra lumii e unica și cea mai bună variantă. Refuzăm să înțelegem cât de importantă e munca de echipă și susținerea reciprocă și că atunci când felul nostru de a fi nu e chiar perfect și benefic pentru alții, să acceptăm asta și să lucrăm la dezvoltarea noastră.

Sursă poză de prim plan.

 



Diferenta dintre ceea ce-ti trebuie si ceea ce ai nevoie!

Dincolo de toate momentele de zbucium mental, mai mult decat orice altceva, zbucium care ne duce de multe ori spre patetism si plangere de mila, in orice asa zis rau este si un bine, iar modul in care vedem acest bine se educa in timp, prin constientizarea lucrurilor care ni se intampla si a motivelor din spatele acestor experiente, atat cat ne este dat sa le intelegem.

Trecand de astfel de momente, odata ce treci printr-o puternica dependenta afectiva despre care v-am mai vorbit, inevitabil esti mult mai prezent si mai alert si chiar daca nu poti sa eviti un atasament toxic sau prematur, cu siguranta iti dai seama mult mai repede si intr-un timp util, cand povestea tinde sa se repete intr-un context diferit ca sa o poti stopa.

Odata cu acest nivel de constientizare, iti mai dai seama si de uriasa diferenta dintre:

  • ce vrei
  • ce-ti trebuie
  • ce ai cu adevarat nevoie.

Multi o sa spuneti: ”pai stai, ca nevoia si cu trebuinta sunt sinonime, cum e asta cu diferenta dintre ele?”. Dar sunt oare sinonime? Daca tusesti si ai decis sa iei sirop, ca ai nevoie sa fie dulce, dar medicul spune ca trebuie sa iei pastile, ca-ti fac mai bine, nu e oare o diferenta mare acolo? sau daca vrei o masina rosie, dar dealerii au doar negre, la caracteristicile de care ai nevoie, nu inseamna ca trebuie sa te conformezi situatiei? Si-o sa spuneti probabil ca fie te conformezi, fie mai cauti.

La fel e si in viata.

Ceea ce vrem nu e mereu acelasi lucru cu ce ne trebuie si cu ceea ce avem nevoie.

In problemele de ordin afectiv (care ne afecteaza pe toti intr-o masura mai mare sau mai mica, de-a lungul vietii) o persoana poate, spre exemplu, sa creada la prima vedere ca persoana cu care ar vrea sa fie in legatura este si cea care trebuie doar pentru ca-i implineste nevoile de suprafata precum comunicarea, atentia si grija.

Am mentionat cuvantul ”legatura” pentru ca indiferent ca vorbim despre prietenii intre fete, intre baieti sau intre fete si baieti sau ca vorbim despre relatii de ordin romantic, confuzia dintre nevoie, trebuinta si dorinta, apare tot ca o urmare a carentelor emotionale din trecut.

Cum faci diferenta?

Vointa: Ca sa faci diferente intre vointa, trebuinta si nevoie e necesar ca inainte de toate sa stii cine esti, pentru ca atunci cand stii cine esti, stii ce structura morala cauti in celalalt pentru ca desigur, functionam inconstient prin ”oglindire” astfel ca nu poti accepta in celalalt ceva mai jos decat ce stii ca se afla in tine.

Nevoia: Odata ce ai inteles ce structura morala vrei de la celalalt, intelegi ca nevoia de comunicare, atentie si grija, ti-o poate implini aproape oricine, dar asta nu inseamna ca aceeasi persoana detine automat si structura morala pe care o cauti. Si-odata ce ai constientizat asta, poti deja sa faci un pas in spate.

Trebuinta: Intelegand ce vrei de la celalalt si pana in ce punct poti permite altuia sa-ti implineasca nevoiele mai sus mentionate, iti poti face o idee mai clara despre ce accepti si ce nu din partea celuilalt, reusind sa faci mai usor diferenta dintre un om care-ti implineste niste nevoi de baza fara a fi neaparat si potrivit in cadrul vietii tale si unul care poate fi piesa potrivita in puzzle-ul vietii tale.

Pe de alta parte, cu toate ca avem datoria de a tine ochii larg deschisi fata de tot ce ne inconjoara, odata ce invatam sa distingem intre aceste trei aspecte – vointa, nevoia si trebuinta – are viata grija sa ne scoata in cale persoana care ne trebuie si de care avem cu adevarat nevoie dincolo de simpla  implinire la nivel afectiv.

       Viata ne scoate oameni in cale, dar numai un nivel corespunzator de constientizare ne permite ”sa-i vedem” pe aceia care pot aduce un aport pozitiv vietii noastre.